Mesaje pe WhatsApp DNA acuză! Un avocat ar fi primit 2.000 de euro pentru a influenţa un complet de judecată (rechizitoriu)


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui avocat în Baroul Argeş, Ionel Ilie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Pe data de 18 februarie, Curtea de Apel Piteşti a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă împotriva avocatului. Decizia Curţii de Apel a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 

ZIUA de Constanţa prezintă în continuare rechizitoriul dosarului.


Potrivit actului de sesizare a instanţei, inculpatul, „avocat definitiv în Baroul Argeş, în noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, în jurul orelor 01:00, în cadrul discuţiilor purtate prin convorbiri telefonice, mesaje scrise în cadrul aplicaţiei WhatsApp şi mesaje de tip SMS, i-a pretins în mod direct martorului (.....) suma de 2.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată din cadrul Curţii de Apel Piteşti care judeca apelul în dosarul penal nr. (.....)/2019 în care (.....) primise la instanţa de fond o condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, promiţându-i acestuia că îi va determina pe membrii completului de judecată să pronunţe o soluţie favorabilă, de condamnare cu suspendare“.


„Totodată, în considerarea discuţiilor anterioare, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, inculpatul (.....) a primit de la martorul denunţător (.....) suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior“, conform DNA.
 

Cu executare


„Descrierea pe larg a situaţiei de fapt. Prin sentinţa penală nr. (.....) 03.09.2019 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul penal nr. (.....)/2019, numitul (.....) a fost condamnat, la o pedeapsă de 2 ani şi 5 luni de închisoare în regim de executare, pentru comiterea mai multor infracţiuni. Apărător al inculpatului (.....) în dosarul respectiv a fost inculpatul (.....), avocat definitiv în cadrul Baroului Argeş, cu împuternicirea avocaţială nr. (.....). La data de 09.09.2019 (.....), prin avocat (.....), a declarat apel, alături de înscrisul de declarare a apelului fiind depusă şi împuternicirea avocaţială nr. (.....). Dosarul penal nr. (.....)/2019 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 25.09.2019


Având ca premisă această situaţie, în noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, în jurul orelor 01:00, inculpatul (.....) l-a contactat telefonic pe martorul (.....) şi în cadrul discuţiilor purtate i-a pretins acestuia suma de 2.000 euro, promiţându-i că va interveni la completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Piteşti pentru a-i obţine o soluţie favorabilă, de condamnare cu suspendare, în dosarul în care (.....)
primise la instanţa de fond o condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată.


Primirea sumei de 5.000 lei de către inculpatul (.....) A doua zi, în data de 01.10.2019, martorul (.....) a fixat întâlnirea cu inculpatul (.....), prin intermediul convorbirilor telefonice, şi apoi s-a deplasat cu autoturismul condus de martorul (.....) la sediul cabinetului de avocat. După fixarea întâlnirii, cei trei, respectiv martorii (.....) şi (.....) şi inculpatul (.....), s-au întâlnit în parcarea din faţa biroului avocatului, situat în mun. Piteşti, în (.....).



În acea parcare, (.....), acesta i-a remis, iar inculpatul (.....) a primit, suma de 5.400 lei, din care 400 lei era o parte dintr-un onorariu restant, iar suma de 5.000 lei era parte din suma de 2.000 euro pretinsă iniţial pentru traficarea influenţei. Inculpatul (.....) a primit suma de bani, spunând că o să vorbească cu ei (cu membrii completului de judecată) şi o să rezolve. Diferenţa de bani până la 2.000 euro urma să fie remisă avocatului în decurs de o săptămână, conform înţelegerii, au conchis cei de la DNA.



Citeşte şi:

DNA îl acuză de luare de mită
Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu (referat propunere arestare)


Condamnare finală într-un dosar al DNA Constanţa. Închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de opt ani (document)

Momente tensionate pentru Radu Mazăre!
Judecătorii analizează cererea de redeschidere a unui dosar clasat de DNA Constanţa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 528

Cazul avocatului trimis în judecată de DNA Constanța, închis definitiv

23 Aug 2023 1413

Avocat trimis în judecată de DNA Constanța! Când s-ar putea pronunța Înalta Curte

25 Feb 2023 7787

Dare de mită DNA Constanța a trimis în judecată un avocat! Mâine un nou termen în dosar

30 Oct 2022 2683

Avocat trimis în judecată de DNA Constanța! Procesul, amânat

06 Sep 2022 5689

„Am ceva pentru mata!“ Avocat trimis în judecată de DNA Constanța pentru dare de mită! (RECHIZITORIU)

19 Apr 2022 3161

Anticorupția din Constanța a deferit instanței un avocat acuzat de dare de mită!

13 Apr 2022 3200

Oficial! Avocatul Tiberiu Bogdan Ionescu, din Baroul Constanţa, condamnat definitiv!

24 Jun 2021 3867

Fost șef al Vămii Constanța, la judecată cu statul pentru banii de avocat. Când s-ar putea lua decizia finală

10 May 2021 4300

Oficial! Un avocat, un grefier și funcționar al Tribunalului Bihor, trimiși în judecată de DNA

07 Sep 2020 1732

Avocat trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

14 Feb 2020 1931

Martor într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre Un investigator sub acoperire, audiat în procesul lui Tudorel Dobre, preşedintele Camerei de Comerţ Bilaterale România - Kuweit

17 Mar 2019 2013

Înalta Curte vrea să ştie cine l-a interceptat pe Sorin Şandru, avocat în cadrul Baroului Constanţa

27 Jun 2018 2890

Un avocat din Baroul Constanţa, trimis în judecată de căre DNA. Dosarul, la Înalta Curte

07 Mar 2018 2744

DNA. Avocat din cadrul Baroului Bucureşti, trimis în judecată

09 Feb 2018 1824