„Măi, e puțin, măi Liviule!“ Interceptări din dosarul specialistului DNA condamnat pentru mită (DOCUMENT)

 

 
  • Pe lângă sarcinile de serviciu specifice postului respectiv, întocmirea de constatări tehnico-științifice în dosarele penale din domeniile topografie, cadastru, geodezie și urbanism, inculpatul trebuia să îndeplinească orice alte atribuții dispuse de șefii ierarhici.
 
Tribunalul București a decis condamnarea lui Nicolae Răzvan Depsa, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.
 
Decizia Tribunalului București (ce poate fi citită integral accesând secțiunea Documente) nu este definitivă!
 
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în calitate de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 15.09.2021 – 16.11.2021, inculpatul a pretins suma de 15.000 euro, a acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro, din care a primit 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), în legătură cu îndeplinirea unui act de serviciu legate de contractul de achiziție publică privind furnizarea unui Pachet Aeromodel/Dronă profesională pentru activități geodezice și monitorizare teren, cu accesorii, în cadrul proiectului ,,Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E (TECA)”, cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.
 
Inculpatul a fost numit în funcția de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin ordinul procurorului șef al D.N.A. nr. 590/31.07.2018.
 
Atribuțiile de serviciu ale inculpatului sunt menționate în fișa postului nr. 988, semnată de acesta la data de 30.07.2020.
 
Pe lângă sarcinile de serviciu specifice postului respectiv, întocmirea de constatări tehnico-științifice în dosarele penale din domeniile topografie, cadastru, geodezie și urbanism, inculpatul trebuia să îndeplinească orice alte atribuții dispuse de șefii ierarhici.
 
Prin ordinul nr. 28/30.03.2021 procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a stabilit echipa de implementare a proiectului „Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E (TECA)” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.

 
Prin ordinul nr. 80/12.10.2021 procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a stabilit comisia de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect achiziționarea unui Pachet Aeromodel/Dronă profesională pentru activități geodezice și monitorizare teren, cu accesorii, în cadrul proiectului ,,Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E (TECA)” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance, prin contractul de grant nr. TECA.
 

Unul dintre cei membrii ai comisiei era inculpatul.
 
În actul de sesizare a instanței se arată că S.C. Syscad Solutions S.R.L. a transmis la data de 29.10.2021 un formular de ofertă pentru a participa la licitația având ca obiect Pachet Aeromodel/Dronă profesională pentru activități geodezice și monitorizare teren, cu accesorii pentru prețul de 271.000 lei plus TVA 51.490 lei
 
În contextul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, în luna mai 2020, inculpatul l-ar fi contactat pe martorul denunțător I. L. C. și i-a solicitat să îi transmită prin email o factura proformă cu privire la achiziția unei drone.
 
Denunțătorul s-a conformat și a transmis pe o adresa de email documentul solicitat.
 
Ulterior, la data de 15.09.2021, inculpatul l-ar fi contactat din nou pe martorul I.L.C., prin intermediul aplicației WhatsApp, și i-a cerut să se întâlnească întrucât „este urgent”.
 
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la locația indicată de inculpat, parcul din zona Halelor Obor, sector 2, București.
 
Cu această ocazie, inculpatul i-ar fi pretins denunțătorului, spun cei de la DNA, suma de 15.000 euro, în schimbul eliminării din caietul de sarcini pentru achiziție Pachet Aeromodel/Dronă profesională a unor senzori scumpi, respectiv senzorul termal și senzorul pentru aerofotografiere multispectrală, fără a modifica suma totală care urma să fie achitată de Direcția Națională Anticorupție în cadrul licitației.
 
În cadrul discuției, inculpatul ar fi afirmat că banii aferenți celor doi senzori urmau să-i revină lui, dând asigurări că în cadrul procedurii de licitație denunțătorul va fi declarat câștigător.
 
Potrivit estimării denunțătorului, valoarea senzorilor care urmau a fi eliminați din caietul de sarcini de către inculpatul era de aproximativ 15.000 euro.
 
