09 Mar, 2018 00:00
3427
Ionuţ ZAGONEANU
Azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va avea loc un nou termen în dosarul în care
Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este bănuit de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). În prezent, fostul primar al constănţenilor se află în Madagascar.
Dosarul se află pe masa judecătorului
Ionuţ Mihai Matei, şeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. La acest termen ar putea fi comunicat raportul expertizei contabile.
În dosar au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre acestea aflându-se cinci angajaţi ai Primăriei Constanţa şi
Gabriel Marius Stan, fost viceprimar al municipiului Constanţa, acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În prezent, fostul edil-şef al constănţenilor se află în Madagascar. El este judecat în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cauzele, denumite generic, sunt:
1 - „Retrocedările din Constanţa“.
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de
Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri
Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de
Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri
Avraham Morgenstern.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: