Ministerul Justiţiei sesizează autorităţile din Madagascar cu două cereri în cazul lui Radu Mazăre

Ministerul Justiţiei va formula două solicitări către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru persoana extrădată Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
 
În cazul primei solicitări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dispus sesizarea Ministerului Justiţiei al României în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea persoanei extrădate Mazăre Radu Ştefan pentru „săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin.1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 Cod penal, toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal“, conform minutei judecătoreşti.
 
În cazul celei de-a doua solicitări, zilele trecute, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa privind sesizarea autorităţilor din Madagascar, în vederea aprobării urmăririi lui Radu Mazăre într-un dosar penal în care fostul primar al Constanţei este suspectat de abuz în serviciu.
 
Pe cale de consecinţă, cererea DNA Constanţa împreună cu motivarea judecătorilor din Tribunalul Constanţa au fost trimise către Ministerul Justiţiei pentru a fi transmise autorităţilor din Madagascar.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, Radu Mazăre a fost extrădat din Magadascar, aproape de jumătatea lunii mai 2019, pentru executarea unei pedepse de 9 ani de închisoare primite în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
În acest context (al extrădării pentru executarea celor 9 ani de închisoare), fostul primar al municipiului Constanţa - în acord cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - nu poate fi urmărit, judecat ori deţinut în vederea executării unei pedepse, nici supus oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.
 
Fostul primar al municipiului Constanţa se află în spatele gratiilor, el fiind condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Într-un alt dosar, Radu Ştefan Mazăre a fost condamnat la nouă ani şi zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă. De asemenea, într-o altă cauză, cel al unor terenuri din Mamaia aparent subevaluate, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea lui Radu Mazăre la aproape 7 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 

În dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (3 infracţiuni), Radu Mazăre a fost achitat în primă instanţă, însă a primit o amendă penală de 5.000 de lei. Nici această decizie nu este definitivă.
 
Citeşte şi:

 
DNA Constanţa sesizează autorităţile din Madagascar în cazul lui Radu Mazăre! Care este motivul

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 672

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 677

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 534

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 726

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1253

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 855

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1376

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1537

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1234

Fiul lui Radu Mazăre s-a lansat în afaceri! Iată ce domeniu a ales Răducu Mazăre

02 Jan 2024 6938

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 983

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 862

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464