La data de 16.09.2021, între denunțător și inculpat a avut loc o nouă discuție prin intermediul aplicației WhatsApp, prilej cu care denunțătorul i-a transmis inculpatului că „se pot scoate 2 camere – soda coridor și micasense” însă nici în aceste condiții nu putea remite suma de 15.000 euro pretinsă „dar de rămas, nu rămâne cum ai zis tu... o să-ți fac calculele și-ți aduc mâine să vezi”.
 
Nemulțumit, inculpatul i-a atras atenția interlocutorului că pe lângă profitul rezultat în urma eliminării celor două camere mai există un adaos de 15% :„din ale mele iese că mai e și 15%”.
 
Denunțătorul nu a negat existența adaosului comercial însă a replicat că această sumă este impozitată: „și din astea trebuie scăzute impozitele: pe profit, respectiv pe dividende”
 
În ziua următoare, 17.09.2021, inculpatul a revenit cu un nou mesaj către denunțător: „Să-mi zici până luni ceva, dacă vrei ne și vedem, dar trebuie neapărat să ajungem la ce ți-am zis, te gândești și scoți cumva să fie bine”.
 
În data de 28.10.2021, inculpatul l-a contactat din nou pe denunțător solicitându-i să vină la o întâlnire „în părculeț, unde ne vedeam noi”. I.L.C., deși a părut inițial că acceptă, a revenit cu un mesaj prin care i-a comunicat inculpatului: „Nu cred că ajung azi. Ne auzim mâine dimineață”.
 
 
Potrivit înțelegerii din ziua anterioară, în data de 29.10.2021, în cursul dimineții, inculpatul a reiterat solicitarea realizării unei întâlniri: „salut, azi mai vorbim sau cum facem?”.
 
Denunțătorul s-a eschivat invocând probleme de sănătate ale copilului său. Sesizând refuzul lui I.L.C., inculpatul a insistat continuând discuția: „nu aș fi insistat dar sunt lucruri de vorbit sper că nu s-a schimbat nimik de la ultima noastră întâlnire, dar vreau să lămuresc lucrurile să știm amândoi pe ce ne bazăm, nu vreau să stricăm prietenia”.
 
La data de 10 noiebrie, denunțătorul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpat.
 
Astfel, la data de 12.11.2021, între denunțător și inculpatu a avut loc o întâlnire în parcul din zona Sălii Palatului din București.
 
Cu acest prilej, inculpatul i-a solicitat denunțătorului suma de 10.000 euro, explicându-i că el a aranjat caietul de sarcini și că el va da decizia privind conformitatea cerințelor tehnice ale ofertei transmise de firma al cărei administrator este și că exisă și alte produse și companii care pot oferta produse mai bune la prețuri mai mici:
 
Inculpat: Problema e că nu e niciun risc. Că dacă sunt eu acolo și dau OK-ul pe tehnic la revedere! Și ...[neinteligibil]...
 
Denunțăor: Am înțeles!
 
Inculpat:...[neinteligibil]...
 
Denunțăor: Da’ nu iese profitul 10.000. Să știi că nu iese.
 
Inculpat: Dar... Păi asta te întreb. Cât iese ca să...? Adică eu te las pe tine să-mi zici.
 
La întrebarea denunțătorului de ce nu au participat la licitație respectivele firme, Inculpatul a spus că ăsta este rolul lui și că el a făcut caietul de sarcini, astfel încât să nu poată participa altcineva:
 
Inculpat: Și am găsit niște de astea care sunt mult mai... mult mai... bune și ca rezoluție și ca multe chestii, ca eBee-ul. Înțelegi?!
 
Denunțăor: Îhî!
 
Inculpat: Adică tu le știi. Delta, C____ ăla și...
 
Denunțăor: Da, dar sunt și foarte scumpe alea.
 
Inculpat: Păi asta vreau să-ți spun, că nu sunt. 19.000-20.000.
 
