La frizer în carantină! Primul dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, achitat, la Tulcea. Cazul, în atenția judecătorilor din Constanța




Curtea de Apel Constanța au finalizat cercetarea judecătorească în cazul primului dobrogean (D.G.) acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor!

Pronunțarea în dosar va avea loc săptămâna viitoare! Decizia va fi definitivă!

În primă instanță, bărbatul a fost achitat de judecătorii din Tulcea.

Decizia de achitare a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Constanța.

Inculpatul a fost trimis în judecată în luna mai 2020, pentru săvârşirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352, alin. 1 Cod penal.
 
Cel în cauză este suspectat că, la jumătatea lunii aprilie, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să meargă să se tundă.
 
Atunci, bărbatul a fost sancţionat de jandarmi cu 10.000 de lei şi de asemenea, s-a dispus instituirea măsurii de carantină obligatorie pentru o perioadă de 14 zile cu suportarea cheltuielilor din partea acestuia.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fugit de la „Puflene Resort”! Tulcea. O nouă condamnare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

29 Dec 2022 15319

Doi ani de închisoare cu executare pentru primul (și momentan singurul) dobrogean condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

28 Nov 2022 4565

O nouă pedeapsă pentru primul dobrogean condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

07 Jun 2022 2264

IPJ Ialomița Buletin de presă - 10.01.2022

10 Jan 2022 842

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele a doi tineri din Năvodari. Ce au constatat polițiștii

30 Dec 2021 2139

Procurorii din Tulcea, nemulțumiți de achitarea primului dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor! Dosarul vine la Constanța

06 Dec 2021 1237

Povestea inculpatului Primul dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost achitat! Ce a făcut

27 Nov 2021 1684

Analize Covid 19 falsificate! Documentele, folosite la frontiera! Doi suspecți, reținuți

22 Oct 2021 1258

Femeie descoperită de polițiștii locali cu un certificat verde fals la un mall din Constanța

15 Oct 2021 8527

La frizer în carantină Primul dobrogean judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu se prezintă la proces. Judecata amânată pentru la anul

11 Oct 2021 5418

Oficial! Primul român condamnat cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor

29 Jul 2021 1769

Dosarul primului dobrogean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, amânat. Ce pedeapsă riscă

21 May 2021 2307

A vrut să se tundă și a ajuns inculpat Primul dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu vrea să vină la proces! Ce riscă

30 Jan 2021 2835

Monica Dajbog, MAI „În ultimele șapte zile au fost întocmite 26 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor“ (video)

22 Jan 2021 1743

Începe procesul primului dobrogean trimis în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolilor!

08 Oct 2020 1974