Motivarea instanţei De ce a fost condamnat Nicuşor Constantinescu la patru ani de închisoare în dosarul elicopterului prăbuşit în Siutghiol

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa şi-au motivat decizia prin intermediul căreia au decis condamnarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Cauza vizează elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol, în decembrie 2014.
 
În urma evenimentului, au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel. De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.
 
Revenind la proces, dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„În cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria). La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv“, potrivit DNA.
 
„La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv.
 
Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei..
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, instanţă care, pe data de 7 mai, a decis condamnarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de Judeţul Constanţa şi Consiliului Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu Nicuşor Daniel Constantinescu. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a decis obligarea fostului şef al CJC la plata către părţile civile Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanta a sumei de 1.082.031,62 de lei, despăgubiri civile.
 

În motivare, Tribunalul Constanţa arată că „prezenta acuzaţie are la bază adoptarea de către inculpat în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite a unei conduite necorespunzătoare şi de natură să producă prejudicii instituţiei pe care o reprezenta şi implicit Unităţii Administrativ Teritoriale a Judeţului Constanţa“.
 
„Se remarcă faptul că inculpatul a implicat instituţia în semnarea unui contract de achiziţie publică, având ca obiect servicii de reparare şi întreţinere elicoptere, contract încheiat cu un operator privat, în condiţiile în care elicopterul achiziţionat din fonduri publice în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă era în interes public, cu condiţia de a se conforma unor cerinţe impuse de Ministerul Sănătăţii, pentru ca exploatarea elicopterului să fie efectivă şi conformă cu cele urmărite prin implementarea proiectului în baza căruia a fost achiziţionat aparatul de zbor.

 
Ori, aşa cum reiese din cronologia evenimentelor descrise mai sus, inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a echipa aparatul în mod corespunzător, fără costuri suplimentare, pentru a fi folosit în regim de tip SMURD, fără ca semnatarii proiectului EQIPMENT T O SAVE OUR LIVES-ESOL să mai suporte costuri de întreţinere, însa inculpatul a oferit un răspuns personal, de respingere a ofertei înaintate, deşi cunoştea faptul că aparatul de zbor nu avea cum să servească intereselor Judeţului Constanţa şi intereselor părţilor semnatare ale protocolului, în condiţiile date“, potrivit motivării.
 
În continuare, Tribunalul Constanţa mai arată că „inculpatul a urmărit exploatarea exclusivă de către Consiliul Judeţean Constanţa a elicopterului achiziţionat, însă această exploatare nu se putea realiza în scopul pentru care a fost achiziţionat aparatul de zbor (salvare de vieţi omeneşti, operaţiuni speciale care să vizeze părţile contractante romano-bulgare), în lipsa accesului la serviciul 112 şi dotarea conform standardelor impuse în cazul aparatelor de tip SMURD şi de aceea inculpatul, personal, a refuzat propunerea făcută de ministru secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, fără o consultare prealabilă a semnatarilor acordului de parteneriat încheiat pentru proiectul ESOL şi în acelaşi timp a iniţiat procedurile de încheiere a contractului de prestări servicii cu o firmă privată, în detrimentul Unităţii Administrativ-Teritoriale a Judeţului Constanţa, care s-a văzut obligată să achite suma de 1.082.031,62 lei pentru cheltuieli de întreţinere, fără ca acest elicopter să servească vreun moment intereselor partenerilor din acordul încheiat sau Consiliului Judeţean Constanţa“.
 
Mai mult, judecătorii arată că Nicuşor Daniel Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, „a avut posibilitatea oferită de Ministerul Sănătăţii de a echipa acest elicopter la standardele SMURD, pentru a putea fi dat în exploatare în acest regim, fapt ce ar fi condus la o operare efectivă în scopul pentru care a fost prevăzut în proiect, fără să mai fie suportate costuri de întreţinere generate de încheierea unui contract cu o persoană privată şi care nu se justifică, atâta timp cât aparatul de zbor nu era folosit decât în scop de antrenament de (…) SRL, aşa cum ar fi de exemplu zborurile raportate de acest operator privat drept misiuni în Centralizatorul misiunilor de zbor, cu durata totală de 2 ore şi 23 minute de zbor au fost efectuate în zilele de 22 octombrie 2013 şi 28 ianuarie 2014 şi au constat în zboruri efectuate pe ruta (…) – Agigea – (…), între orele 10:08 – 10:47 şi respectiv (…) – Băneasa – (…) – (…), între orele 14:23 – 15:56, ambele zboruri având o singură aterizare“.
 
Sursa text: rolii.ro
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
 
Citeşte şi:
 
Nicuşor Constantinescu, veşti importante de la Curtea de Apel Galaţi

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 decembrie 2014, accident aviatic în zona lacului Siutghiol Patru salvatori SMURD au murit. Cum s-a produs tragedia

15 Dec 2023 1621

Catastrofă în județul Constanța. Aeronave prăbușite. Cronologia accidentelor aviatice din Dobrogea (GALERIE FOTO)

04 Mar 2022 3279

Constanța Au trecut șapte ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Un elicopter SMURD s-a prăbușit. Patru salvatori au murit

15 Dec 2021 6030

Colaborator al lui Nicușor Constantinescu și-a suspendat contractul cu CJ Constanța. A participat la proiecte controversate

10 Aug 2020 3012

Abuz în serviciu Nicușor Constantinescu, fostul președinte CJC, condamnat definitiv la patru ani de închisoare

10 Jul 2020 3052

Dosarul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol, azi în atenția judecătorilor din Constanța

11 Jun 2020 1650

Procesul privind dosarul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol a primit un nou termen

21 Mar 2020 2908

UPDATE 3Intervenție de urgență la Constanța. O mașină a căzut în lacul Tăbăcărie. În interior se află și un copil (galerie foto+video)

25 Feb 2020 18829

Dosarul celor patru salvatori SMURD morţi în lacul Siutghiol, clasat. Nu au fost formulate plângeri în procedura prealabilă (document)

21 Feb 2020 6011

Cazul elicopterului SMURD prăbuşit în Siutghiol rămâne la Constanţa

30 Dec 2019 2186

Cinci ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Patru salvatori SMURD au murit în elicopter. Lista morţilor

15 Dec 2019 10233

Patru salvatori SMURD au murit Cazul elicopterului prăbuşit în Siutghiol, în atenţia judecătorilor de la Înalta Curte

03 Dec 2019 3231

O nouă condamnare pentru Nicuşor Constantinescu. Dosarul are legătură cu elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol

09 May 2019 2464

Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef CJ Constanţa, condamnat în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol

08 May 2019 6325

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, azi, în atenţia judecătorilor

25 Mar 2019 2424