Județul Constanța. Nepot omorât de unchi! Dosarul, în apel



Un bărbat din localitatea Pecineaga, județul Constanța, acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor-violenţă în familie (asupra nepotului), a fost condamnat la pedeapsa de opt ani de închisoare.

Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța și contestată la Curtea de Apel Constanța.

Primul termen a fost stabilit pentru luna ianuarie 2023.

Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 16/17 august 2021, în locuința comună din localitatea Pecineaga, județul Constanța, pe fondul unor neînțelegeri, inculpatul și-ar fi înjunghiat victima, cel mai probabil cu un cuțit.

Surse apropiate anchetei au declarat că cearta ar fi pornit din cauza faptului că inculpatul nu ar fi găsit punga cu pâine.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Închisoare pe viață pentru un tânăr din Constanța! Decizia, definitivă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3803

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1750

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8858

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2394

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1393

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 892

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1324

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1712

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 851

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4249

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3632

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1864

Crimă în Constanța! Principalul suspect, menținut în arest

16 Sep 2023 1749

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Ce se întâmplă azi la Tribunalul Constanța (VIDEO)

14 Sep 2023 1055

Crimă în Mamaia! Procurorii anunță finalul anchetei (VIDEO)

06 Sep 2023 1372