Lista completă a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor care vor reveni în posesia statului sau în domeniul public ori privat al UAT Constanţa

Judecătorii au decis ca zeci de terenuri din Dosarul Retrocedărilor din Constanța să revină în posesia statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa.

Vizat de decizia magistraţilor este şi terenul pe care s-a construit Vila Marina, fosta locuinţă a lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.

În casa cui ar putea sta Mazăre în arest la domiciliu (referat DNA)

Retrocedările, în câţiva paşi Cum s-a „născut" casa în care stă Radu Mazăre
 
Prin decizia de condamnare în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, magistrații de la Înalta Curte de Casație au constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282 din 07 iunie 2006 şi nr. 20992 din 07 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
 
Mai mult decât atât, instanța a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii următoarelor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa:
 
teren intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, Zona Compozitorilor-Baba Novac, lot 60, intabulat în CF nr.48869, cu nr. cadastral 10928/6; - teren intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot 3, situat în Constanţa, Zona Hotel Metropol, intabulat în CF nr. 30876, cu nr. cadastral 188/3; - teren intravilan, în suprafaţă de 441,74 mp, lot 6, situat în Constanţa, Zona Hotel Metropol, intabulat în CF nr. 110203, cu nr. cadastral 188/6; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona „Căpitănie - Vila Marina", pe malul Lacului Sutghiol (nr. casa în care a locuit Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa), nr. cadastral 325/1, intabulat în CF nr. 48234, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral 325, în suprafaţă de 8.307,80 mp, intabulat în CF nr. 31160; - terenul intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona „Căpitănie - Vila Marina", pe malul Lacului Sutghiol, Nr. cadastral 325/, intabulat în CF nr. 48235, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral 325, în suprafaţă de 8.307,80 mp. intabulat în CF nr.35713, în care a fost transnotat din CF nr. 31160; - terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. 38847, cu nr. cadastral 14022, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot 2; terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. 38848, cu nr. cadastral 14023, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 332,5mp, intabulat în CF nr. 38844, cu nr. cadastral 14024, situat în Constanţa, str. Mihai Eminescu; - terenul intravilan, în suprafaţă de 13.480 mp, intabulat în CF nr. 38929, cu nr. cadastral 14191, situat în Constanţa, DN3A lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. 38331, cu nr. cadastral 14025, situat în Constanţa, Hotel Dobrogea-parcare; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. 44080, cu nr. cadastral 14066, situat în Constanţă, C4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2660,50 mp, intabulat în CF nr. 38501, cu nr. cadastral 14056, situat în Constanţa, C3-lotuI 24; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2308,81 mp, intabulat în CF nr. 38533, cu nr. cadastral 14064, situat în Constanţa, C3-lotul 27; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1960,65 mp, intabulat în CF nr. 38830, cu nr. cadastral 14065, situat în Constanţa, C3-lotul 30; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2374,55 mp, intabulat în CF nr. 38606, cu nr. cadastral 14063, situat în Constanţa, C3-lotul 31; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, intabulat în CF nr. 38555, cu nr. cadastral 14047, situat în Constanţa, C1 - lotul 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1532,93 mp, intabulat în CF nr. 38528, cu nr. cadastral 14029, situat în Constanţa, C1-lotul 6; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. 38602, cu nr. cadastral 14049, situat în Constanţa, CI-lotul 13; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. 38603, cu nr. cadastral 14044, situat în Constanţa, C1-lotul 14; - terenul intravilan, în suprafaţă de 827,28 mp, intabulat în CF nr. 38496, cu nr. cadastral 14050, situat în Constanţa, str. Traian - lângă locul de joacă; - terenul intravilan, în suprafaţă de 256,53 mp, intabulat în CF nr. 39930, cu nr. cadastral 14113, situat în Constanţa, str. Griviţei; - terenul intravilan, intabulat în CF nr. 38601, cu nr. cadastral 14028, situat în Constanţa, str. Cumpenei cu Bd. IC Brătianu, cu excepţia suprafeţei de 1200 mp aparţinând Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” S.A. - Sucursala Regionalei de Căi Ferate Constanţa, conform Sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia civila nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanţa - Secţia I-a Civilă; - terenul intravilan, în suprafaţă de 145,95 mp, intabulat în CF in. 38597, cu nr. cadastral 14067, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, lângă Ceainăria Japoneză; - terenul intravilan, în suprafaţă de 717,36 mp, intabulat în CF nr. 41538, cu nr. cadastral 15300, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean; - terenul