Judeţul Constanţa cere 180.000 de lei de la Fundaţia „Clopot“. Când începe procesul


Magistraţii Judecătoriei Constanţa au stabilit prima înfăţişare în procesul în care Judeţul Constanţa încearcă să recupereze peste 180.000 de lei de la Fundaţia „Clopot“.
 
Cazul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei la finele lunii decembrie 2019, dar s-a stabilit ca prim termen de judecată abia data de 7 aprilie. După cum arătam în ediţiile trecute, părţi în proces sunt Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa, în calitate de reclamant, şi Fundaţia „Clopot“, căreia i-a revenit rolul de pârât.
 
Contactat telefonic cu o ocazie anterioară, Marius Horia Țuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, ne-a declarat că totul a pornit în urma constatărilor făcute de Camera de Conturi Constanţa. Mai exact, acesta a precizat că „prin cererile de chemare în judecată s-a solicitat obligarea entităţii la restituirea sumelor şi a dobânzilor aferente cu privire la decontările efectuate pentru contractele încheiate în baza legii 350/2005“. Acesta a adăugat că „acţiunea de audit financiar a Camerei de Conturi Constanţa a constatat cheltuieli neeligibile, iar astfel, Judeţul a procedat la recuperarea sumelor pe cale judecătorească“.
 
Astfel, de la Fundaţia „Clopot“, Judeţul Constanţa are de primit înapoi suma totală de 184.778,81 de lei. „În cazul cu Fundaţia «Clopot», prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea fundaţiei Umanitare «Clopot» la plata către UATJ Constanţa a sumei de 152.596,81 de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile aferente contractului de finanţare nerambursabilă pentru activitate culturală nr. 20915/31.07.2017“, a precizat preşedintele CJC.
 
Totodată, acesta a mai precizat că s-a solicitat şi obligarea Fundaţiei „Clopot“ la plata sumei de 32.182,67 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, accesorii calculate până la data de 31.10.2019, precum şi plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere până la data restituirii efective şi integrale a debitului principal.
 
Contactaţi telefonic cu aceeaşi ocazie, reprezentanţii entităţii au declarat că, la rândul lor, acţionaseră în instanţă autorităţile, întrucât nu primiseră toţi banii în urma proiectelor desfăşurate.
 
Citeşte şi:
 
Judeţul Constanţa a dat în judecată Fundaţia Clopot şi Asociaţia Eurocult. Ce spun reprezentanţii entităţilor

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fundația Umanitară Clopot, obligată să achite peste 100.000 de lei județului Constanța! Nemulțumiri

30 Jan 2024 793

Trei bărbați, suspectați că au furat ... clopotul unei biserici. Incredibil ce au făcut apoi cu acesta

15 Sep 2022 1223

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Elisabetei a II-a este depus la Palatul Westminster

14 Sep 2022 1199

Județul Constanța, adversar al Fundației Clopot, în instanță. Miza depășește 180.000 de lei. Ce se întâmplă cu procesul

29 May 2021 1416

Litigiul dintre Consiliul Județean Constanța și Fundația Clopot. S-a recuzat completul

15 Mar 2021 1210

La Judecătoria Constanța, UAT Județul Constanța solicită 180.000 de lei de la Fundația Clopot. Ce se întâmplă cu procesul

29 Oct 2020 1427

Litigiu pentru o sumă de peste 180.000 de lei Cum au încercat reprezentanții Fundației Clopot să închidă procesul cu UAT Județul Constanța

07 Jul 2020 1650

Instanța a decis Ce se întâmplă cu procesele deschise de UAT Județul Constanța împotriva Fundației Clopot și Asociației Eurocult

02 Jun 2020 3724

Asociația Eurocult, dată în judecată de UAT Județul Constanța. Ce a hotărât, ieri, instanța

09 Apr 2020 2081

UAT Județul Constanța versus Fundația Clopot. Miza - peste 180.000 de lei. De ce s-a întrerupt judecata

04 Apr 2020 3858

Judeţul Constanţa a dat în judecată Fundaţia Clopot şi Asociaţia Eurocult. Ce spun reprezentanţii entităţilor

25 Dec 2019 5929

Punct şi de la capăt în procesul „Festivalul Iernii 2016“. Până să se dea o sentinţă definitivă, s-a deschis Ediţia 2019!

11 Dec 2019 2853

Baroul Constanţa are, de ieri, 24 de noi avocaţi stagiari. Iată cine sunt!

20 Nov 2019 6291

Poveste hibernală fără sfârşit Municipiul Constanţa prin Primar încă încearcă să recupereze banii pentru Festivalul Iernii 2016

19 Nov 2019 2466

Festivalul Iernii 2016 Primăria Constanţa cere Fundaţiei Umanitare „Clopot“ să restituie peste 400.000 de lei. Solicitarea, respinsă în primă instanţă (documente)

20 Feb 2019 2445