Justiție Constanța Decizie a instanței în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al comunei Limanu

Pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul 4287/118/2020 ce are ca obiect acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm / HOT NR 61/19.05.2020 - PERIMARE“.  Dosarul a fost înregistrat la data de 28 iulie 2020 la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 16 mai 2024.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părți în dosar sunt Prefectul Județului Constanța – reclamant și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LIMANU – pârât.  

La termenul din 16 mai 2024 instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța.   

 „Solutia pe scurt: În temeiul art. 413 alin. 1 pct 1 Cod Procedură Civilă dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4784/254/2021 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia I Civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică la data de 16.05.2024.“ – se arată în minuta instanței.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Citește și: 

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța, la judecată cu două societăți comerciale și ISC Constanța

15 Jun 2024 401

Justiție Constanța Amânare în procesul prin care se cere anularea autorizației de construire pentru TRL Properties SRL

15 Jun 2024 434

Termen nou în dosarul dintre BC Cogen Management SRL, primarul Constanței și Poliția Locală Constanța

15 Jun 2024 348

Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul comunei Băneasa. Stadiul dosarului

15 Jun 2024 439

Primăria Constanța pierde definitiv un proces în fața firmei Progress Consulting SRL, care administrează cimitirul municipal

14 Jun 2024 607

Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța pierde un proces în fața Primăriei Constanța

13 Jun 2024 645

Câte secții de votare din județul Constanța au finalizat procedurile legate de procesul de vot

10 Jun 2024 798

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Orașului Năvodari

09 Jun 2024 577

Alegeri locale 2024 Purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța, Vlad Jipa despre sesizările și probleme înregistrate în procesul electoral din județul Constanța (VIDEO)

09 Jun 2024 973

Consiliul Local Constanța, dat în judecată de Avocatul Poporului, legat de Campusul Social Henri Coandă! Vizate, penalitățile pentru neplata la timp a chiriei și utilităților (DOCUMENTE)

09 Jun 2024 5192

Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, proces la Constanța, cu Guvernul României, pentru bunuri confiscate de regimul comunist

09 Jun 2024 508

Primarul Municipiului Constanța „Constănțenii vor vota pe 9 iunie, într-un proces democratic sigur, imparțial, eficient“

08 Jun 2024 539

Primarul Orașului Năvodari, în proces cu Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

07 Jun 2024 633

Guvernul și Casa de Pensii Județeană Constanța, părți într-un dosar la Curtea de Apel Constanța. Iată ce au hotărât magistrații

06 Jun 2024 673

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! Începe procesul

06 Jun 2024 589