Libertatea primarului din Crișan (Tulcea), decisă la Constanța


Ilie Munteanu, primarul comunei tulcene Crişan, a fost arestat preventiv sâmbătă de judecătorii Tribunalului Tulcea. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile, începând cu 04 aprilie şi până la 03 mai, inclusiv“, potrivit minutei judecătorești.  
 
Decizia Tribunalului Tulcea nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că pe data de 3 aprilie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au anunțat prinderea în flagrant a unei persoane, primar al unei comune din județul Tulcea, în timp primea, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei, de la un bărbat, denunțător în cauză. 
 
În fapt, denunțătorul, administrator al unei societăți comerciale, a primit spre executare un contract de lucrări de la o primărie din județul Tulcea, în schimbul căruia ar trebuit să îi remită primarului comunei suma de 20.000 lei, împărțită în două tranșe egale. Prima tranșă, în valoare de 10.000 lei a fost remisă în luna decembrie 2019 iar, ulterior, în luna martie 2020, acesta a formulat denunț la D.G.A. - Serviciul Județean Tulcea, denunț înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, fiind întocmit dosar de cercetare penală.
 
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
 
Citește și
 
Primarii îşi pot pierde mandatul dacă ANI i-a declarat incompatibili

Zanfir Iorguș, fostul primar din Mangalia, și Paul Liviu Botaș, fostul viceprimar al municipiului, achitați definitiv. (minută)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 530

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 790

Ciprian Ionuț Solomencu, primarul din Nufăru, județul Tulcea, renunță la procesul din Constanța cu Agenția Națională de Integritate (MINUTA)

12 Apr 2024 478

Amânare de pronunțare în cazul primarului din Smârdan, Tulcea, Vasile Mărculescu!

04 Apr 2024 615

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1849

Eveniment la PNL Tulcea 11 candidaţi noi pentru funcția de primar de comună, încrezători că vor câştiga alegerile locale - FOTO + VIDEO

17 Mar 2024 1950

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2284

LIVE VIDEO-TEXT PNL Tulcea lansează, azi, 11 candidați noi pentru primăriile comunelor tulcene (FOTO)

15 Mar 2024 1271

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1574

Ţilincă Gheorghe, primarul din Casimcea (Tulcea), achitat! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța. Legături cu Siluan Proiect SRL, firma fondată de preotul Iscru

10 Mar 2024 1191

Originar din județul Tulcea Virgil Rițco, autorul unor scrieri despre comunitatea ucraineană, la ceas aniversar

05 Mar 2024 554

Decizie definitivă în procesul deschis de Agenția de Integritate Consiliului Local Pardina (MINUTA)

22 Feb 2024 693

La mulți ani, Ion Ionașcu! Jurnalistul din județul Tulcea împlinește 84 de ani

06 Jan 2024 648

Investiție vitală pentru intrarea persoanelor și mărfurilor din Ucraina spre România O companie din București, desemnată să realizeze documentația pentru drumul de acces spre punctul vamal Isaccea, județul Tulcea (DOCUMENT)

04 Jan 2024 1053

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 970