Denunțăor: Și de ce nu au venit la licitație?
 
Inculpat: Păi nu... Ideea este că eu nu... De ce să vină ăia? Deci eu am vorbit cu tine degeaba?! ...[râde]... Ia zi!
 
În cadrul discuției, inculpatul i-a transmis interlocutorului că vor mai fi licitații, pe care el le poate coordona, astfel încât să pot vinde cel puțin o dată pe an echipamente către D.N.A. A dat exemplu de o dronă DJI car e în dotarea D.N.A. și pe care el dorește să o caseze pentru a cumpăra alta:
 
Inculpat: Că or mai veni... Mai vin, că sunt o grămadă. Tu știi câte sunt? La anu’ trebuie să schimb... de exmplu la DIGIEYE-ul ăla, care l-am luat... care l-a luat C______ acum 3 ani, 4 ani, deja iese din uz. Vreau să o clasez.
 
Denunțăor: Îhî! Îhî!
 
Inculpat: Ai înțeles?! Și zic: ”Bă, în locul lu’ asta, tre’ să iau alta.”
 
Denunțăor: Îhî!
 
Inculpat: Chiar dacă o am pe asta. Asta e pentru asta, asta e pentru astalaltă. Știi?!
 
Denunțăor: Îhî! Îhî! Îhî!
 
Inculpat: Și la anu’ iarăși, avem UIP-urile acum, știi?!
 
Denunțăor: Ce sunt alea?
 
Inculpat: Tot un fel de HERCULE, da’...
 
Denunțăor: Ce sunt alea?
 
Inculpat: Fonduri.
 
Denunțăor: A!
 
Inculpat: Fonduri pentru instituțiile de justiție.
 
Denunțăor: A! Așa se cheamă? UIP-uri?
 
Inculpat: UIP-uri acum. Așa se numesc ...[expresie obscenă]... Până acum a fost HERCULE, că au fost din banii… NORVEGIA...[expresie obscenă]... prin fonduri… morții lui de Nord, de acolo de la ei și… Regatul Norvegiei, de acolo veneau fonduri ...[expresie obscenă]... Dar numai pentru instituțiile de justiție.
 
Denunțăor: A! Nu sunt pentru...
 
Inculpat: Nu e pentru toată lumea.
 
Denunțăor: Nu e pentru toată lumea.
 
Inculpat: Numai pentru noi.
 
Denunțăor: Am înțeles!
 
Inculpat: P_______, judecătorii, știi?!
 
Denunțăor: Am înțeles! Da, da, da, da. Voi le știți pe ale voastre.
 
Inculpat: Numai noi. Numai noi.
 
Denunțăor: Mda!
 
La remarca martorului I.L.C. că profitul rezultat în urma desfășurării licitației este de maxim 10%, adică în jur de 5.000 euro și că dacă vrea, poate primi jumătate din acesta, adică 2.000 euro, a spus că e puțin, drept pentru care a fost întrebat care este suma care l-ar mulțumi. La această întrebare inculpatul a răspuns că 10.000 euro, și că dacă nu se poate 10.000 euro, măcar 8.000 euro:
 
Denunțăor: ... profit, iese undeva la 5%. Să știi. Din ăia 55.000... cât e.
 
Inculpat: L(...), tu știi socotelile tale, eu... eu ... am făcut...
 
Denunțăor: Ce pot să fac este să facem jumate-jumate.
 
Inculpat: Ce înseamnă? Zi-mi suma!
 
Denunțăor: Păi 6 ori 5, undeva la 2.000 de euro.
 
Inculpat: Măi, e puțin, măi Liviule!
 
Denunțăor: B__. Zi-mi cât vrei și văd ce pot să fac!
 
Inculpat: Da’ eu nu vreau să te împovărez!
 
Denunțăor: Nu, mă, nu, nu, nu, nu, nu. Am înțeles. Zi-mi cât ai nevoie!
 
