Mariana Mircea, fost primar al oraşului Cernavodă, trimisă în judecată de DNA. Dosarul, amânat

Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care Mariana Mircea, fost primar al oraşului Cernavodă, în prezent consilier local în acelaşi oraş, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa. Cauza a fost amânată pentru data de 2 octombrie, în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor din lucrări.
 
Amintim că, potrivit DNA Constanţa, Mariana Mircea este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
În cauză, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa susţin că, în perioada decembrie 2010 - martie 2012, „inculpata Mariana Mircea, în calitate de primar al oraşului Cernavodă, judeţul Constanţa, în exercitarea atribuţiilor, a atribuit în mod preferenţial şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice (reparaţii, renovări ale unor clădiri ce aparţin unor instituţii publice, construcţia unor fântâni arteziene etc.)“.
 
„În acelaşi context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mariana Mircea a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziţie, dând dispoziţii subordonaţilor să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depăşit pragul valoric de 15.000 de euro prevăzut de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepţia lucrărilor/serviciilor contractate şi a dispus plata acestora (în unele cazuri, lucrările nu au fost realizate conform proiectului). Urmarea acestor demersuri infracţionale a fost prejudicierea patrimoniului oraşului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 de lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condiţiile de mai sus, reprezentând sumele încasate“, conform DNA.
 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparţin Marianei Mircea. Primăria Municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 de lei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 449

Firme Constanța. Decizii importante în Next Book SRL

05 Feb 2024 512

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2024 619

MINAC De ZIUA DOBROGEI, a fost lansat volumul de studii istorice „Constanța – Istorie, vecinătate, multiculturalitate ”

16 Nov 2023 977

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 noiembrie 2023

08 Nov 2023 1126

CN CF CFR SA - Sucursala regională CF Constanța achiziționează lemn de foc (DOCUMENT)

14 Oct 2023 732

Fost primar al orașului Cernavodă, în instanță cu Prefectura Constanța pentru recuperarea indemnizației de consilier local

10 Oct 2023 1078

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2023

18 Sep 2023 1109

Eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu, la Cumpăna (VIDEO)

15 Jan 2023 1386

2022 Retrospectiva dosarelor care au marcat justiția din Constanța!

30 Dec 2022 1509

Cum motivează judecătorii achitarea definitivă a Marianei Mircea, fost primar din Cernavodă!

24 Dec 2022 1664

Oficial! Mariana Mircea, fost primar din Cernavodă, achitată definitiv!

22 Dec 2022 1864

Fost primar din județ, trimis în judecată de DNA, achitat! Pronunțarea în apel, amânată

25 Nov 2022 1375

Fost primar din județul Constanța, achitat într-un dosar DNA! Curtea a amânat decizia finală pentru 24 noiembrie

03 Nov 2022 1619

Sucursala Regională CF Constanța achiziționează lemne de foc (DOCUMENT)

19 Oct 2022 1188