Moment important în dosarul morţii tânărului poliţist Bogdan Gigină


Iosefina Pârvu
, judecător al Tribunalului Bucureşti, se va pronunţa la începutul lunii viitoare, în faza camerei preliminare, asupra dosarului morţii agentului de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani. La începutul lunii viitoare, instanţa poate dispune începerea judecăţii cauzei, însă poate şi retrimite dosarul procurorilor pentru continuarea cercetărilor. Oricare va fi decizia Tribunalului Bucureşti, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.  
 
În cauză, Gabriel Oprea, la data presupuselor fapte viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de ucidere din culpă. Tot de ucidere din culpă sunt acuzaţi şi Petre Mazilu şi SC General MPM Impex SRL.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut următoarea stare de fapt:
 
În seara de 20 octombrie 2015, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie (…), leziuni care au cauzat decesul.
 
„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa. Potrivit rechizitoriului, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpaţii Oprea Gabriel (la acea dată ministru al afacerilor interne), Mazilu Petre (administrator şi unic asociat al General MPM Impex SRL) şi General MPM Impex SRL, a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi (activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă)“, potrivit DNA.
 
„Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al afacerilor interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, „drepturi” neprevăzute de cadrul legal, „drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliţie rutieră să se facă în regim de viteză sporită. Pe cale de consecinţă, inculpatul Oprea Gabriel a pus poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate cu un potenţial ridicat de producere de evenimente rutiere.
 
Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoarea a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul“, se mai arată în ancheta DNA.
 
„Potrivit probelor administrate în rechizitoriu, a rezultat faptul că inculpaţii Oprea Gabriel, Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au socotit fără temei că un astfel de rezultat nu se va produce. Concret, în cauză s-au analizat următoarele aspecte relevante: la momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de interne Oprea Gabriel, în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

 
Faţă de aceste elemente de fapt, s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: 1. prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; 2. viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; 3. modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil“, potrivit DNA.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1246

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1142

Dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină s-ar putea întoarce la DNA

14 Jan 2019 2164

Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă Moartea poliţistului Bogdan Gigină, pe masa judecătoarei Iosefina Pârvu. Mâine, un nou termen

18 Dec 2018 2141

Rodica Aida Popa, de la Înalta Curte, a formulat cerere de abţinere în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

29 May 2018 3922

Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă S-a stabilit cine va judeca dosarul morţii poliţistului Bogdan Cosmin Gigină

10 May 2018 1665

Precedentul, creat la Constanţa! Gabriel Oprea, fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională, la judecată pentru ucidere din culpă (documente)

03 May 2018 2568

Sondaj de opinie Constănţenii au votat pentru demisia ministrului Gabriel Oprea

02 Nov 2015 2859

Editorial Avem declaraţii oficiale de la Oprea. Ce facem cu ele?

27 Oct 2015 2485

Proteste Mai multe persoane cer demisia lui Gabriel Oprea

25 Oct 2015 1975

Anchetă în cazul decesului polițistului Bogdan Gigină

25 Oct 2015 1877