Inculpat: ...[neinteligibil]... din asta să…
 
Denunțăor: Da, mă, zi-mi cât ai nevoie!
 
Inculpat: Nu vreau să... să...
 
Denunțăor: Da, mă, te-am înțeles. Zi-mi cât ai nevoie ca să fie lucrurile bune!
 
Inculpat: Deci mie mi-ar fi trebuit un minim de 8.000.
 
Denunțăor: 8.000. OK!
 
Inculpat: Înțelegi?! Adică la 10.000, să zicem că schimbăm...
 
Denunțăor: Am înțeles! B__. OK!
 
Inculpat: ... și acolo.
 
Denunțăor: Acum: banii cum îi vrei?
 
Inculpat: Nu știu. Cum vrei tu.
 
Denunțăor: Înainte? După?
 
Inculpat: Cum zici tu. Eu am zis jumate-jumate. Jumătate acum și jumate...
 
Astfel, cei doi au convenit că I.L.C.  se va gândi la suma totală pe care era dispus să o ofere, urmând a da un răspuns în cursul zilei de vineri sau sâmbătă, această sumă urmând să fie remisă în două tranșe echivalent în lei, 50% luni sau marți și restul după încheierea licitației.
 
În data de 13.11.2021, potrivit înțelegerii anterioare, denunțătorul i-a comunicat inculpatului că îi poate oferi suma de 12.000 euro ,,pentru o cooperare de lungă durată”, urmând ca ziua următoare să remită jumătate din această sumă, aspect cu care inculpatul a fost de acord:
 
„Dacă e așa cum ziceai, mă gândesc că e benefic pentru amândoi. Adică aș vrea aș avem o cooperare de lungă durată. Și ca să fie bine pentru toți, la ăia 10 k discutați ieri mai punem 2k avans pentru asta. E ok? Dacă da, marți aduc jumate.”
 
Ulterior, în ziua de 15.11.2021, denunțătorul i-a comunicat inculpatului că dorește să se întâlnească în ziua următoare, în același loc respectiv, parcul din zona Sălii Palatului din București. Inculpatul a acceptat, dar în același timp s-a oferit să trimită o altă persoană care sa primească suma de bani: „ vrei să trimit eu pe cineva?”.
 
Întrucât denunțătorul a refuzat să remită banii altcuiva, inculpatul a fost de acord să vină el pentru a primi banii.
 
 
Ulterior finalizării întâlnirii, inculpatul a fost oprit depistat de organele în imediata apropiere a locului de întâlnire, asupra acestuia, mai precis într-un rucsac de culoare neagră fiind identificat plicul de culoare albă ce conținea suma de 30.000 de lei primită de la denunțătorul, pusă la dispoziția acestuia de către organele de urmărire penală, sumă provenită din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție.
 
Inițial inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, însă ulterior, la data de 24.11.2021, acesta a fost de acord să dea o declarație, în fața procurorului.
 
În cuprinsul acestei declarații inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a descris modul de comitere, susținerile sale fiind confirmate de elementele de fapt ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate.
 
Sursa text: rolli.ro
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 09 februarie 2022, SC Syscad Solutions SRL se ocupă de „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“, ș este controlată de   
 
Ilinca Liviu Constantin, cu 50 %  din capital,
Ilinca Georgeta Cătălina și TOMESCU MARIA, fiecare deținând câte 25 % din capital.
 
Tot potrivit Confidas, compania SYSCAD SOLUTIONS SRL a încheiat 256 contracte de achiziții publice in valoare totală de 15.502.855,43 lei. 
 
Printre autoritățile contractante se află:
 
Administratia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Dispozitiv pentru măsuratori topometrice prin GPS - DRDP Constanța, Muzeul de Istorie Naționalș și Arheologie Constanța, Primăria Negru Vodă și UM 02512 M Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ce avere are specialistul DNA prins în flagrant de colegii săi (documente)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce avere are specialistul DNA prins în flagrant de colegii săi (documente)

17 Nov 2021 2532