Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

 
 
  • În cauză, în luna noiembrie 2022, au fost făcut aproximativ 50 de percheziții atât la baza Kogălniceanu, cât și la locuințele unor suspecți și martori.
  • Potrivit unor surse, la mijloc ar fi vorba despre 7 tone de combustibil destinat elicopterelor și avioanelor, dar și parcului auto de la baza militară.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au luat prima decizie în dosarul în care mai mulți militari români de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, din județul Constanța, și un civil, au fost trimiși în judecată în dosarul privind presupusul furt de motorină din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, la data de 9 noiembrie 2023, Tribunalul Constanța a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă inculpaţii Alecsandru Marin, Teslaru Gheorghe, Gherasim Andrei, Ardelean Mircea, Dolofan Marius Bogdan, Menabit Ervin, Meca Victoraş, Boboc Cornel Florin și Geambazu Daniel. 

Cu toate acestea, hotărârea Tribunalului Constanța nu este una definitivă!
 
Inculpații sunt acuzați de furt calificat și complicitate la furt calificat.
 
În cauză, în luna noiembrie 2022, au fost făcut aproximativ 50 de percheziții atât la baza Kogălniceanu, cât și la locuințele unor suspecți și martori.
 
Potrivit unor surse, la mijloc ar fi vorba despre 7 tone de combustibil destinat elicopterelor și avioanelor, dar și parcului auto de la baza militară.
 
Cei deferiți justiției sunt, potrivit portalului instanțelor de judecată:

 

plt maj. ALECSANDRU MARIN    Inculpat
cap. TESLARU GHEORGHE    Inculpat
cpt.GHERASIM ANDREI    Inculpat


sold. ARDELEAN MIRCEA    Inculpat
sg. maj DOLOFAN MARIUS BOGDAN    Inculpat
cap. MENABIT ERVIN    Inculpat
sg.maj. MECA VICTORAŞ    Inculpat
cap. GEAMBAZU DANIEL    Inculpat
 
civ. BOBOC CORNEL FLORIN    Inculpat

 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UPDATE. LISTĂ
Percheziții la baza NATO de la Kogălniceanu! Opt militari români, reținuți pentru furt de combustibil (VIDEO+FOTO)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 754

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 924

VIDEO+FOTO Opt militari români de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, trimiși în judecată pentru presupus furt de motorină

08 Nov 2023 2902

Militarii arestați la Constanța cer să fie puși în libertate!

17 Nov 2022 1511

Prejudiciul, două milioane de dolari Patru rețineri în cazul motorinei furată din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

26 Nov 2021 2901