Maidanez, lăsat fără suflare de un câine de luptă Cruzime faţă de animale! Trei tineri din Constanţa au fost condamnaţi definitiv

Trei tineri din Constanţa, trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de cruzime faţă de animale, au fost condamnaţi definitiv.
 
Doi dintre inculpaţi s-au ales cu câte opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de cruzime faţă de animale. Cei în cauză au fost obligaţi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Inculpaţilor le-a fost impusă obligaţia de a urma un program de reintegrare social derulat de serviciul de probaţiune. Mai mult, tinerii a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă.
 
Faţă de cel de-al treilea inculpat (minor) s-a luat măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de trei luni pentru săvârşirea infracţiunii de cruzime faţă de animale. Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii, inculpatului i-a fost impusă obligaţia să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.
 
În rechizitoriul magistraţilor se arată că „organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Lumina au fost sesizate de către un martor ocular, cu privire la faptul că în aceeaşi localitate, trei persoane de sex bărbătesc au lovit un câine fără stăpân cu o lopată şi au asmuţit un alt câine de luptă asupra sa, până ce acesta nu a mai mişcat, iar ulterior l-au introdus într-un sac şi apoi în portbagajul unui autoturism, părăsind locul faptei. Procurorii mai arată că animalul fără stăpân a fost lovit în repetate rânduri cu o lopată, iar câinele de luptă, fără botniţă, ţinut în lesă, la comanda unuia dintre inculpaţi, a atacat şi muşcat de gât câinele fără stăpân.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbat reținut după ce ar fi decapitat o pisică!

05 Jan 2024 758

Descoperire șocantă într-un apartament! Cruzime fără margini față de zeci de feline

06 Oct 2023 823

Cruzime fără margini! Tânăr de 18 ani, reținut pentru că a ucis cu cruzime un câine și a schingiuit un altul

19 Jan 2023 1664

Legea privind protecția animalelor, modificată Pedeapsă complementară - interdicţie de a deţine animale pentru o perioadă de până la 5 ani

13 Apr 2022 1059

Halucinant! Un câmp de lângă Autostrada Bucureşti - Piteşti este înţesat de câini ciuruiţi de gloanţe (video)

03 Jan 2018 2732

Constanța. Câine tăiat cu sabia! Ce au decis magistrații. Dosar important pentru justiția din România

01 Jan 2018 1947

Ce credeţi că au făcut Tineri din Constanţa, condamnaţi pentru cruzime faţă de animale

16 Nov 2017 6226

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a trei persoane acuzate de cruzime fața de animale

19 Oct 2017 1759

O femeie a primit interdicţia de a mai deţine animale

23 Nov 2016 1785

Om fără suflet I-a dat cățelei gestante să mănânce cuie și ace

09 Oct 2016 3360

Cruzime fără margini! O iapă rănită și înfometată a fost lăsată să agonizeze la marginea Constanței

04 Sep 2016 2669

Se cere demisia preşedintelui CJ Gorj pentru acte de cruzime față de animale

21 Dec 2015 1736