Licitaţie trucată la ISU „Dobrogea”? Judecata lui Viorel Costache, fostul şef al pompierilor, amânată

Laura Monica Tănase, judecător al Tribunalului Constanţa, a amânat, pentru data de 21 octombrie, dosarul în care Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, a fost deferit Justiţiei, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Noul termen a fost acordat pentru ca inculpaţii din cauză să-şi angajeze apărători.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, iar magistraţii au mai dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Miroiu, fostul şef al Serviciului Logistic din ISU „Dobrogea“, a Virgiliei Crina Ciochină, fostul contabil-şef al inspectoratului, şi a Vasilicăi Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi serviciu.
 
În prezenta cauză a fost trimis în judecată şi Viorel Cobzariu, administrator al unei societăţi comerciale, la data presupusei fapte.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.
 
„Concret, inculpatul Costache Viorel, în calitate de inspector-şef al ISU Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat documentele de achiziţie şi a decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală, în condiţiile în care materialele fuseseră deja achiziţionate. În acelaşi context, inculpatul Miroiu Constantin, în calitate de şef serviciu logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi a materialelor pentru proiectul respectiv, iar inculpata Ciochină Virgilia Crina, în calitate de contabil-şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasile Vasilica, subordonată a inculpatului Miroiu Constantin“, potrivit DNA.
 
„În aceleaşi circumstanţe, inculpatul Cobzariu Viorel a emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate, şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie“, mai arată cei de la Anticorupţie.
 
Amintim că, în luna iunie, Curtea de Apel Constanţa a exclus din dosar raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 31.03.2015.
 
Viorel Costache a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor aparent ilegale. În noiembrie 2015, el a fost eliberat condiţionat.

Citeşte şi 

Veste proastă pentru DNA!
Un raport de constatare, exclus de judecători în dosarul foştilor şefi ai ISU „Dobrogea“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată definitiv! Motivarea judecătorilor

02 Dec 2022 2557

Breaking News Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat definitiv!

25 Nov 2022 3350

Achitare pentru fosta conducere a ISU Dobrogea! Pronunțarea în apel, amânată peste trei săptămâni

03 Nov 2022 1842

Toți inculpații, achitați în primă instanță! Final de proces în dosarul foștilor șefi ai ISU Dobrogea, trimiși în judecată de DNA!

19 Sep 2022 1744

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată în primă instanță! Apelul, amânat pentru septembrie

21 Jun 2022 1816

Dosarul în care Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, a fost achitat, în primă instanță, merge mai departe la Curtea de Apel

02 Nov 2021 2579

Fosta conducere a ISU Dobrogea, trimisă în judecată de DNA, achitată. Apelul dosarului, amânat pentru octombrie

14 Jun 2021 3899

Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat. Procurorii DNA, nemulțumiți. S-a stabilit primul termen în apel

09 Apr 2021 3837

Dosar al procurorilor militari din DNA Viorel Costache, fostul inspector-şef al ISU „Dobrogea”, a fost achitat. Decizia, contestată (document)

29 Feb 2020 3904

Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, va fi audiat luna viitoare

16 Sep 2019 2489

Moment emoţionant. De Ziua Pompierilor, un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului din Constanţa

13 Sep 2019 5129

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 august 2019

20 Aug 2019 3956

Un nou termen în dosarul de DNA Judecătorii vor să vadă ce a descoperit Curtea de Conturi la ISU Constanţa în 2009

02 Aug 2019 2053

Foşti şefi din ISU „Dobrogea“, trimişi în judecată de DNA. Dosarul, amânat

07 Mar 2019 2647

Mandate de aducere în dosarul fostei conduceri a ISU Constanţa

06 Feb 2019 2814