„Mă voi întâlni cu operatorii economici, pentru a le asculta argumentele“ Făgădău anunţă o nouă dezbatere publică privind Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanţei

Ieri a avut loc o nouă şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Constanţa, a cărei ordine de zi a cuprins 56 de proiecte de hotărâre, alte două fiind incluse pe ordinea suplimentară.
 
Primarul Decebal Făgădău a declarat, la sfârşitul şedinţei, că a propus spre dezbatere consilierilor locali 58 de proiecte. „Ulterior am retras trei dintre acestea. Unul dintre ele va avea un impact major asupra activităţii oraşului, deoarece este vorba despre regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.
 
Un alt proiect retras se referă la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Turism -Dobrogea, un demers demarat împreună cu Consiliul Judeţean Constanţa, Municipiul Tulcea şi Consiliul Judeţean Tulcea. Vrem să punem în acord actul constitutiv cu viitoarea normă legislativă cu privire la OMD-uri. Noi nu vom utiliza fondurile private din taxa de promovare şi dezvoltare pentru constituirea acestei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare Turism - Dobrogea.
 
Al treilea proiect retras este regulamentul de acces în zona peninsulară, pentru că există o dezbatere mai mult pe formă şi mai puţin pe fond. După un an şi jumătate de dezbatere de la publicarea primei forme a regulamentului, au avut loc mai multe întâlniri, la care au fost exprimate poziţii ireconciliabile. Prefer să mai dezbat încă o dată. Mă voi implica personal în aceasta. Vom avea o ultimă dezbatere, înainte de a supune aprobării, în luna august, a acestui regulament. Vreau să ştie toată lumea că accesul în zona peninsulară va fi restricţionat. Vom stabili astfel încât să nu sufocăm dezvoltarea economică şi eventualele pierderi pricinuite de implementarea primei etape a proiectului. Am încredere în Constanţa, deoarece cetăţenii sunt cei care au dreptate şi ei sunt cei care îţi insuflă încrederea.
 
Peste 25.000 de constănţeni au răspuns chestionarului nostru. Majoritatea covârşitoare au spus că îşi doresc ca peninsula să fie zonă pietonală. Dar vreau să-i ascult şi pe operatorii economici, astfel încât ei să nu sufere. Eventual să venim şi cu nişte măsuri compensatorii, pentru a încuraja dezvoltarea operatorilor economici în zona centrală a Constanţei. Interesul nostru nu este să închidem o zonă doar de dragul de a o închide, şi nu mă refer doar la peninsulă, ci şi la străzile Ştefan cel Mare, Cuza Vodă, adică străzile din inelul central al Constanţei.
 
Tocmai de aceea, voi organiza săptămâna viitoare o ultimă dezbatere publică, unde mă voi întâlni cu operatorii economici, pentru a le asculta argumentele. Pe punctele de divergenţă vom ajunge la compromisuri, unele scrise, altele verbale, căci aşa se face politică într-un mod civilizat“, a spus primarul Decebal Făgădău.
 

RATC Constanţa se transformă în CT Bus

 
Edilul-şef al municipiului Constanţa a ţinut să precizeze că RATC se transformă în CT Bus. Aleşii locali au votat, ieri, proiectul de hotărâre privind modernizarea transportului public în comun din municipiul Constanţa. „Am propus consilierilor un proiect care se desfăşoară în parteneriat cu Guvernul României, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Acest proiect vizează completarea flotei companiei municipiului Constanţa. Vreau ca toată lumea să se obişnuiască cu faptul că regia noastră de transport în comun ţine de domeniul trecutului. De îndată ce va sosi noua flotă, vom avea şi o nouă companie, care se va numi CT Bus. Le-am propus consilierilor locali un parteneriat prin care să completăm flota până la 155 de autobuze. Avem 104 autobuze deja contractate, autobuze Diesel, Euro 6, cel mai înalt standard de protecţie a mediului. De asemenea, vom achiziţiona încă 41 de autobuze, cu dimensiuni de 12 metri unele şi de 10 metri altele. Eu sper ca din ce în ce mai mulţi constănţeni, de îndată ce compania se va înzestra cu flotă îşi va schimba şi imaginea, şi politica, orientată eminamente către călător, să utilizeze transportul public constănţean“, a mai spus primarul Decebal Făgădău.
 
Precizăm că este vorba despre proiectul de aprobare a Acordului de parteneriat şi a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 metri“ şi de proiectul de hotărâre privind participarea şi aprobarea Acordului de parteneriat şi a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 12 metri“. RATC Constanţa devine astfel SC CT Bus, urmând să fie semnat un contract de servicii publice între municipalitate şi societate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 514

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 373

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 413

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 311

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 581

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 401

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 312

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 384

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 402

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 422

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 606

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 477

Ședință CLM Constanța Închirierea imobilelor aflate în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea AFI S.R.L, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 525