Judecătorii motivează condamnarea definitivă a unui preot din Arhiepiscopia Tomisului!

 
 
 
  • Preotul a spus în fața magistraților că familiile ce îl primesc în locuinţă, ca o cutumă a misiunii sale, obişnuiesc să îl servească cu măsuri mici de alcool, pe care nu le poate refuza!
  • Astfel, în data de 13.04.2020, acesta a consumat mai multe păhărele de vin pe care l-a binecuvântat.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța și-au motivat decizia prin intermediul căreia au hotărât condamnarea definitivă a preotului Marius Silviu Elama, din Arhiepiscopia Tomisului, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
Magistrații Curții au menținut decizia Judecătoriei Constanța, din data de 01.08.2022, prin intermediul căreia preotul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
      
În actul de sesizare a instanței se arată că, la data de 13 aprilie 2020, în jurul orei 16.25, inculpatul Elama Marius Silviu a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare (...), pe strada Tisei, din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv de 3,68 g/l alcool pur în sânge (la orele 17.12 –prima probă) și de 3,38 g/l alcool pur în sânge (la orele 18.12 -  a doua probă).
 
În motivare, judecătorii Curții de Apel Constanța arată, printre altele, că „pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale“.
 

„Mai mult, această pedeapsă trebuie să contribuie la prevenirea unor alte infracțiuni și la formarea unei atitudini corespunzătoare din partea celorlalți destinatari ai legii penale, care să contribuie la respectarea valorilor protejate în mod special de legea penală. În cauză, un prim element de care nu se poate abstracție în procesul de individualizare a executării pedepsei este nivelul extrem de ridicat al alcoolemiei, care nu poate fi justificat pe baza unor circumstanțe reale, referitoare la scopul deplasărilor în teren și motivele care l-ar fi determinat pe inculpat să consume alcool într-o cantitate atât de mare“, potrivit motivării.

 

„În al doilea rând, nu se poate abstracție nici de faptul că depistarea inculpatului a avut loc în timp ce autorurismul condus de acesta ar fi urmat să intre pe Drumul Național 39, la o oră când această arteră este foarte circulată, ceea ce face ca riscul producerii unor evenimente rutiere să fie unul foarte ridicat“, au mai consemnat magistrații în motivare.

 

„În al treilea rând, nici atitudinea inculpatului de după momentul depistării în trafic nu susține posibilitatea amânării aplicării pedepsei, din moment ce acesta a refuzat să fie testat și a acceptat testarea cu aparatul Drager și prelevarea de probe biologice abia cu ocazia conducerii la spital. Pe baza acestor elemente circumstanțiale, nu se poate concluziona că pericolul social al faptei este unul întratât de redus încât să nu justifice aplicarea imediată a unei pedepsei și să susțină posibilitatea reeducării inculpatului prin simpla supraveghere pe un termen determinat, prin impunerea în sarcină a unor măsuri și obligații menite să-i asigure o mai bună reitegrare socială“, potrivit motivării.

 

„Curtea constată că infracțiunea săvârșită de inculpat este o faptă îndreptată împotriva circulației pe drumurile publice, care ar fi putut periclita ori vatăma valorile sociale ocrotite de legea penală, precum siguranța și securitatea tuturor participanților la traficul rutier, sănătatea, sau chiar viața acestora. Chiar dacă astfel de valori nu au fost vătămate efectiv, riscul producerii unor accidente rutiere a fost unul sporit, datorită intoxicației etilice foarte ridicate și condițiilor de deplasare, astfel încât pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării se impune a fi menținută întocmai, pentru a-l conștientiza pe inculpat asupra necesității de a-și revizui conduita și a se abține pe viitor de la comportamentele periculoase în trafic. În lumina considerentelor arătate, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria Constanța“,  se mai arată în motivarea judecătorilor Curții de Apel Constanța.

 
Sursa: portal instanțe de judecată și rejust.ro 
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Accident mortal la Tulcea! Judecătorii îl pun în libertate pe șoferul acuzat de producerea tragediei
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul Stelian Florin Dabija, de la Biserica Albă, din Constanța, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă

30 May 2023 17498

Un preot care s-a urcat la volan cu o alcoolemie uriașă s-a apărat invocând "fișa postului" A băut vin la slujbă

12 Apr 2022 1437

Trei preoți au fost condamnați la închisoare cu executare pentru șantaj. Ce mesaj a transmis Episcopia Hușilor

14 Mar 2019 1894

Lăudat de Horia Măcellariu, condamnat de comunişti. Preotul Mihail Buric din Constanţa (galerie foto)

11 Dec 2017 2723