Mesajul ministrului Cătălin Predoiu „Anul 2021 va fi, inevitabil, un an de început al unor mari prefaceri în Justiție“


•    „Justiția noastră nu se poate sustrage unui astfel de fenomen, pentru că este obiectiv implacabil“, a spus ministrul.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a transmis un mesaj de Ziua Justiției. Ministrul a precizat că „anul 2021 va fi, inevitabil, un an de început al unor mari prefaceri în Justiție“ și a explicat că aceste prefaceri se vor întinde pe parcursul câtorva ani.
De asemenea, Predoiu a vorbit despre „trecerea de la structuri administrative, economice sau de afaceri birocratice, rigide, «tribalizate», funcționând greoi, la unele flexibile, dinamice, rapide, «fluide» și transparente în privința circulației informației și luării deciziei“.

Iată întregul mesaj transmis de ministrul Justiției:

Astăzi, în prima duminică a lunii iulie, conform tradiției, sarbătorim Ziua Justiției!
Este o zi consacrată celor care slujesc, prin profesie și vocație, adevărul și dreptatea.
Despre Justiția noastră astăzi se impun a fi discutate și dezbătute multe, am subliniat acest lucru într-o recentă intervenție publică, acum câteva zile. Cu certitudine, lunile care urmează vor aduce necesara dezbatere publică, prealabilă oricărei decizii, în legătură cu toate aceste probleme și provocări ale Justiției noastre.
E o dezbatere necesară, pentru că anul 2021 va fi, inevitabil, un an de început al unor mari prefaceri în Justiție, care se vor întinde pe parcursul câtorva ani. Inevitabilele evoluții se vor impune ca o consecință a marilor schimbări care vor opera la nivel societal, economic, tehnologic, psihologic.
Este deja un truism că noile tehnologii au pregătit și impun inexorabil aceste schimbări, criza Covid-19 le-a accelerat pe multe dintre ele.
Istoria se accelerează pe zi ce trece și mersul rapid al lucrurilor va impune trecerea de la structuri administrative, economice sau de afaceri birocratice, rigide, „tribalizate”, funcționând greoi, la unele flexibile, dinamice, rapide, „fluide” și transparente în privința circulației informației și luării deciziei.
Aceste transformări vor produce inevitabil schimbări în managementul sistemelor judiciare, ale instanțelor și parchetelor.
Pentru aceste schimbări, cu toții trebuie să fim pregătiți să înlocuim paradigmele gândite acum 10-15 ani, cu cele care vor opera în următorii 10-15 ani.

Sistemele judiciare din toată lumea vor fi prinse în aceste schimbări și vor fi chemate să facă față unor noi provocări, iar pentru aceasta vor trebui să își adapteze instrumentele, fie că vorbim de structurile de organizare și regulamente interne, fie că vorbim de procedurile după care se desfășoară actul de justiție.
Justiția noastră nu se poate sustrage unui astfel de fenomen, pentru că este obiectiv implacabil.
Provocările pentru noi sunt duble, pentru că există rămâneri în urmă în probleme esențiale, caracteristice etapei post aderare pe care o încheiem, de la dotări logistice improprii actului de justiție, până la legislație și mentalități. „Învârtirea” în același cerc al problemelor și al acțiunilor sterile, al mizelor mici, caracteristice ultimilor ani, nu e o opțiune care să reziste presiunii sociale, care va cere un act de justiție în acord cu noile ritmuri și standarde de eficiență care se vor impune în societatea globală din care facem parte.

Cum problemele sunt acute, provocările vor fi revoluționare și așteptările sociale pe măsură, soluțiile nu pot fi decât curajoase pe toate planurile: dotările logistice, tehnologizare – digitalizare – inteligență artificială, statutul judecătorilor și procurorilor, al grefierilor, organizarea judiciară, conducerea sistemului, pregătirea profesională, administrarea bugetelor, procedurile actului de justiție șamd.
Sunt șantiere care vor fi obiectiv impuse atât de starea de lucruri prezentă, cât și de prefacerile societale care se întrevăd la orizont. A refuza responsabilitatea pășirii conștiente și organizate în viitorul post-modern al Justiției nu e o opțiune realistă.
Până atunci, să mulțumim tuturor celor care încearcă, în fiecare zi, să aducă un strop de dreptate în viețile concetățenilor noștri, justițiabililor, de care magistrații noștri nu trebuie să uite nicio clipă.
Tuturor, judecători, procurori, grefieri, arhivari, personal de specialitate din instanțe și parchete, polițiști de penitenciare, personal din serviciul de probațiune, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, angajați ai Ministerului Justiției și instituțiilor subordonate, avocaților, notarilor, executorilor judecătorești, tuturor celor care, direct sau indirect, contribuie cu expertiza și activitatea lor la bunul mers al Justiției, le transmit cele mai bune gânduri, sănătate și împliniri profesionale!
La mulți ani Justiției române!

Sursa foto: Facebook.com - Cătălin Predoiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea deputatului Stelian Ion, fost candidat la Primăria Constanța și fost ministru al Justiției (DOCUMENTE)

10 Sep 2023 1551

Ministerul Afacerilor Externe sărbătorește Ziua Internațională a Justiției Penale. Ce altă realizare a mai fost celebrată

17 Jul 2023 698

Mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției 2023

02 Jul 2023 882

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Justiţiei. Mesajul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

03 Jul 2022 783

Nicolae Ciucă, de Ziua Justiției „Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV“

03 Jul 2022 1363

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre legile siguranței naționale „Deteriorează grav democrația. Alegerile devin de formă”! (VIDEO)

10 Jun 2022 1526

ZIUA LIVE. USR „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu"

09 Jun 2022 1591

ZIUA LIVE. Propunerile USR pentru pachetul legilor securității naționale

08 Jun 2022 1606

25 aprilie. Ziua Justiției Militare

25 Apr 2022 1214

Mesaj dur al fostului ministru al Justiției, Stelian Ion de Ziua Națională – „ România, poate nu vei scăpa definitiv de lichele și infractori, dar ai alături de tine o armată de oameni onești”!

02 Dec 2021 2829

ZIUA LIVE. Ce cazuri se judecau la Mangalia în urmă cu mai bine de un secol

28 Oct 2021 2062

ZIUA LIVE. Despre istoria justiției din Dobrogea

26 Oct 2021 2127

25 octombrie 2021 - Ziua Europeană a Justiţiei Civile!

25 Oct 2021 1284

ZIUA LIVE. Stelian Ion, fostul ministru al Justiției -„Nu am simțit mare susținere din partea președintelui Iohannis”

08 Oct 2021 2309

Florin Cîțu, de Ziua Justiției „Fără o justiție independentă nu poate exista democrație liberală consolidată“

04 Jul 2021 1271