Militar mort într-un accident rutier în Constanţa. Procurorii cer arest la domiciliu pentru un tânăr din Tulcea (video)

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa vor contesta, conform unor surse judiciare, decizia Judecătoriei Constanţa prin intermediul căreia s-a respins cererea privind arestarea la domiciliu a şoferului, din Tulcea, bănuit că ar fi produs teribilul accident de duminică dimineaţa de pe şoseaua Mangaliei din Constanţa, eveniment în urma căruia un militar (Cosmin Duca) de pe Fregata Regele Ferdinand a fost accidentat mortal.
 
Eventuala contestaţie va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.
 
Judecătoria Constanţa a respins ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, faţă de care a luat măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 29.10.2018 până la 27.12.2018 inclusiv.
 
Instanţa i-a impus inculpatului să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
 
„În baza art.215 alin.(2) lit.a) şi b)/Cod proc.penală, impune inculpatului M D-M obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa şi să nu se apropie de părţile civile şi de martorul P. A şi de membrii de familie ai acestora, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art.215 alin.(3)/Cod proc.penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.227 alin.(1)/Cod proc.penală dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, măsură executorie. În baza art.275 alin.(3)/Cod proc.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Reamintim că, la data de 28 octombrie, ora 04.50, pe şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, în apropierea intersecţiei cu strada Pandurului, un autoturism înmatriculat în Constanţa, condus de o persoană neidentificată iniţial, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea. Potrivit IPJ Constanţa, după producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 
Se pare că şoferul a susţinut în faţa anchetatorilor că se întorcea împreună cu soţia sa, care este însărcinată, de la o petrecere şi a crezut că a lovit un câine, nu o persoană.
 
Video

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 iulie 2020

20 Jul 2020 2066

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 septembrie 2019

16 Sep 2019 2187

Militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“, mort într-un accident rutier. Final de anchetă (video)

29 Dec 2018 6854

Detalii exclusive din anchetă Şoferul care l-a accidentat mortal pe militarul de pe Fregata „Regele Ferdinand“ s-a întors la locul faptei, după care a plecat (video)

06 Nov 2018 5800

Anunţ de ultim moment din sala de judecată Este vizat şoferul acuzat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand

31 Oct 2018 4782

Azi se decide libertatea şoferului suspectat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand

31 Oct 2018 2052

Jale la Luncaviţa. Fruntaşul de pe Fregata Regele Ferdinand accidentat mortal în Constanţa condus pe ultimul drum cu onoruri militare (galerie foto+video)

31 Oct 2018 10886

Exclusiv! Doliu în Forţele Navale! Iată ce interdicţii are şoferul suspectat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand (video)

30 Oct 2018 2629

Militarul decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța va fi condus mâine pe ultimul drum. Zeci de mesaje de condoleanțe transmise (video)

29 Oct 2018 4393

Comandantul Fregatei "Regele Ferdinand" "Transmit condoleanțe tuturor membrilor familiei, și celor care l-au cunoscut, au pierdut un om drag, un camarad" (video)

28 Oct 2018 2968

UPDATE. Tânărul decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța era militar pe Fregata Regele Ferdinand

28 Oct 2018 11273

Bulevardul Ferdinand Bărbat accidentat de şoferul unui microbuz de călători, pe trecerea de pietoni

15 May 2015 2392

UPDATE 2. Din nou, microbuz plin cu pasageri implicat! Accident rutier în zona Casei de Cultură din Constanţa

11 Mar 2015 2605

UPDATE 2. Accident stupid în Constanţa Şofer băut la volan, lovit de maşina unui taximetrist care nu a acordat prioritate

25 Feb 2015 2291

Accidente în serie, petrecute, ieri, pe şoselele din Constanţa

12 Feb 2015 1730