Mandat european de arestare pus în executare la Constanța!



Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dispunând arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de 15 zile, a unui tânăr, de 22 de ani, din Cumpăna, județul Constanța.
 
Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare dispus de către Parchetul din Paderborn, Germania, în vederea executării sentinței penale a Tribunalului din Paderborn, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie și vătămare corporală intenționată, prev. de: art. 223 alin.1, art. 230 şi art. 249 alin. 1, toate din Codul penal german.
 

„Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie. Măsura dispusă se comunică la locul de deţinere, precum și Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R. şi Ministerului Justiţiei. Fixează termen în vederea continuării procedurii de executare a mandatului european de arestare la data de 26.08.2022, ora 12, pentru când: - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa urmează a depune la dosar mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane pe numele persoanei solicitate, în original, în două exemplare, tradus în limba română“, potrivit minutei judecătorești.

 
Decizia Curții de Apel Constanța nu este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mandat european de arestare Condamnat în Italia, încarcerat la Constanța!

04 Oct 2022 493

Presupus violator din Marea Britanie, încătușat la Costinești! A fost arestat

19 Jul 2022 817

A fost arestat dupa 3 ani! Un bărbat a primit 30.000 de euro de la un spaniol pentru o mașină. Ce s-a întâmplat cu autoturismul

22 Jun 2022 820

Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţia bulgară

08 Apr 2022 868

Refugiat din Ucraina, dus la arestare la Constanța! „Escrocherie cu consecințe deosebit de grave“

25 Mar 2022 12238

UPDATE. Județul Constanța Bărbat căutat de autoritățile din Spania pentru vătămare corporală, găsit la Medgidia

17 Mar 2022 1004

Trafic de narcotice! Suspect condamnat la opt ani în Georgia, arestat la Constanța în vederea extrădării!

04 Mar 2022 1092

Județul Constanța Bărbat căutat pentru furt de autoritățile din Germania, prins la Mihail Kogălniceanu

03 Mar 2022 697

IPJ Bacău Buletin de presă - 25.02.2021

25 Feb 2022 990

Caz de sclavie! Mandat european de arestare, pus în aplicare de poliţişti, pe numele unui bărbat condamnat pentru trafic de persoane

18 Feb 2022 952

Mandat european de arestare. Bărbat din Cernavodă condamnat în Spania, reținut de polițiști

29 Dec 2021 1635

Mandat european de arestare pe numele unui tânăr din Cernavodă

29 Dec 2021 3556

O tânără din Mangalia vizată de un mandat european de arestare

14 Dec 2021 2919

Bărbat din Medgidia, căutat de autoritățile din Italia, reținut de polițiștii constănțeni

30 Sep 2021 1465

Tânăr căutat pentru furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, de autoritățile din Belgia, prins la Medgidia

24 Sep 2021 1731