Lupta pentru conducerea parchetelor. Cum s-au descurcat procurorii din Constanța

  • Unicul candidat pentru funcția de procuror general al Constanței a fost magistratul Gigi Valentin Ștefan.
  • La Parchetul Judecătoriei Constanța, unicul candidat pentru funcția de prim-procuror este magistratul Mihai Alexandru Stanciu. Notele au fost 10 pentru proiectul managerial, 9,80 la testarea scrisă și 9,90 media finală - aceasta fiind cea mai mare medie dintre toți candidații dobrogeni de la concurs.
Consiliul Superior al Magistraturii a afișat ieri rezultatele anonimizate la concursul pentru promovarea pe funcțiile de conducere a procurorilor din toată țara.

Potrivit datelor oficiale, unicul candidat pentru funcția de procuror general al Constanței a fost magistratul Gigi Valentin Ștefan.
Astfel, nota sa pentru proiectul managerial a fost 9,76, nota la testarea scrisă a fost 9,40, iar media finală a fost 9,580.
În aceste condiții, cel mai probabil, urmează validarea rezultatelor concursului și numirea procurorului Gigi Valentin Ștefan pe postul de procuror general al Dobrogei, pentru o perioadă de trei ani, astfel cum prevede legislația în vigoare.
Pentru cele două funcții de procurori generali adjuncți ai Dobrogei se înscriseseră magistrații Beatrice Silvia Șișman și Mihaela Mergeane, mediile obținute de acestea fiind de peste 9,00.

În cadrul aceluiași concurs, magistratul Gill Julien Grigore Iacobici a fost candidat unic pentru postul de procuror șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Notele obținute sunt 9,65 pentru proiectul managerial, 9 la testarea scrisă și media finală 9,325.

La Parchetul Judecătoriei Constanța, unicul candidat pentru funcția de prim-procuror este magistratul Mihai Alexandru Stanciu. Notele au fost 10 pentru proiectul managerial, 9,80 la testarea scrisă și 9,90 media finală - aceasta fiind cea mai mare medie dintre toți candidații dobrogeni de la concurs.
Pentru funcția de prim procuror adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța s-a înscris doar magistratul Andra Georgiana Vasile. Notele au fost 9,70 la proiectul managerial, 8,20 la
testarea scrisă și 8,950 media finală.

Pentru postul de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a înscris doar Giorgiana Violeta Apostol. Notele pentru acest post au fost 9,30 la proiectul managerial, 8,20 la testarea scrisă și 8,750 media finală.
La Parchetul Judecătoriei Mangalia, pentru funcția de prim-procuror al unității de anchetă s-a înscris doar magistratul Gabriela Rugea. Notele au fost 9,25 pentru proiectul managerial, 7,40 la testarea scrisă și 8,325 media finală.

Citește și:

Sentință finală în cazul celor 35 de falși fotbaliști din Constanța acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din 1 februarie Teodora Elena Rotea, noul procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

23 Jan 2024 653

Avere și interese Teodora Elena Rotea, propusă procuror general adjunct al Dobrogei! (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 965

De mâine, 10 ianuarie Procurorul Gigi Valentin Ștefan revine în conducerea Parchetului Curții de Apel Constanța!

09 Jan 2024 1815

Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

05 Jan 2024 1126

Oficial, din prima zi a anului Magistratul Mihaela Elena Mergeane este noul procuror general al Dobrogei (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1194

Oficial Mihaela Elena Mergeane, numită procuror general al Dobrogei, de la 1 ianuarie 2024

29 Nov 2023 1376

Ce avere are magistratul Mihaela Elena Mergeane, procuror general adjunct al Dobrogei, viitor procuror general (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 4034

Magistratul Mihaela Elena Mergeane va fi noul procuror general al Dobrogei! A luat 9,80 la testarea scrisă, a doua medie pe țară

22 Nov 2023 1931

#Dobrogea145 Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1773

Gigi Valentin Ștefan, procurorul general al Dobrogei, declarații despre nava care a explodat la Sulina

21 Sep 2023 1390

Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)

05 Sep 2023 2606

Știri justiție Constanța Concurs pentru scaunul de procuror general al Dobrogei! S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor (DOCUMENT)

23 Aug 2023 1595

Știri justiție Constanța Cine conduce parchetele din Constanța și Dobrogea? Lista completă a procurorilor delegați sau detașați pe funcțiile de conducere

15 Aug 2023 5972

Postul de procuror general al Dobrogei, ocupat de Gigi Valentin Ștefan, scos la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii (DOCUMENT)

01 Aug 2023 3683

Dosarul deschis de șefii din parchetele din Constanța Ministerului Public, amânat de protestele judecătorilor

17 Jul 2023 1208