Lovitură grea în instanță! Primăria Constanța are de achitat peste 1,15 milioane de euro. Cine sunt afaceriștii beneficiari

  • Hotărârea prin care Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat la plata sumei de peste 1,15 milioane de euro, la cursul actual, a fost luată în dosarul 7544/118/2019.
  • Firma care va primi banii, dacă hotărârea rămâne definitivă, este House 3000 Real Estate Investment.
  • Compania a cumpărat de la firma italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA creanțele pe care aceasta le avea față de Primăria Constanța, pentru lucrările de urbanizare desfășurate în cartierul constănțean Faleză Nord.
  • Banii reprezintă dobânzile pentru plățile neachitate de primărie.
  • Decizia Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat recent, în primă instanță, la plata unei sume totale de peste 1,15 milioane de eură către o companie din Constanța.
 
Decizia poate fi atacată în apel, iar suma reprezintă dobânzi pentru banii pe care primăria ar fi trebuit să îi achite pentru lucrările de urbanizare din cartierul constănțean Faleza Nord.
 
Beneficiarii sumei pe care Primăria Constanța ar urma să o plătească, în cazul rămânerii definitive a hotărârii, sunt reprezentanții companiei House 3000 Real Estate Investment, firmă ce a preluat creanțele pe care societatea italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate.
 

Urbanizare în Faleză Nord

 
Spus pe scurt, compania din Italia se ocupase de lucrările de urbanizare din cartierul Faleză Nord, după ce obținuse în instanță, în urma unor lungi procese, dreptul de a face lucrările, pe cheltuiala municipalității.
 
Iar aceasta, în condițiile în care italienii avea un contract semnat cu primăria încă din anul 2000, în timpul mandatului fostului primar Gheorghe Mihăieși. Odată cu schimbarea primarului, în timpul administrației Radu Mazăre, firma din Italia a avut o serie de neînțelegeri cu municipalitatea, acestea culminând cu procesele amintite anterior.
 
În cele din urmă, instanța a dat dreptul italienilor să continue ridicarea construcțiilor din zona Faleză Nord și să execute lucrările de urbanizare pe cheltuiala primăriei, urmând să își recupereze banii de la municipalitate.
 
Ulterior, compania italiană și-a vândut creanțele către firma House 3000 Real Estate Investment, care acum se îndreaptă în instanță împotriva Municipiului Constanța prin Primar, pentru recuperarea banilor.
 
De altfel, în motivarea acțiunilor de la instanță privind sumele solicitate de la Municipiul Constanța prin Primar, reprezentanții SC House 3000 Real Estate Investment au arătat în cererile de chemare în judecată, menționate pe Portalul Jurisprudenței Naționale, că, în prezent, firma este „titulara tuturor creanțelor izvorâte din stadiile nr.1 — 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din Zona Faleză Nord“.
 

Hotărârea prin care Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat la plata sumei de peste 1,15 milioane de euro, la cursul actual, a fost luată în dosarul 7544/118/2019, deschis la Tribunalul Constanța la finele anului 2019.
 

Sumele de plată stabilite de instanță

 
În minuta Hotărârii nr. 550/2021 a Tribunalului Constanța, se arată că instanța, după ce a respins ca prescris unul dintre capetele de cerere, a admis acțiunea.

 
„Respinge ca prescris capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului de 12.213.635,86 lei, reprezentând contravaloarea stadiului 3 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Falezei Nord, pentru perioada 21.02.2014 – 03.12.2016“, conform minutei.
 
În continuare, însă, instanța a admis acțiunea:
 
„Obligă pârâtul (nr., Municipiul Constanța prin Primar) către reclamantă (nr., House 3000 Real Estate Investment) la:
 
• Plata sumei de 2.800.925,97 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 25.05.2018-14.02.2019 conform art. 3 alin. 2 ind.1 OG 13/2011 aferentă tranşei de plată nr. 7 (calculată asupra debitului rămas neachitat principal de 36741706,35 lei, din valoarea totală de 61.236.178,454 lei reprezentând contravaloarea primului stadiu de execuţie al lucrărilor).
 
• Plata sumei de 2.859.580 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 03.12.2016- 01.04.2019 conform art. 3 alin 2 ind. 1 din OG 13/2011 dobândă aferentă debitului de 12213635,86 lei aferent stadiului 3 de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Falezei Nord“.
 
De asemenea, instanța „obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 30.105,03 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru“.
 
Suma totală pe care Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat să o achite afaceriștilor se ridică la 5.690.611 lei, echivalentul sumei de 1.155.102,2023 de euro, calculat la un curs de 4,9265 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 13 mai 2021 și valabil până pe 14 mai 2021, la ora 14.00.
 
La acest total se mai adaugă și alți 1.500 de lei, reprezentând contravaloare onorariu expert.
 
Așa cum precizam anterior, hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, termenul de declarare a acestuia fiind de 30 de zile de la comunicare.
 
În cazul în care se va declara apel, procesul va continua la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Judecătorii din Constanța au motivat decizia de a obliga Municipiul Constanța la plata a peste 1.000.000 de euro către niște afaceriști
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române pierd un teren recuperat de Primăria Constanța de la Holland Development Group. Cheltuieli impresionante

20 May 2023 924

Investitor, Total Financial Consulting Constanța Soarta unui bloc cu 18 etaje, în Faleză Nord, din Constanța, decisă la finalul lunii

19 May 2023 4376

Primăria Constanța, executată silit de o companie privată. Judecătorii deschid azi dosarul

16 May 2023 1085

ABADL, citată să achite un onorariu impresionant pentru expertizarea unui teren pe care îl revendică drept faleză! Judecătorii au rămas în pronunțare

10 May 2023 1292

PUZ pentru un bloc cu șase etaje, în Faleză Nord, aproape de IPJ Constanța! Curtea Supremă spune că procesul nu trebuie strămutat din Constanța

09 May 2023 548

Sesizare fără precedent, la Curtea Constituțională, în legătură cu Faleza Mării Negre și terenurile din Constanța! În ce stadiu se află dosarul

19 Apr 2023 7310

Alezzi Beach Resort, certificat de urbanism pentru viitorul ansamblu rezidențial din Faleză Nord

06 Apr 2023 1011

Anunț important al Primăriei Constanța despre Parcul urban din zona Faleză Nord

06 Apr 2023 857

Judecătorii nu au ajuns la o concluzie privind terenurile afaceristului Secărea din strada Belvedere, din Constanța

02 Apr 2023 979

Ucrainenii cazați la Constanța încep să părăsească locuințele din zona Mamaia Nord- Năvodari. Ce au lăsat în urma lor

01 Apr 2023 62832

PUZ pentru un bloc de șase etaje, în cartierul Faleză Nord, în centrul unui proces de strămutare!

17 Mar 2023 1075

Judecătorii din Constanța explică de ce au oprit construirea unui bloc de 18 etaje în Faleză Nord – „S-a produs în mod evident o vătămare a drepturilor și intereselor“ (MOTIVARE)

27 Feb 2023 12988

Editorial Nu toți eroii poartă pelerină, unii poartă costum de pompier!

25 Feb 2023 1983

Dosarul privind terenul pentru care a fost amendat fostul primar Făgădău, strămutat la București!

24 Feb 2023 1075

Mărturii Salvatorii ISU Dobrogea, lăudați de oameni pentru intervenția la incendiul din Faleză Nord!

23 Feb 2023 2697