La Constanța, „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren pentru o parohie din Arhiepiscopia Tomisului. Avem motivarea judecătorilor


 
  • Tribunalul Constanța a constatat dreptul de proprietate al Parohiei Sfântul Dumitru pentru un teren de peste 1.300 de metri pătrați, din Constanța.
  • Decizia Tribunalului a fost luată chiar în ziua în care consilierii locali din oraș votau întoarcerea unui alt teren, de 900 de metri pătrați, în administrarea municipalității, după ce acesta fusese dat în folosință gratuită Arhiepiscopiei Tomisului.
  • În motivarea hotărârii prin care Parohia Sfântul Dumitru a primit terenul, completul prezidat de magistratul Crina Mihaela Popescu a arătat printre altele că „reclamanta a stăpânit terenul netulburată, cunoscută ca adevărată proprietar, continuu de peste 40 de ani“.
  • Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, la Curtea de Apel Constanța.
 
Magistrații Secției I Civile a Tribunalului Constanța au motivat hotărârea prin care un teren de peste 1.300 de metri pătrați din oraș a intrat în proprietatea unei parohii din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Este vorba despre suprafața de 1.342 mp din Constanța, în privința căreia Tribunalul Constanța a constatat dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate de către Parohia Sfântul Dumitru.
 
Decizia a fost pronunțată în dosarul civil  1310/118/2019, în care Parohia Sfântul Dumitru i-a avut ca adversari pe Municipiul Constanța prin Primar și, respectiv, Consiliul Local Constanța.
 
În motivarea Hotărârii nr. 1699/2021, completul prezidat de magistratul Crina Mihaela Popescu a arătat printre altele că „se constată că posesia reclamantei Parohia Sfântul Dumitru întrunește toate aceste calități, după cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, reclamanta stăpânind terenul netulburată, cunoscută ca adevărată proprietar, continuu de peste 40 de ani (astfel cum au declarat martorii audiați în cauză), fiind, așadar, împlinit termenul de 30 de ani prevăzut de art.1890 din Codul civil pentru uzucapiunea de lungă durată“.
 
Foarte interesant, decizia prin care Tribunalul Constanța a acordat parohiei dreptul de proprietate a fost pronunțată în aceeași zi în care Consiliul Local Constanța a votat întoarcerea terenului de 920 mp din zona Tomis III – Macul Roșu în administrarea municipalității, după ce acesta fusese dat în folosință gratuită Arhiepiscopiei Tomisului. Pe terenul respectiv se află Biserica Izvorul Tămăduirii.
 
„O posesie pașnică și continuă asupra imobilului“
 
Pentru a reveni la terenul dobândit de Parohia Sfântul Dumitru în dosarul civil 1310/118/2019, se mai arată în hotărârea judecătorilor Tribunalului Constanța că reprezentanții parohiei au precizat în proces că parohia „a exercitat o posesie pașnică și continuă asupra imobilului litigios încă din anul 1923, astfel încât cererea dedusă judecății îndeplinește condițiile impuse prin art.1846 și urm. din Codul Civil de la 1864 raportat la art.1890 din Codul Civil de la 1864“.
 

Judecătorii au mai arătat în motivarea hotărârii că „din interpretarea acestor probatorii rezultă că reclamanta Parohia «Sfântul Dumitru» a intrat în posesia terenului pe care a edificat locașul de cult încă din anul 1947, iar construcția cu destinație de biserică și celelalte anexe au fost ridicate ulterior, prin eforturile proprii ale Parohiei“.
 
„Faptul că pe terenul situat în Constanța, (...) careul 343 în suprafață de 800 mp a fost edificat un locaș de cult ortodox, respectiv Biserica Sfântul Dumitru rezultă și din autorizația de construire nr. (...)/17.08.1957 emisă de Sfatul Popular al orașului Constanța“.

