Luptători MMA din Tulcea, trimiși în judecată de DIICOT! Procesul amânat



În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, unul dintre inculpați a achiziționat cannabis, de pe raza municipiului București, pe care ulterior l-a comercializat, prin intermediul altor inculpați, către consumatori de pe raza județului Tulcea.

Cinci persoane (printre care și doi luptători MMA), din Tulcea, suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT!

Cazul se află pe rolul Tribunalului Tulcea, noul termen fiind stabilit pentru jumătatea lunii septembrie 2023.

Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Amintim că la data de 02 octombrie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, unul dintre inculpați a achiziționat cannabis, de pe raza municipiului București, pe care ulterior l-a comercializat, prin intermediul altor inculpați, către consumatori de pe raza județului Tulcea.
 
Conform anchetatorilor, la data 01 octombrie 2021, procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Constanța, a doi dintre inculpați după ce au efectuat o tranzacție de vânzare-cumpărare a 100 grame de cannabis, pentru suma de 3.800 lei, cu ocazia unei gale de MMA/Kickboxing.
 
Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza județelor Tulcea și Ilfov și a municipiului București, ocazie cu care au fost ridicate droguri de risc, cântare electronice, sume de bani, arme albe, pistoale cu gaze și proiectile din cauciuc.

 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul cadrul B.C.C.O. București și S.C.C.O. Ilfov, al lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Tulcea și S.A.S. Tulcea, al jandarmilor din cadrul GMJ Constanța și B.S.I.J. și al polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea.
 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto cu rol ilustrativ.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

DIICOT - aproape 100 de persoane, reținute

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Luptători MMA, trimiși în judecată. Procesul, amânat

22 Feb 2023 5337

Flagrant DIICOT în Constanța! Luptători MMA, trimiși în judecată. Începe procesul

12 Apr 2022 4638

Doi luptători MMA, trimiși în judecată de procurorii DIICOT Tulcea

01 Dec 2021 1921

Doi luptători MMA, în arest la Tulcea

27 Oct 2021 3414

Flagrant după gală! Procurorii DIICOT Tulcea cer menținerea în arest a doi luptători MMA

25 Oct 2021 4325

Constanţa Silviu „The Street Fighter“ Streinu a încheiat în numai zece secunde meciul de la Urban Legend 9 - Invictus (galerie foto)

19 Dec 2019 10006

Urban Legend, un nou proiect Liga MMA îşi derulează, la Tulcea, prima ediţie. Luptă şi Mădălin Crăciunică, din Constanţa

05 Jul 2019 3900