Mai mulți învățători constănțeni au obținut în instanță plata orelor de educație fizică și sport. Argumentele judecătorilor


Victorie în instanță pentru mai multe cadre didactice constănțene! Acestea au obținut obligarea unității de învățământ la plata orelor de educație fizică și sport efectuate cu depășirea normei didactice aferente anilor 2017-2018, 2018-2019. Sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective. Decizia, luată la finele lunii trecute de magistrații Tribunalului Constanța, nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel, în termen de zece zile de la comunicare.
 
Mai mulți profesori și învățători ce predau la o școală din județ s-au adresat Tribunalului, prin Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, solicitându-le magistraților să oblige unitatea de învățământ să le achite orele de sport efectuate la clasă cu depășirea normei didactice. Concret, cazul a fost înregistrat pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța sub numărul 6770/118/2019, la data de 5 noiembrie 2019, primul termen fiind stabilit atunci pentru luna februarie, anul acesta.
 
În cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, document menționat în hotărârea judecătorilor care, la rândul său, este citată pe Portalul Jurisprudenței Naționale, se arată că respectivele cadre didactice sunt angajații unității școlare în funcția de „învățător, profesor învățător“. Astfel, în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019, aceștia au predat la clase din ciclul primar și au efectuat în cadrul claselor orele de educație fizică. În acest context, profesorii au cerut instanței „să se dispună obligarea pârâtei la calcularea drepturilor bănești și plata orelor de educație fizică și sport efectuate cu depășirea normei didactice pentru perioada (...), corespunzător orelor prestate efectiv de fiecare reclamant în parte, sume actualizate cu indicele de inflație“, se arată în cererea de chemare în judecată, potrivit www.rolii.ro.
 

Dispozițiile Legii 1/2011 - „imperative“

 
După analizarea actelor depuse la dosarul cauzei, încă de la primul termen, judecătorii Tribunalului le-au dat dreptate cadrelor didactice. În hotărârea judecătorilor se arată că „atât timp cât pentru orele de sport din învățământul primar nu s-a prevăzut posibilitatea ca acestea să fie predate de către învățătorul de la clasă, instanța apreciază ca dispozițiile art. 263 alin 7 din Legea nr. 1/2011 sunt imperative și nu dispozitive, în sensul că unitatea școlară este obligată de a asigura predarea orelor de către profesori cu studii superioare de specialitate“.
 
Totodată, judecătorii constănțeni au subliniat că „faptul ca reclamanții au predat orele de sport face ca norma lor didactică să fie depășită cu aceste ore, astfel că pârâta era obligată să achite separat orele de educație fizică“.
 
„Nu se poate reține că orele de educație fizică intrau în norma de ore pe săptămână întrucât, potrivit legii, profesorii de la învățământul primar nu aveau incluse aceste ore în normă, art. 263 alin 7 prevăzând expres predarea lor de către profesori de specialitate. Or, atât timp cât pârâta și-a încălcat obligația de a angaja profesori de specialitate care să predea orele de educație fizică la clasele pregătitoare din învățământul primar, aceasta trebuie să achite reclamanților orele pe care le-au efectuat peste norma lor didactică“, se mai arată în decizia judecătorilor Tribunalului Constanța.
 
Așa cum am menționat însă, hotărârea nu este definitivă, ci poate fi atacată în apel de către unitatea școlară, în termen de zece zile de la comunicarea ei.
 
Citește și:

 
În timp ce la Ministerul Educației se dau sporuri „închipuite”, pentru... condiții vătămătoare Profesorii sunt târâți prin instanțe pentru „lămuriri de dispozitiv” (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Școala de industrie casnică „Sfânta Ana“ din Cernavodă - „Aci se predă croitorie, ţesătorie, gospodărie“

04 Dec 2023 1784

#DobrogeaDigitală Gimnaziul industrial din Cernavodă - „Ei sunt chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine“

30 Nov 2023 1807

#DobrogeaDigitală Gimnaziul „Principesa Elena“ din Cernavodă - „Inaugurarea localului s-a făcut cu o deosebită solemnitate“

29 Nov 2023 1886

#DobrogeaDigitală Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 – 1936 (II)

20 Nov 2023 2052

#DobrogeaDigitală Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 - 1936

17 Nov 2023 2284

Originar din Tulcea Scriitorul Mircea Casimcea își serbează a 87-a zi de naștere

03 Nov 2023 1162

#citeșteDobrogeaExamenele elevilor Seminarului musulman din Medgidia în anul 1937

12 Apr 2023 3467

Definitivat 2022 Probleme cu subiectele la proba de matematică susținută de învățători. A fost lansată petiție pentru notarea corectă (DOCUMENTE)

21 Jul 2022 12017

#DobrogeaDigitală Dacă ar fi cântat într-o limbă de circulație internațională, Dan Spătaru ar fi atins faima unui Julio Iglesias

02 Oct 2021 3373

#DobrogeaDigitală „Știința, clădită de mintea omenească, face minuni!”

05 Jan 2021 2455

“Istoria necunoscută a Parohiei Dăeni și oameni de seamă ai locului“-Lansare de carte la Parohia Dăeni

04 Sep 2019 2121

Mai mulți bani pentru profesori. Legea care prevede acordarea unui spor de solicitare neuropshică, publicată în Monitorul Oficial

20 Jul 2019 8641

Aniversare Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“ din Constanţa împlineşte, azi, 74 de ani (galerie foto + video)

09 Apr 2019 5842

#citeșteDobrogea Corneliu Marinescu, un matematician pasionat de istoria Dobrogei

20 Mar 2019 2865

#Dobrogeaetnică Repere şi somităţi. Dan Spătaru, artistul inimii Dobrogei (galerie foto)

26 Nov 2018 3717