„Lezarea demnității, onoarei și disconfortul psihic“ Ofițerul (r.) Dan Bazavan, proces pe pandemie. Klaus Iohannis, printre pârâți

Sursa foto: pexeles 
 
  • Ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan a declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că reclamanții din dosar solicită daune morale pentru „lezarea demnității, onoarei și disconfortul psihic prin care am trecut în perioada martie 2020 – martie 2022“.
 
  • „Suma solicitată este de 10 milioane lei pentru fiecare reclamant în parte. Mai avem un capăt de cerere: acordare de despăgubiri pentru discriminare, tot câte 10 milioane de lei pentru fiecare reclamant în parte“, a mai declarat ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan.
 
 
Ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan, cel care a obținut în primă fază sancționarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, pe când era ministrul Apărării, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,  o nouă acțiune în instanță! Potrivit datelor oficiale, dosarul are numărul unic 17859/3/2022 şi a fost înregistrat pe Secţia a-VI-a Civilă din Tribunalul Bucureşti.  
 
Conform portalului instanțelor de judecată, părţile cauzei sunt:
 
Reclamații: Asociația Civică Stop Discriminării Cetățenilor, mr. (rz). dr. ing. Dan Bazavan, Asociația Experților în Tehnologia Informației din România, Ioan Aurelian Popa, Claudia Laura Rahaian, dr. Geanina Elena Hagima, Secu Cristian Adrian și Dumitru Bălan.   
 
De partea cealaltă, lista pârâților este deschisă de Președintele României, Klaus Werner Iohannis și continuată de: „Administrația Prezidențială, Parlamentul României (Camera Deputaților), Senatul României, Guvernul României,  Prim - Ministrul General Ionel Nicolae Ciucă, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, Grupul de Comunicare Strategică, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor din România, Ministerul Educației și Cercetării, Instituția Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român“.
 
Nu a fost stabilit primul termen.      
 
Contactat telefonic, ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan a declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că reclamanții din dosar solicită daune morale pentru „lezarea demnității, onoarei și disconfortul psihic prin care am trecut în perioada martie 2020 – martie 2022“.
 
„Suma solicitată este de 10 milioane lei pentru fiecare reclamant în parte. Mai avem un capăt de cerere: acordare de despăgubiri pentru discriminare, tot câte 10 milioane de lei pentru fiecare reclamant în parte“, a mai declarat ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan.

 
„Eu am depus dosar de candidat pentru profesia de avocat stagiar în luna septembrie 2021. Trebuia să mă prezint la examen. M-am și prezentat la examen. Organizatorii nu m-au primit la examen pentru că el a fost condiționat de vaccinare și sau testare PCR. Eu am refuzat atât vaccinarea, cât și testarea. Asta se cheamă condiționare de acces liber într-o profesie. Astfel, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție prin care a obligat Uniunea Națională a Barourilor din România să-mi plătească daune de 5000 lei, în dosarul 5978/2/2021“, a continuat Dan Bazavan.
 

 
În concret, prin Hotărârea nr. 212/2022 din 09.02.2022 Curtea de Apel București a decis: Respinge acțiunea introdusă de reclamantul Fagadar Cristian Mihai împotriva pârâtului Baroul București, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acțiunea introdusă de reclamanții Asociația „Civica Stop Discriminării Cetățenilor” și Bazavan Dan împotriva pârâtului Baroul București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acțiunea introdusă de reclamantul Fagadar Cristian Mihai împotriva pârâților UNBR și INPPA și CNCD, ca neîntemeiată. Respinge acțiunea introdusă de reclamanții Asociația „Civica Stop Discriminării Cetățenilor” și Bazavan Dan împotriva pârâților INPPA și CNCD, ca neîntemeiată. Admite în parte acțiunea introdusă de reclamanții Asociația „Civica Stop Discriminării Cetățenilor” și Bazavan Dan împotriva paratului UNBR. Obligă pârâtul UNBR la plata către reclamantul Bazavan Dan, a următoarelor sume: A. Daune materiale: -20 lei – comision bancar -80 lei taxa eliberare certificat medical A5, actualizate cu inflația și cu dobânda legală, calculate de la data de 16.09.2021 până la data plății efective și integrale. B. Daune morale: - 5.000 lei. Respinge cererea reclamanților Asociația „Civica Stop Discriminării Cetățenilor” și Bazavan Dan de obligare a pârâtului UNBR la restabilirea situației anterioare discriminării și la anularea situației create prin discriminare. Cu recurs“.
 
