Legile Justiţiei. Comisia Iordache a modificat noţiunea de "eroare judiciară"

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a admis marţi o serie de amendamente la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, astfel încât noţiunea de eroare judiciară a fost redefinită, scrie News.ro, citat de România TV.
 
Potrivit raportului de admitere, art. 96 din legea nr. 303/2004 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare;

 (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcţie, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, conform definiţiei acestora de la art. 991;

(3) Există eroare judiciară atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcţiei:  a) a încălcat norme de drept material şi procesual, fapt ce a condus la încălcarea drepturilor absolute ale persoanei; 

b) prin încălcarea în mod vădit, incontestabil a normelor de drept material sau procesual, a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice ori a produs neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost remediată în căile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o vătămare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. 

(4) Dispoziţiile alin. (3) se completează în materie penală cu cele stabilite de Codul de procedură penală, iar în materie civilă cu cele stabilite de Codul civil şi Codul de procedură civilă.

(5) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

(6) Plată de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maxim un an de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.

(7) În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în acţiunea prevăzută de alin. (6), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă eroarea judiciară a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, potrivit procedurii prevăzute de art. 741 din Legea 317/2004. 


(8) Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului Inspecţiei Judiciare prevăzut la alin. (7), rezultă că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcţiei cu rea credintă sau gravă neglijenţă. Termenul de exercitare al acţiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării raportului Inspecţiei Judiciare.

(9) Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine, în primă instantă, secţiei civile a curţii de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile în cadrul acestei curţi sau la parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului.

(10) Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. (9) se poate exercita calea de atac a recursului la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

(11) Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezenţei legi, condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror, iar lipsa acesteia nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța va demara mai multe proiecte de infrastructură rutieră

15 Jan 2021 1679

Legea amnistiei şi a graţierii, respinsă, în unanimitate, de juriştii Camerei Deputaţilor

27 Aug 2019 1768

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

16 Apr 2019 1718

Stelian Ion, deputat USR, bilanţ la jumătate de mandat A propus sute de amendamente în Comisia Juridică şi Comisia Iordache ca să îndrepte din dezastrul produs de legile justiţiei!

22 Dec 2018 1641

Codul de procedură penală, modificat în comisia specială

04 Dec 2018 1348

Stelian Ion - „Comisia Iordache a dat din nou undă verde controversatei ordonanţe Toader“

28 Nov 2018 1701

USR contestă la CCR modificarea legilor Justiției adoptată de Comisia Iordache

12 Nov 2018 1468

Delegaţia Comisiei de la Veneţia vs membrii Comisiei Iordache. Deputatul Stelian Ion a atras atenţia experţilor asupra încălcărilor Constituţiei

15 Sep 2018 1686

Magistrații Curții Constituționale vor discuta în septembrie modificările aduse Codului de procedură penală

18 Jul 2018 1483

Comisia Iordache, modificări aduse infracțiunii de abuz în serviciu. Prejudiciul până la nivelul salariului minim brut pe economie nu se pedepsește

02 Jul 2018 1612

Dezbaterile asupra Codului Penal continuă astăzi Peste 30 de amendamente, pentru abuzul în serviciu. Ce declară Florin Iordache, președintele Comisiei pentru Legile Justiției

02 Jul 2018 1761

Stelian Ion - „Vot final pe modificările aduse Codului de Procedură Penală, cu dedicaţie pentru Dragnea şi Tăriceanu!“

08 Jun 2018 1791

Comisia Iordache a adoptat un amendament care interzice declaraţiile publice în cursul urmăririi penale

07 Jun 2018 1177

Ce spune procurorul general al României despre propunerile de modificare a Codurilor penale

19 Apr 2018 1601

Ce spune Liviu Dragnea despre proiectele de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi a Codului de Procedură Civilă

18 Apr 2018 1277