intravilan, în suprafaţă de 938,21 mp, intabulat în CF nr. 39805, cu nr. cadastral 14636, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 507,72 mp, intabulat în CF nr. 39552, cu nr. cadastral 14637, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 2 ; - terenul intravilan, în suprafaţă de 6472,61 mp, intabulat în CF nr. 39808, cu nr. cadastral 14638, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 6, lot 2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 3651,19 mp, intabulat în CF nr. 39915, cu nr. cadastral 14639, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1658,88 mp, intabulat în CF nr. 39806, cu nr. cadastral 14640, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 7; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4413,32 mp, intabulat în CF nr. 39916, cu nr. cadastral 14641, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2985,69 mp, intabulat în CF nr. 39545, cu nr. cadastral 14642, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 4, lot 4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 6920,98 mp, intabulat în CF nr. 39544, cu nr. cadastral 14643, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 5, lot 6; - terenul intravilan, în suprafaţă de 5372,81 mp, intabulat în CF nr. 39546, cu nr. cadastral 14644, situat în Constanţa, Zona Port Tomis, tronson 3, lot 5; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1694,17 mp, intabulat în CF nr. 41539, cu nr. cadastral 15294, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 759,72 mp, intabulat în CF nr. 42205, cu nr. cadastral 15297, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2255,67 mp, intabulat în CF nr. 41505, cu nr. cadastral 15298, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 8; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1587 mp, intabulat în CF nr. 41540, cu nr. cadastral 15299 situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 10; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4224,39 mp, intabulat în CF nr. 44511, cu nr. cadastral 15325, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 4, lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1104,86 mp, intabulat în CF nr. 41506, cu nr. cadastral 15326, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3, lot 2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1182,92 mp intabulat în CF nr. 41541, cu nr. cadastral 15331, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 3 lot 6; - terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. 40007, cu nr. cadastral 14766, lotizare PA5 - lot 13, situat în Constanţa; - terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, intabulat în CF nr. 40384, cu nr. cadastral 14747 situat în Constanţa, zona M. Aureliu cu Karatzali; - terenul intravilan, în suprafaţă de 290 mp, intabulat în CF nr. 40383, cu nr. cadastral 14748, situat în Constanţa, str. Revoluţiei cu Crângului; - terenul intravilan, în suprafaţă de 688,72 mp, intabulat în CF nr. 53067, cu nr. cadastral 14825, situat în Constanţa, zona str. Bucovinei; - terenul intravilan, în suprafaţă de 350 mp, intabulat în CF nr. 40662, cu nr. cadastral 14648, situat în Constanţa, str. Cişmelei lângă bloc ID; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1890 mp, intabulat în CF nr. 41504, cu nr. cadastral 15290, situat în Constanţa, Tomis III; - terenul intravilan, în suprafaţă de 478,79 mp, intabulat în CF nr. 41510, cu nr. cadastral 15332, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 495,99 mp, intabulat în CF nr. 41597, cu nr. cadastral 15328, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 617,70 mp, intabulat în CF nr. 41534, cu nr. cadastral 15330, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 551,04 mp intabulat în CF nr. 41595, cu nr. cadastral 15324, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 5; - terenul intravilan, în suprafaţă de 496,66 mp, intabulat în CF nr. 41508, cu nr. cadastral 15327, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 6; - terenul intravilan, în suprafaţă de 464,77 mp, intabulat în CF nr.. 41533, cu nr. cadastral 15329, situat în Constanţa, Bucovinei, lot 7; - terenul intravilan, în suprafaţă de 611,54, intabulat în CF nr. 41594, cu nr. cadastral 15309, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis - SI; - terenul intravilan, în suprafaţă de 330,97 mp, intabulat în CF nr. 41828, cu nr. cadastral 15302, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis-S2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2000 mp, intabulat în CF nr. 41502, cu nr. cadastral 15316, situat în Constanţa, Restaurant Dorna; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2426 mp, intabulat în CF nr. 42127, cu nr. cadastral 15314, situat în Constanţa, zona Hotel Olt - S1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 955 mp, intabulat în CF nr. 41529, cu nr. cadastral 15313, situat în Constanţa, zona Hotel Olt-S2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. 41593, cu nr. cadastral 15305, situat în Constanţa, zona Ovidiu - Victoria - Flora lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. 