La Tribunalul Constanța Arhiepiscopia Tomisului, pledoarie pentru primirea creștinilor în biserici

  • „Aceste restricții prin care creștinii n-au voie să intre în biserică nu sunt firești!“, declara ÎPS Teodosie în susținerea cererii de suspendare a HCJSU Constanța ce nu permite accesul credincioșilor în biserică, pentru participarea la slujbă.
  • Cazul are numărul 7389/118/2020 și va fi analizat astăzi, de la ora 12.00, de completul CA16 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat de magistratul Maria Timoașcă.
  • Decizia Tribunalului Constanța a fost atunci de a respinge cererea de suspendare a HCJSU Constanța nr. 72 din 10 noiembrie 2020.

Arhiepiscopia Tomisului este așteptată să își susțină astăzi în instanță argumentele pentru care a solicitat anularea prevederilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța ce restricționează accesul în biserici pentru oficierea slujbelor.

Solicitările au fost formulate în același dosar în care Arhiepiscopia a solicitat suspendarea HCJSU Constanța, pentru a se putea permite accesul la pelerinaj pentru toți enoriașii.

Cazul are numărul 7389/118/2020 și va fi analizat astăzi, de la ora 12.00, de completul CA16 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat de magistratul Maria Timoașcă.

Amintim, săptămâna trecută, pe data de 24 noiembrie 2020, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost prezent și el la instanță, pentru a le solicita judecătorilor suspendarea hotărârii respective.
 

„Nu facem niciun abuz“

La momentul acela, arhiepiscopul făcea următoarele precizări:

„Iată, aceste restricții prin care creștinii n-au voie să intre în biserică nu sunt firești! Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să-i îmbolnăvim de plămâni? Eu simt nevoia să-i apăr!“

„Ca păstor, îmi apăr turma cea cuvântătoare, oameni de credință! (...) Credincioșii mi-au cerut să fiu porta-vocea lor, să-i apăr, să li se dea voie să fie în biserică. Sunt drepturile noastre constituționale. Drepturile omului, de asemenea specifică faptul că orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, liberatea de religie“, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

„Nu facem niciun abuz, dimpotrivă: vrem să oprim niște exagerări, să nu le zic abuzuri, deși sunt, ca să putem să ne împlinim datinile credinței noastre. Avem dreptul acesta, și prin Constituție, și prin Carta Drepturilor Omului, astfel încât trebuie să ni se pună nouă dreptul la libertate, care ne-a fost îngrădit, a conchis atunci arhiepiscopul Tomisului.

Amintim, decizia Tribunalului Constanța a fost atunci de a respinge cererea de suspendare a HCJSU Constanța nr. 72 din 10 noiembrie 2020.


Citește și:

ÎPS Teodosie, „arhitect“ al cazului de care judecătorii din Constanța nu s-au mai lovit vreodată. Până acum
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 447

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 496

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 482

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1230

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 783

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1380

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 871

Mesajul Arhiepiscopului Tomisului, cu ocazia Sfinților Mucenici și comemorării luptătorilor anticomuniști din România

09 Mar 2024 565

ÎPS Teodosie, mesaj de Ziua Femeii - „Femeia ocupă un loc foarte important în societate“ (VIDEO)

08 Mar 2024 547

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 526

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 543

Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)

01 Mar 2024 1056

ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1382

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1113

Surse Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, atenţionat verbal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Român

29 Feb 2024 777