Mihai Toporan, victorie la Curtea Supremă Dosarul care vizează blocul de pe strada Pescarilor merge la Curtea de Apel Bucureşti

Hotărâre definitivă pentru Mihai Toporan, fostul şef al Poliţiei municipiului Constanţa, în legătură cu dosarul în care încearcă să anuleze hotărârea ce îi periclitează blocul de zece etaje pe care îl ridică pe strada Pescarilor din oraş.
 
La finele săptămânii trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis cererea formulată, printre alţii, şi de Mihai Toporan, prin care se solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3754/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Hotărârea Curţii Supreme este definitivă.
 
Amintim că, în dosarul 3754/118/2016, părţi sunt Florin Călin, Oana Oprescu, Cristina Sandu, Dan Popescu, Iulian Coman, Emilia Popa, Dumitru Butcaru, Constantin Beizadea, Dorina Ciami, Nastasia Nirlu, Emil Costea, Ergin Menan, Gabriel Dobre - reclamanţi, iar Primarul Municipiului Constanţa, Mihai Toporan şi Aurora Toporan - pârâţi.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 13 decembrie 2016, Tribunalul Constanţa a dispus anularea parţială a HCL Constanţa nr. 36/13.02.2015, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa, în privinţa reglementărilor referitoare la zona ZRL6, ca nelegală. Totodată, instanţa a „dispus anularea Autorizaţiei de construire nr. 670/12.04.2016 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, ca nelegală. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 2.100 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. Având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, dosarul va merge spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
 
Amintim că Mihai Toporan a solicitat şi a obţinut de la Primăria Municipiului Constanţa, pe data de 12 aprilie 2016, Autorizaţia de construire nr. 670. Documentul a fost emis pentru „Construire imobil D+P+10E cu spaţii comerciale la parter, cu asigurarea a opt locuri de parcare, în limita de proprietate, a 22 de locuri de parcare amenajate pe strada Pescarilor FN, zona bl. FZ 29, a 15 locuri de parcare pe strada Pescarilor nr. 67B, conform contractului de închiriere nr. 173/12.02.2016, conform HCL 36/13.02.2015“.
 
Adresa investiţiei este strada Pescarilor nr. 65C. Actul emis de municipalitate este valabil până pe data de 12 aprilie 2017.
 
Soţii Toporan au cumpărat la licitaţie de la Primăria Constanţa un teren de 512 mp, care, ani la rând, a avut destinaţia de spaţiu verde. Mai exact, familia Toporan a participat, pe 12.07.2004, la această licitaţie organizată de Primăria Constanţa pentru vânzarea unui spaţiu verde în suprafaţă de 512 mp. Au câştigat licitaţia şi au cumpărat terenul cu 5.700 de euro, fără TVA.
 

Spaţiul verde este foarte bine situat, pe malul mării, pe strada Pescarilor. Părculeţul, care, de fapt, era un maidan neamenajat, se învecinează acum cu complexul Spectrum Residence şi cu terenul societăţii Fin.Co.Ge.Ro.
 
Plata s-a făcut astfel: soţii Toporan au plătit un avans de 1.140 de euro plus TVA, iar diferenţa de 4.560 de euro plus TVA a fost plătită în decurs de trei ani, eşalonat, în 12 rate trimestriale a câte 380 de euro, plus TVA.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentinţă definitivă pentru Mihai Toporan, fostul şef al Poliţiei municipiului Constanţa. Este vizat un bloc de pe strada Pescarilor

12 Jun 2018 6858

Mihai Toporan, fostul şef al Poliţiei Constanţa, veste proastă de la judecători! Este vizat blocul său de pe strada Pescarilor

07 Mar 2017 8368

Constănţeni vs Mihai Toporan Instanţa a anulat autorizaţia de construire pentru blocul de zece etaje de pe strada Pescarilor (document+galerie foto)

15 Dec 2016 10101

„Încă o «bombă» a căzut în Constanţa peste un bloc turn”

13 Dec 2016 10859

Blocul de zece etaje, sămânţă de scandal Mihai Toporan, chemat în instanţă de vecinii de pe strada Pescarilor (document)

09 Jun 2016 7480

Undă verde pentru blocul de zece etaje Municipalitatea a emis un act important pentru comisarul-şef Mihai Toporan (document)

14 Apr 2016 6338

Decebal Făgădău nu are nevoie de iarbă Mihai Toporan a reuşit în nouă ani să transforme un spaţiu verde în bloc de zece etaje (documente)

21 Dec 2015 6259

Bloc de zece etaje, pe strada Pescarilor Mihai Toporan, de la Poliţie la imobiliare (galerie foto)

25 Sep 2015 7776

Mihai Toporan, şeful de la Permise, a ieşit la pensie!

21 Aug 2015 4287