 
De asemenea, instanța a mai constatat că „termenul de uzucapiune de 30 de ani nu a fost întrerupt în cauză, în absența unei dispoziții legale exprese care să instituie interdicția dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale“.
 
Drept de proprietate pe teren și construcții
 
Astfel, potrivit hotărârii citate, instanța „constată că reclamanta Parohia Sfântul Dumitru a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1342 mp situat în Municipiul Constanţa având ca vecinătăţi la nord – strada Ciprian Porumbescu, la est -proprietăţi particulare din strada Ciprian Porumbescu, nr.57 şi strada Dorobanţi, nr.62A, la sud strada Dorobanţi, la vest zona blocuri locuinţe din bd.Mamaia, nr.184-186“.
 
Mai departe, completul de judecată „constată că reclamanta Parohia Sfântul Dumitru a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de biserică-lăcaş de cult ortodox în suprafaţă construită de 202 mp, casă mortuară în suprafaţă construită de 88 mp, anexă în suprafaţă construită de 69 mp, clopotniţă în suprafaţă construită de 14 mp, lumânărar în suprafaţă construită de 17 mp, troiţă din lemn în suprafaţă construită de 7 mp şi anexă în suprafaţă construită de 11 mp“.
 
Amintim că, la momentul înregistrării dosarului la instanță, în 2019, părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, declara pentru ZIUA de Constanța, legat de acest proces că „este vorba de finalizarea documentelor privind proprietatea terenului parohiei prin uzucapiune. Terenul a fost dat în 1947, dar actele n-au fost finalizate din motiv de regim politic (comunism). E o procedură prevăzută de lege, deci, practic, o formalitate“.
 
Împotriva acestei decizii a Tribunalului Constanța, reprezentanții municipalității pot declara apel, caz în care dosarul va fi trimis Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa motivare: Hotărârea 1699/2021 www.rolii.ro.
 
Citește și:
 
Lăcaș de cult din Constanța
De ce au decis judecătorii desființarea lucrărilor de construcție „fără autorizație de construire“ de la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Tomis Nord

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare. Va participa și la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor, în Piața Ovidiu

23 Jan 2023 721

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare

19 Jan 2023 630

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare

09 Jan 2023 797

Sărbătoarea Bobotezei la Constanța Cine au fost cei trei oameni care au prins crucile aruncate în apă (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Jan 2023 1029

Imagini de la fața locului Incident la Arhiepiscopia Tomisului în Ajunul Bototezei! Smurd-ul, la fața locului (FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 7604

LIVE. Imagini de la Arhiepiscopia Tomisului Ajunul Bobotezei. Pregătirile sunt în toi la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 1524

Retrospectivă Anul 2022 marcat de incendii devastatoare la Constanța. Biserica Sf Ecaterina și Arhiepiscopia Tomisului, afectate grav de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Jan 2023 821

În urmă cu scurt timp Arhiepiscopia Tomisului, câștigătoare împotriva Consiliului Local Constanța (MINUTA)

29 Dec 2022 4109

Pastorala ÎPS Teodosie la Nașterea Domnului 2022 „Naşterea Domnului – frângerea istoriei“

25 Dec 2022 905

Consiliul Local Constanța, victorios la Curtea de Apel împotriva Arhipiepiscopiei Tomisului! Ce au câștigat consilierii (MINUTA)

16 Dec 2022 1568

Proces pentru anularea autorizației Catedralei Eroilor! Dosarul se rejudecă. Motivarea judecătorilor

28 Nov 2022 914

Primarul Chițac a primit autorizare pentru desființarea unor lucrări la ANL-urile din Palazu Mare!

19 Nov 2022 1588

Totul s-ar putea decide astăzi! Pronunțare în dosarul privind demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii din Constanța

17 Nov 2022 825

Arhiepiscopia Tomisului Unde va sluji ÎPS Teodosie în perioada 16-17 noiembrie

16 Nov 2022 855

#Dobrogea144 IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 1022