Latura civilă Procesul medicului condamnat definitiv la aproape 12 ani de închisoare s-a terminat. Urmează pronunțarea

Judecătoria Constanța a finalizat cercetările specifice în dosarul privind aspectul laturii civile din procesul medicului homeopat din Constanța condamnat definitiv la pedeapsa de 11 ani și patru luni de închisoare. În prezenta cauză, instanța are în atenție acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, de 13 ani, prin reprezentant legal.
 
Ieri, Judecătoria Constanța a anunțat finalizarea cercetărilor specifice și faptul că pronunțarea se va da săptămâna viitoare. 
 
Reamintim că, potrivit rechizitoriului, medicul homeopat este acuzat că, „în ziua de 16.05.2016, între orele 17.00 și 18.00, în timp ce persoana vătămată, I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla pentru tratament, efectuând o ședință de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanța, strada Flămânda, inculpatul, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea și influența sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parțial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea“.
 
De asemenea, „în perioada septembrie 2015 - mai 2015, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce persoana vătămată R.D., în vârstă de 13 ani, se afla pentru tratament, efectuând în acest sens mai multe ședințe de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanța, strada Flămânda, inculpatul, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea și influența sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parțial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea, ejaculând asupra victimei“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Mai mult decât atât, „în data de 31.05.2016, în jurul orei 18.00, în timp ce persoana vătămată P.M.T., în vârstă de șapte ani, se afla pentru o consultație la cabinetul medicului (…), din Constanța, strada Flămânda, inculpatul s-a dezbrăcat și și-a expus organele genitale în fața persoanei vătămate“, au conchis procurorii.
 
Pentru faptele sale, inculpatul a fost condamnat definitiv la aproape 12 ani de închisoare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lupul, paznic la oi Trei cazuri care au șocat educația din Dobrogea

21 Sep 2020 3030

Medic homeopat din Constanţa, acuzat de viol, condamnat la aproape 12 ani de închisoare. Acţiunea civilă a unei tinere, respinsă

22 Nov 2018 2130

Un medic din Constanţa a fost condamnat la aproape 12 ani de închisoare. Ce se întâmplă acum la Judecătoria Constanţa

13 Nov 2018 3159

Un medic din Constanța, condamnat. Peste 11 ani de închisoare

07 Mar 2018 4507

Medic din Constanţa, condamnat la peste 11 ani de puşcărie. S-a formulat un recurs în casaţie

07 Feb 2018 3144

Decizie definitivă în cazul medicului homeopat Victor Emanuel Boţ

20 Mar 2017 2665

Medicul homeopat Victor Emanuel Boţ, acuzat de viol, rămâne în arest

10 Jun 2016 2164

Libertatea medicului homeopat Victor Emanuel Boţ, acuzat de viol, se decide azi

10 Jun 2016 2682

Procurorii fac un apel public Medicul homeopat Victor Emanuel Boţ, acuzat de viol, cere să fie eliberat

10 Jun 2016 2443

Apel public pentru părinții care au mers cu micuții lor la medicul Victor-Emanuel Boț. Ce vor procurorii

09 Jun 2016 13158