41503, cu nr. cadastral 15303, situat în Constanţa, zona Ovidiu - Victoria - Flora lot 5; - terenul intravilan, în suprafaţă de 490,52 mp, intabulat în CF nr. 41592, cu nr. cadastral 15311, situat în Constanţa, zona Hotel Mercur - Minerva, lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2219,13 mp, intabulat în CF nr. 41530, cu nr. cadastral 15315, situat în Constanţa, zona Hotel Mercur - Minerva, lot 2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. 41501, cu nr. cadastral 15310, situat în Constanţa, zona Hotel Tomis; - terenul intravilan, în suprafaţă de 12.129 mp, intabulat în CF nr. 41984, cu nr. cadastral 15458, situat în Constanţa, zona Lac Tăbăcărie; - terenul intravilan, în suprafaţă de 30.951 mp, intabulat în CF nr. 42126, cu nr. cadastral 15486, situat în Constanţa", Baza de producţie Electrică-zona Oierie; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1703,90 mp, intabulat în CF nr. 42126, cu nr. cadastral 20380, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona terenuri de tenis - parcare; - terenul intravilan, în suprafaţă de 764,69 mp, intabulat în CF nr. 39980, cu nr. cadastral 14749, situat în Constanţa, Piaţa Ovidiu; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2356,88 mp, intabulat în CF nr. 40139, cu nr. cadastral 14603, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 1; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1.371,80 mp, intabulat în CF nr. 39917, cu nr. cadastral 14604, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 3; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1550,13 mp, intabulat în CF nr. 39912, cu nr. cadastral 14605, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 579,86 mp, intabulat în CF nr. 39565, cu nr. cadastral 14606, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 1, lot 5; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1000 mp, intabulat în CF nr. 40279, cu nr. cadastral 14738, situat în Constanţa, B-dul Al. Lăpuşneanu - Intersecţie Bulevard; - terenul în suprafaţă de 1956,35 mp, situat în Constanţa, Bd. I C Brătianu nr. 61 (Antrepriza de Drumuri şi Poduri), intabulat în CF nr. 49846, cu nr. cadastral 15115; - terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, intabulat în CF nr. 41536, cu nr. cadastral 15308, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1397,49 mp, intabulat în CF nr. 41601, cu nr. cadastral 15293, situat în Constanţa, zona Port Tomis, tronson 2, lot 9; - terenul intravilan, în suprafaţă de 28.489,72 mp, intabulat în CF nr.51968, cu nr. cadastral 14986/1, lot 1 (din dezmembrarea suprafeţei de 72.682,53 mp, cu nr. CF iniţial 40665), situat în Mamaia Nord; - teren intravilan, în suprafaţă de 267,15 mp, situat în Constanţa, Strada Spiru Haret colţ cu Cumpenei, intabulat în CF nr. 43803, cu nr. cadastral 17033; - teren intravilan, în suprafaţă de 1100,10 mp, situat Constanţa, Str. Spiru Haret nr. 2, zona Meconst, intabulat în CF nr. 43804, cu nr. cadastral 17030; - teren intravilan, în suprafaţă de 3566 mp, situat Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona Hotel Rex, intabulat în CF nr. 43805, cu nr. cadastral 17091; - teren intravilan, în suprafaţă de 4.211,45 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Staţie taxare, sat vacanţa, intabulat în CF nr.51826, cu nr. cadastral 19312; - teren intravilan, în suprafaţă de 606 mp, situat în Constanţa, str. Caşin, intabulat în CF nr. 49939, cu nr. cadastral 193/3.
 
Înalta Curte a stabilit ca Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa vor întreprinde, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.

Citeşte şi

O mică parte din Dosarul Retrocedărilor va fi rejudecat


Ce spune IPJ Constanţa despre condamnarea lui Radu Mazăre la 9 ani de închisoare cu executare

 UPDATE. Pronunțarea amânată. După condamnarea de nouă ani în Dosarul Retrocedărilor Radu Mazăre, emoţii mari azi la Înalta Curte

UPDATE. Condamnări în Dosarul Retrocedărilor de la Constanţa


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ion Brat

03 Jan, 2020 17:27

Multumesc pentru ca justitia isi face treburile. Este de recuperat, dar acest municipiu merita. Cei ce s-au aruncat sa muste din prada, stiind de drept ceea ce fac in fapt, trebuie sa-si accepte pedeapsa, sa se impace cu ei insisi, sa fie mai buni data viitoare.

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 970

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6509

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1246

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1720

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13744

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1533

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1159

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2443

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10717

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1343

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1315

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 1982

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1659

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4453

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1258