Militar condamnat pentru acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos

  • Militarul este acuzat ar fi accesat, fără drept, prin intermediul aplicației Smart Mobile, contul unei femei, prejudiciul fiind stabilit la 6000 de lei.

Judecătorii de la Tribunalul Militar Bucureşti au decis condamnarea în primă instanță a unui militar din cadrul U.M. 01643 Piteşti la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare! Cel în cauză a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 23.12.2019, emis în dosarul nr. 905/P/2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Decizia de condamnare nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
 
Conform magistraților, militarul este acuzat ar fi accesat, fără drept, prin intermediul aplicației Smart Mobile, contul persoanei vătămate (...), prejudiciul fiind stabilit la 6000 de lei.
 

Transfer de fonduri

 
De asemenea, inculpatul este bănuit că, în aprilie 2017, fără consimțământul persoanei vătămate și prin folosirea fără drept în aplicația Smart Mobile a datelor de identificare ale acesteia, a efectuat din contul persoanei vătămate un număr de șapte operațiuni de transfer de fonduri în urma cărei a încărcat propriul cont aferent abonamentului aferent numărului de telefon (....) cu suma totală de 5.800 lei și contul aferent cartelei telefonice cu numărul de telefon (...), care aparține numitei (...) cu suma totală de aproximativ 200 de lei.
 
În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei închisorii, judecătorii au avut în vedere cuantumul pedepsei stabilite, mai mic de 3 ani, faptul că inculpatul nu a fost anterior condamnată definitiv, că și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunilor, precum și de posibilitățile acestuia de îndreptare.
 

Suspendare

 
Luând în considerare că cele anterior expuse referitor la persoana inculpatului au aptitudinea de a convinge instanța de judecată că aceasta este o persoană integrată în societate, că a realizat necesitatea respectării normelor de conviețuire socială, iar săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat reprezintă o întâmplare în conduita sa, instanța a apreciat că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a acestuia, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce o va determina pe aceasta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea infracțiunilor săvârșite.
 
Din acest motiv, judecătorii au suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe o perioadă de trei ani, ce va constitui termen de supraveghere care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Citește și
 
Subofițer din cadrul ISU ”Basarab I” al județului Dâmbovița condamnat definitiv, cu executare, pentru luare de mită


Generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, rănit la Constanţa
Accident cu doi morți pe DN 22C. Militar condamnat definitiv. Cererea de reanalizare a dosarului, respinsă (video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 565

Mai multe femei din Constanța, păcălite de un fals militar american! Condamnare definitivă

10 Apr 2024 912

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2660

Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!

22 Nov 2023 1296

Armă furată dintr-o unitate militară din Mamaia! Judecata s-a terminat! Când se va da decizia finală

15 Nov 2023 2296

Colonel Florişteanu Petru Marcel, condamnat pentru tentativă la agresiune sexuală

13 Nov 2023 1294

Constanța. Dosarul care a cutremurat sistemul militar din România, amânat în instanță

15 Oct 2023 1317

Ce se întâmplă cu dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia. Anunțul judecătorilor din apel

27 Aug 2023 882

Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia, contestate!

10 Aug 2023 1325

VIDEO. Incident unic în Armata României! Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

16 Jul 2023 3970

Sentință definitivă în cazul unui fost jandarm din Constanța, acuzat de corupere sexuală a minorilor!

01 Jul 2023 1624

Caz șocant la Pecineaga! Cazul ofițerului MApN în rezervă, condamnat pentru viol, amânat pentru luna iunie

08 Apr 2023 1814

Pieton accidentat mortal de un autobuz al Armatei Române, la Constanța. Sentință definitivă

27 Mar 2023 2782

Fost jandarm condamnat pentru încălcarea consemnului! Și-ar fi lăsat obiectivul nesupravegheat

21 Mar 2023 14563

Fost jandarm constănțean, condamnat pentru corupere sexuală a minorilor

18 Mar 2023 1850