Medic militar acuzat de luare de mită, menţinut sub control judiciar


Tribunalul Militar Bucureşti a decis ieri ca un medic primar de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, acuzat de luare de mită, să rămână sub control judiciar.


Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.


Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Tot în prezenta cauză a mai fost deferită justiţiei şi o femeie, acuzată de dare de mită.


În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut următoarea stare de fapt:


„În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul V.R.V., în calitatea menţionată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“.


„Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii. În aceeaşi zi, inculpatul a determinat-o pe pacientă să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a şi făcut. A intrat în salon şi deoarece nu-i ajungeau banii a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului V.R.V. pentru a fi înmânată mai departe destinatarului. Nu s-a putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist. În data de 28 noiembrie 2018, în aceeaşi calitate şi pentru o intervenţie medicală asemănătoare, inculpatul V.R.V. a primit de la inculpata G.S. suma de 500 lei“, potrivit DNA.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Citeşte şi:

DNA. Medic militar, trimis în judecată pentru luare de mită (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medic militar, condamnat definitiv pentru luare de mită!

16 Apr 2022 2738

Cazul medicului militar, condamnat pentru luare de mită, a ajuns la Curtea de Apel București

16 Aug 2021 3027

Medic militar condamnat pentru mită - „Îți bați joc de mine? Pentru 200 de lei nici nu urc de la cabinet până sus!“

30 Jul 2021 3658

Medic militar, condamnat pentru luare de mită. Șpaga primită, confiscată

28 Jul 2021 3583

Medic militar acuzat de luare de mită, sub control judiciar

11 Feb 2020 2422

Medic militar acuzat de luare de mită. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti

28 Jan 2020 2354

Înalta Curte, sesizată în cazul unui medic militar acuzat de luare de mită

08 Jan 2020 1754

Șpaga, negociată chiar pe holul spitalului Un pacient a fost condamnat pentru că a dat mită 500 de lei unui medic militar

01 Jan 2020 4212

500 de lei, în buzunarul de la piept Pacient condamnat pentru că ar fi mituit un medic militar. A recunoscut tot

28 Nov 2019 2964

Medic militar trimis în judecată pentru luare de mită. Ce se va întâmpla azi la Tribunalul București

30 Oct 2019 2153

#citeşteDobrogea Împroprietărirea cu pământ şi loturi de casă a veteranilor de război, a invalizilor, a văduvelor şi a urmaşilor acestora la Medgidia

30 Oct 2019 7844

Medic militar trimis în judecată pentru luare de mită DNA acuză - pentru 200 de lei nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii

10 Sep 2019 3841

DNA. Medic militar, trimis în judecată pentru luare de mită (document)

04 Dec 2018 2876

A cerut euro pentru rinoplastii Medic la Spitalul „Dr.Carol Davila”, reţinut de DNA

30 Jun 2016 2658