Mai mulți tineri din Constanța, condamnați pentru trafic de droguri, nemulțumiți de pedepsele primite

  • Printre inculpați, un fost student la Teologie

Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen în apelul dosarului (4092/118/2017) în care mai mulți tineri din Constanța, trimiși în judecată de procurorii DIICOT Constanța, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc în formă continuată, au fost condamnați în primă instanță. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 17 septembrie.
 
Conform anchetatorilor, cei în cauză (șapte la număr) au vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. Printre tinerii inculpați se numără un fost student al Facultății de Teologie și cel condamnat definitiv în dosarul crimei din Vama Veche.
 
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, care a decis condamnarea presupusului lider la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. Aceeași pedeapsă au primit-o și alți inculpați din cauză, inclusiv fostul student al Facultății de Teologie. Mai mult, față doi tineri s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 (şase) luni, pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată.
 
Tânărul condamnat definitiv la șase ani într-un centru de detenţie în dosarul crimei din Vama Veche a mai primit un an în acest proces. Instanța a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente, cea din cauza de faţă, ca şi cea care formează obiectul măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 (şase) ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor. Pe cale de consecință, magistrații au impus o singură măsură educativă pentru cele două fapte, respectiv prelungeşte cu un an vechea măsură şi dispune luarea măsurii educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de şapte ani.
 
Nemulțumiți de decizia Tribunalului Constanța, tinerii au formulat apel, acesta fiind trimis spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Potrivit DIICOT, începând cu vara anului 2016 şi până în luna aprilie 2017, inculpaţii au comercializat droguri de risc (cannabis) mai multor consumatori de pe raza județului Constanța.
 
În luna aprilie 2017 procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa. Cu această ocazie au fost identificate 232 de grame cannabis, ţigarete cu cannabis, dispozitive de preparat, porționat și ambalare a dozelor de droguri, 3.665 de lei, precum și alte mijloace de probă de interes pentru cauză.
 
Citește și

 
„Cutremur“ în Piața Chiliei din Constanța!
Procurorii DIICOT au făcut anunțul final în cazul drogurilor aduse din China!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 529

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 539

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 488

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 501

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 458

„Blocada” în județul Constanța. Au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 1.000 de persoane

08 Apr 2024 840

IPJ Constanța Sute de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDac (FOTO)

07 Apr 2024 452

Știri Constanța Bărbat depistat cu droguri de către polițiști. Iată ce au constatat

07 Apr 2024 487

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 521

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 580

Tânăr de 23 de ani, depistat cu droguri în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

06 Apr 2024 442

Sancțiuni aplicate de polițiști în urma unor acțiuni în județul Constanța

05 Apr 2024 588

Tânăr de 27 de ani, depistat în Constanța, cu droguri

04 Apr 2024 577

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 611