Lăcaș de cult din Constanța De ce au decis judecătorii desființarea lucrărilor de construcție „fără autorizație de construire“ de la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Tomis Nord

  • Potrivit explicațiilor judecătorilor, „sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii“.
  • Este vorba despre dosarul civil cu numărul 431/212/2020, deschis la Judecătoria Constanța de către Primarul Municipiului Constanța.
  • Pe 16 octombrie 2020, Judecătoria a obligat Arhiepiscopia Tomisului să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Constanța, zona Tomis Nord – Macul Roșu

Magistrații Judecătoriei Constanța au motivat hotrărârea prin care au obligat, pe 16 octombrie 2020, Arhiepiscopia Tomisului „să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica Izvorul Tămăduirii, din Constanța, zona Macul Roșu.

Potrivit explicațiilor judecătorilor, „sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii“ promovate de Primarul Municipiului Constanța pentru desființarea lucrărilor.

În timpul procesului, Arhiepiscopia Tomisului nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
 

Proces deschis de Primarul Municipiului Constanța

Este vorba despre dosarul civil cu numărul 431/212/2020, deschis la Judecătoria Constanța de către Primarul Municipiului Constanța, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Arhiepiscopia Tomisului, în calitate de pârât.

Astfel, se arată în Hotărârea nr. 8795 din 16 octombrie 2020 a Judecătoriei Constanța că cererea formulată de Primarul Municipiului Constanța a fost înaintată Judecătoriei la data de 13 ianuarie 2020.

La momentul respectiv, reprezentanții primăriei au cerut „obligarea pârâtei (nr., Arhiepiscopia Tomisului) la desființarea lucrărilor de construcții realizate în mod ilegal, fără a deține autorizație de construire emisă potrivit Legii 50/1991, republicată“, conform www.rolii.ro.

Legat de aceste construcții „realizate în mod ilegal“, avocații primarului au afirmat că „au fost constatate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. (...) 14.03.2017“.


„Împuternicirea Primarului să desființeze lucrările“

Totodată, s-a mai solicitat de către primărie și „stabilirea unui termen limită de executare a obligației de către pârâtă, iar, în caz de neconformare, împuternicirea Primarului Municipiului Constanța să desființeze lucrările executate în mod neautorizat la imobilul sus menționat, cu suportarea cheltuielilor de către pârâtă“.

Nu în ultimul rând, Primarul Muncipiului Constanța a mai cerut ca Ahiepiscopia Tomisului să fie obligată să achite și cheltuielile de judecată.


Se arată în Hotărârea nr. 8795/2020 că „pârâta (nr., Arhiepiscopia Tomisului), deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare“.


Snacțiune de 1.000 de lei

În urma deliberărilor, judecătorii Secției civile a instanței au arătat că „în prezenta cauză, instanța reține că pârâta Arhiepiscopia Tomisului a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de constatare a contravențiilor nr. (...) din data de 14.03.2017 pentru efectuarea unor lucrări de construire la imobilul situat în Constanța, (...), zona Macul Roșu, jud. Constanța, fără a deține autorizație de construire“, conform www.rolii.ro.


„Prin acest proces verbal a fost aplicată sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 1.000 lei, fiind dispuse și următoarele măsuri complementare: oprirea executării lucrărilor de construcție; desființarea lucrărilor de construcție nelegal realizate și aducerea imobilului în starea inițială în termen de 30 de zile. Procesul verbal nu a fost contestat pe calea plângerii contravenționale în termenul legal de 15 zile de la comunicare“, se mai arată în hotărârea instanței.

Totodată, se mai precizează că, pe data de 14 noiembrie 2019, doi polițiști din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au constatat, prin notă de constatare, „faptul că pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. (...) din data de 14.03.2017, stadiul fizic al lucrărilor fiind cel descris în procesul verbal“.

Astfel, a stabilit instanța, „prin urmare, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii reclamantului“.


20 de lei pentru Primarul Constanței, de la Arhiepiscopie

„Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanța, (...) zona Macul Roșu, jud. Constanța, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“, au stabilit judecătorii.

Totodată, instanța „va autoriza reclamantul să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanța, (...) zona Macul Roșu, jud. Constanța, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei“.

Nu în ultimul rând, Judecătoria a obligat Arhiepiscopia Tomisului și să-i achite Primarului Municipiului Constanța 20 de lei, cu tiltu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru pentru acțiune.

Hotărârea Judecătoriei Constanța poate fi atacată în apel în termen de 30 de zile de la comunicarea sa, urmând ca, în cazul în care se declară apel, procesul să continue la Tribunalul Constanța.

Cu o ocazie anterioară, reprezentnații Arhiepiscopiei Tomisului nu au dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect, având în vedere că decizia instanței nu este definitivă.


Citește și:

Arhiepiscopia Tomisului, obligată să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord

Soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord, la mâna instanţei de judecată. Primăria a dat în judecată Arhiepiscopia. Ce mesaj transmite primarul Făgădău
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului nu se grăbește în proces „Lucrări de construcție realizate fără autorizație“ la una dintre cele mai cunoscute biserici din Constanța

12 Jun 2021 1349

Când va tranșa Judecătoria Constanța litigiul dintre Arhiepiscopia Tomisului și Municipiul Constanța prin Primar

04 Jun 2021 607

Academia Tomitană lansează colecția „Martirii creștini de Niculițel în cele mai vechi martirologii”. Cine face parte din Academia Tomitană

02 Jun 2021 779

De ce nu a aprobat instanța cererea de furnizare a dovezilor în legătură cu vaccinul anti-Covid! Proces inițiat de un avocat apropiat Arhiepiscopiei Tomisului

27 May 2021 1060

Vasile Bănescu, reacție după evenimentul organizat de Arhiepiscopia Tomisului „Problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă“

26 May 2021 943

LIVE Simpozionul internațional „Tomisul, izvor cultural și spiritual în promovarea identității românești în țară și peste hotare”, organizat la Constanța

26 May 2021 1393

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre tezele de doctorat plagiate

25 May 2021 826

Arhiepiscopia Tomisului Simpozion internațional la Palatul Arhiepiscopal din Constanța. Când va avea loc

25 May 2021 605

O nouă biserică va fi construită în localitatea 23 August, județul Constanța

24 May 2021 855

Lovitură grea în instanță! Arhiepiscopia Tomisului trebuie să desființeze „lucrările de construcții realizate ilegal“ la un important lăcaș de cult

24 May 2021 2218

Constanța. IPS Varsanufie conduce procesiunea cu ocazia sărbătorii Sfinților Constantin și Elena (galerie foto+video)

20 May 2021 1172

Administrator nou la Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare“ SRL

17 May 2021 831

Starea de alertă, pelerinajul și Arhiepiscopia Tomisului (document)

12 May 2021 1433

Reclamant alături de Arhiepiscopia Tomisului Un avocat a cerut lămuriri cu privire la eficacitatea vaccinului anti-Covid și la implicarea armatei. Răspunsul primit

10 May 2021 1953

Arhiepiscopia Tomisului, despre sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just „Va sancționa CNCD, în premieră, un cult recunoscut de Statul Român?“

09 May 2021 1076