Medic anestezist din Constanța, judecat de moartea unei paciente. Ședința de judecată de azi nu va mai avea loc


Azi, la Judecătoria Constanța ar fi trebuit să aibă loc un nou termen în dosarul medicului anestezist acuzat de moartea unei paciente. Ședința de azi nu va mai avea loc. Și asta pentru că instanța investită cu soluționarea cauzei a decis suspendarea procesului.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost luată în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240/14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ale Hotărârii Curţii de Apel Constanţa nr. 5/26.03.2020
 
Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform actului de sesizare a instanței, organele de poliție au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, despre faptul că, la data de 12 februarie 2012, în Secția Chirurgie a decedat numita G.A., internată în data de 31 ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgențe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenție chirurgicală“.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată că în sarcina medicului anestezist s-a reținut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenție operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) și de medicul operator secundar dr. (…) și medic ATI anestezist, fiind angajați în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanța“.
 
„Împreună au efectuat intervenția chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greșit au apreciat-o ca fiind urgență, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional și glicemic, situație peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanță Ropivacaină, în ceea ce privește doza mare utilizată, cât și modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncție majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenției chirurgicale“, conform rechizitoriului.
 
„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanței, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă și promptă pacientei G.A., situație care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac și a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei și moartea violentă a victimei G.A“.
 
Față de ceilalți medici cercetați în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de legea penală.

 
Citește și
 

Incredibil! A încetat din viață unul dintre cei mai buni medici ORL ai Constanței

Membru USR, în prima linie în lupta împotriva coronavirusului “Mă echipez și mă dezechipez pe dană și mă dezinfectez să nu contaminez mașina în care fug spre altă navă”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cer daune de 30 de milioane de euro Achitare pentru un medic anestezist din Constanța acuzat de moartea unei paciente

04 Jan 2024 3985

Procesul medicului anestezist din Constanța acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru toamnă!

13 Jul 2023 1532

Medic anestezist din oraș, acuzat de ucidere din culpă! Procesul, amânat pentru luna viitoare

12 Oct 2022 2998

Se cer daune de 30 de milioane de euro Institutul „Mina Minovici”, supliment de expertiză în cazul anestezistului din Constanța acuzat de moartea unei paciente

13 Jun 2022 3793

Lipsa raportului de expertiză, motiv de amânare în cazul medicului anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente

11 Feb 2022 5107

Se cer daune de 30 de milioane de euro Cazul medicului anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente, amânat pentru februarie 2022

01 Dec 2021 11982

Operată la privat, decedată la Județean Medic anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente. Judecătorii au trasat 15 linii clare. Intervine Institutul „Mina Minovici”

30 Sep 2021 31935

Se cer daune de 30 de milioane de euro Sistemul medical din Constanța, zguduit de un dosar penal. Pronunțarea, peste câteva zile

10 Sep 2021 20219

Un medic anestezist din Constanța, trimis în judecată după moartea unei paciente. A fost stabilit al 17-lea termen

03 Jun 2021 3228

Medic anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente. S-a stabilit un nou termen în instanță

05 Jan 2021 3187

O femeie a murit după o operație la o clinică privată din Constanța. Magistrații încearcă de opt ani să stabilească cine se face vinovat de tragedie

15 Jul 2020 3949

Mai mulți medici din Constanța, cercetați pentru ucidere din culpă. Unul a fost trimis în judecată. Dosarul, amânat

02 Apr 2020 6057

Radiografia unui proces cu o miză de 30 de milioane de euro Medic constănțean, acuzat de moartea unei paciente. Ce decizii au luat judecătorii

17 Mar 2020 5568

Se cer daune de 30 de milioane de euro Femeie moartă după o operaţie la o clinică privată din Constanţa. Medicul anestezist, trimis în judecată

28 Dec 2019 33854

Medic anestezist, trimis în judecată pentru moartea unei paciente! Ce daune se cer

05 Aug 2019 2714