Decizia Curții de Apel București a fost menținută și de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.  
 
 
Revenind la dosarul are numărul unic 17859/3/2022 înregistrat pe Secţia a-VI-a Civilă din Tribunalul Bucureşti, ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan a mai declarat că „pentru orice îngrădire și drepturi de libertăți în această perioadă avem și fapte de discriminare“.
Vaccinații, liber la circulație
 
„Libertatea de circulație: faptul că cei vaccinați, testați puteau să se deplaseze oricând, inclusiv pe perioada când a fost interdicție de noapte, în timp ce ceilalți nu puteau, constituie discriminare. Secu Cristian Adrian, care este parte reclamantă în acest dosar, a obținut la Tribunalul București o hotărâre prin care se constata și anula hotărârea Consiliului Municipiului București pentru situații de Urgență prin care se condiționa accesul seara, în afara locuințelor celor care erau nevaccinați și netestați, nu trecuseră prin boală, nu aveau adeverință în acest sens“, a mai declarat, pentru ZIUA de Constanța, ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan.
 
„Discriminare din perspectiva libertății de exprimare“
 
„Avem discriminare din perspectiva libertății de exprimare. Nu puteam ieși în stradă (puteau să participe în limita a 100 de persoane vaccinate și sau testate la adunări publice). Avem discriminare. De ce ei puteau să participe și restul nu puteau. Aici e o mare problemă“, potrivit lui Bazavan.
 
„Accesul liber la cultele religioase“ şi „dreptul de petiționare“ 
 
„Avem discriminare inclusiv la accesul liber la cultele religioase! Știți foarte bine că o anumită perioadă nu s-a putut intra în biserică. Avem discriminare inclusiv pentru dreptul de petiționare. Multe autorități publice nu au organizat birouri în afara instituției să vină să ia petițiile. Efectiv, dreptul de petiționare a fost îngrădit. Faptul că făceam noi petiții și le trimiteam pe mail nu reprezenta în mod veritabil un mod de petiționare. Nu toți cetățenii au semnătură electronică. Petițiile nesemnate sunt clasate“, ne-a mai explicat ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan.
 
„Accesul la justiție“ 
 
„Accesul la justiție a fost îngrădit! Accesul la justiție nu poate fi condiționat de portul măștii, de triajul epidemiologic, nu poate fi condiționat de certificat verde, de vaccinare, testare etc. Pe 14 ianuarie am fost sancționat contravențional de jandarmi, la Curtea de Apel, în incinta Curții de Apel București, pentru că am refuzat să port o altă mască și că masca mea pe care o purtam (din plastic) chipurile era neconformă, deși aveam certificat emis de producător, recunoscut de ANPC. Pe data de 17 ianuarie, jandarmii m-au amendat la fel în incinta Curți de Apel pentru o mască neconformă. Mai avem o problemă: jandarmii nu pot constata neconformitatea produselor nealimentare, ci doar comisarii ANPC. (…)“, a conchis ofițerul în rezervă dr. ing. Dan Bazavan.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Andrei Bodean și Adina Florea
Secţia Specială, clasare pentru mai mulți procurori din Constanța. Ordonanța, menținută de Curtea Supremă



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proaspăt demisionar Fostul premier Nicolae Ciucă, așteptat joi la Curtea Supremă! Amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării

13 Jun 2023 2738

Oficial! Nicolae Ciucă, amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării! Procesul a fost suspendat

17 Dec 2022 5476

Patru judecători noi pentru premierul Ciucă! Amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării!

06 Apr 2022 3229

Cei trei judecători s-au abținut! Premierul Ciucă, amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării! Dosarul merge la alt complet

22 Mar 2022 4141

Noi sancțiuni după creșterea prețurilor la benzină și motorină. Amenzile ANPC au ajuns la 950.000 lei! (VIDEO)

11 Mar 2022 1709

Fostul ministru al Apărării Naționale, amendat cu 20% din salariu Premierul Nicolae Ciucă, așteptat la Curtea de Apel București! (DOCUMENT)

23 Feb 2022 5776

Premierul desemnat Nicolae-Ionel Ciucă, amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării Naționale. Stadiu dosar (MOTIVARE)

24 Nov 2021 5891

Neexecutare hotărâre judecătorească Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, amendat cu 20% din salariu

05 Jul 2021 20148