Militar din Tulcea, condamnat la ani grei de închisoare!

 
  • În cauză s-a reținut faptul că, în perioada luna august 2020 - luna februarie 2021, inculpații au comercializat droguri de risc și de mare risc către consumatori de pe raza municipiului Tulcea.
 
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Tulcea au dispus trimiterea în judecată a treci persoane într-un dosar de droguri de risc și de mare risc.
 
Cei trei (Robert G., Andrei I., și Daniel C., ultimul fiind angajat al Poliției Militare) au fost condamnați, luni, iulie 2021, de Tribunalul Tulcea, în primă instanță.
 
Primul inculpat menționat a luat șase ani și zece luni de închisoare. Al doilea a primit trei ani și nouă luni de închisoare, iar ultimul (fostul angajat al Poliției Militare) s-a ales cu cinci ani de închisoare.
 
Decizia Tribunalului Tulcea nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.  
 
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada luna august 2020 - luna februarie 2021, inculpații au comercializat droguri de risc și de mare risc către consumatori de pe raza municipiului Tulcea.
 
La data de 03 februarie 2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a doi inculpați, după preluarea de către aceștia, de pe raza municipiului Constanța, a unui colet de la o societate de transport internațional de persoane și mărfuri.
 
Cu ocazia percheziționării coletului, s-a constatat că acesta conținea cantitățile de 940 grame de Cannabis, 200 grame de Rezină de cannabis și 500 grame de amfetamină sub formă de substanță pulverulentă de culoare bej, presată sub formă de bulgări translucizi (MDMA).
 
În continuare, au fost efectuate o percheziție auto și trei percheziții domiciliare, pe raza municipiului Tulcea, la locuințele celor trei inculpați, ocazie cu care au fost identificate cantitățile de 28,3 grame de amfetamină sub formă de substanță pulverulentă de culoare bej, presată sub formă de bulgări translucizi (MDMA), 3 grame de cannabis și 122 de pastile Ecstasy.

 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Tulcea.
 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție., a transmis DIICOT.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Dobrogea - raiul tranzitului de droguri!
Cele mai impresionante capturi de narcotice din Constanța și Tulcea

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 561

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 612

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 604

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 811

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 940

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 525

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1354

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1378

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1756

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 641

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5331

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3017

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 728

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 560

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2285