Motivul ce blocase reabilitarea Cazinoului. Explicaţiile judecătorilor bucureşteni care au respins plângerea firmei contestatoare


În timp ce lucrările sunt în plină desfăşurare la Cazino, ZIUA de Constanţa a intrat în posesia documentului care a deblocat întreaga procedură pentru reabilitarea monumentului istoric. Din hotărârea Curţii de Apel Bucureşti se desprinde motivul pentru care licitaţia a fost blocată săptămâni întregi şi atribuirea contractului nu s-a putut face.
 
Astfel, conform Deciziei civile cu numărul 1402/2019, motivul pentru care atât Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor cât şi, în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti au respins contestaţia şi acţiunea asociaţiei conduse de Eldiclau SRL este reprezentat de faptul că oferta înaintată de aceasta nu întrunea cerinţele Companiei Naţionale de Investiţii.
 
Concret, oferta Eldiclau a fost respinsă şi considerată pe tot parcursul procedurii neconformă întrucât „specialistul propus de petentă, în persoana domnului V. S., era atestat doar pentru executarea de lucrări, nu şi pentru proiectare“, după cum se arată în documentul instanţei.
 
Astfel, judecătorii bucureşteni ce au analizat contestaţia formulată de firma contestatoare, în completul prezidat de magistratul Marius Cristian Ispas şi format din judecătorii Vasile Bîcu şi Doina Vişan, au arătat în hotărârea menţionată că „în speţa de faţă, petentul contestator a transmis clarificări neconcludente după ce autoritatea contractantă explicase că pentru activitatea de proiectare este necesară prezenţa a cel puţin un specialist cu referinţe de proiectare, cu aviz de la Ministerul Culturii - Comisia Naţională a Monumentelor istorice secţiunea componente artistice pentru proiectare“.
 

Specialistul propus, atestat doar pentru execuţie

 
În continuare, au explicat judecătorii, „această cerinţă a caietului de sarcini era dublată de dispoziţiile articolului 24 alin.2 din Legea nr. 422/2001: Toate intervenţiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a funcţiunii sau a destinaţiei, de întreţinere sau de reparaţii curente, indiferent de sursa lor de finanţare şi de regimul de proprietate a imobilului, se fac cu specialişti şi experţi atestaţi şi sub inspecţia şi controlul propriu ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, respectiv ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în condiţiile legii“.
 
Se arată în continuare în documentul instanţei: „cu toate acestea, specialistul propus de petentă, în persoana domnului V. S., era atestat doar pentru executarea de lucrări, nu şi pentru proiectare. Curtea a considerat că noţional există o distincţie clară între conceptele de «proiectare» şi de «executare»: acestea sunt etape separate în procesul de realizare a unei construcţii sau a unei renovări. În mod corect a reţinut CNSC că singura care nu a respectat cerinţa autorităţii contractante a fost asocierea contestatoare. Nominalizarea domnului V. S. în echipa de proiectare este greşită, atâta timp cât acesta avea doar certificatul pentru executare“.
 
Nu în ultimul rând, judecătorii bucureşteni au mai arătat că „pentru proiectare, specialiştii trebuie să deţină atestare pentru specializarea D - şef de proiect de specialitate, în timp ce pentru execuţia lucrărilor este obligatoriu ca aceştia să deţină atestare pentru specializarea E - executare lucrări“.
 

Cum decurg lucrările la Cazinou

 
În ceea ce priveşte lucrările la Cazinoul din Constanţa, acestea sunt în prezent în plină desfăşurare, contractul pentru reabilitarea fiind adjudecat de asociaţia SC Aedificia Carpaţi SA (antreprenor general - lider asociaţie) & SC Remon Proiect SRL (proiectant general) & SC Profesional Construct SRL (subproiectant) & SC Tehnoinstal SRL (subantreprenor de specialitate).


 
La momentul de faţă, a fost decopertată fereastra-scoică dinspre mare şi, potrivit declaraţiilor arhitectului Radu Cornescu pentru ZIUA de Constanţa, se poartă discuţii cu privire la posibilităţile de valorificare a celei de-a doua „scoici“. Mai exact, specialistul ce se află în strânsă legătură cu echipa de proiectare de la Cazino ne-a precizat că, realizat după planurile arhitectului Daniel Renard, Cazinoul apărea la începuturile sale ca un monovolum.
 

De o parte şi de alta a sălii de spectacole de la etaj existau ferestre mari, în formă de scoică. Odată cu extinderea Cazinoului proiectată de arhitectul Victor Ştephănescu şi încuviinţată de Daniel Renard, cei doi arhitecţi au decis împreună, întrucât Sala Oglinzilor era mai joasă, ca cea de-a doua fereastră-scoică, cea care dă spre mare, să rămână o fereastră aparentă privită dinspre Sala de Spectacole, fiind acoperită cu vitralii.
 
„La momentul de faţă, există discuţii dacă se poate reveni la planurile lui Ștephănescu şi fereastra dinspre mare să poată fi reconstituită ca o fereastră aparentă. Totul este, momentan, la fază de studiu, pentru a se putea identifica cea mai bună soluţie pentru această a doua fereastră scoică“. Arhitectul Radu Cornescu a mai explicat, de asemenea, că în anul 1975 a fost închis peretele cu cea de-a doua „scoică“ şi a rămas doar conturul acesteia, iar în anul 1987 au fost făcute picturile murale. În acest context, în funcţie de cum înaintează lucrările şi de ce se descoperă pe parcursul cercetărilor, se va adopta cea mai bună soluţie cu privire la „scoica“ dinspre mare.
 
Mai este de amintit că, potrivit contractului, pe data de 15 aprilie ar urma să fie încheiată faza de proiectare şi tot atunci ar urma să înceapă etapa de execuţie efectivă a lucrărilor pentru Cazino. În anul 2022, clădirea simbol ar urma să fie redată constănţenilor, renăscută şi funcţională. Valoarea totală, cu TVA, a contractului este de 56.627.697,07 lei, mai mică faţă de valoarea estimată iniţial de Compania Naţională de Investiţii, de 60.070.645,4 lei.
 
Este de menţionat şi că ministrul Dezvoltării, Ştefan Ion, a dat anterior asigurări, în cadrul unui scurt interviu acordat ZIUA de Constanţa, că există finanţare la Compania Naţională de Investiţii pentru ducerea contractului pentru Cazino la bun sfârşit: „Compania Naţională de Investiţii dispune de toate fondurile necesare pentru a continua şi finaliza cu succes, în termenul stabilit, lucrările de consolidare şi restaurare“, a declarat Ştefan Ion. În acest sens, ministrul a precizat, la momentul respectiv, că „astfel, nu am nicio îndoială că, la finalul celor 30 de luni, cât durează proiectul, ne vom putea mândri cu un Cazino cu adevărat renăscut“.
 
Fotografiile au fost puse la dispoziţia ZIUA de Constanţa de arhitectul Radu Cornescu
 
Citeşte şi:
 
„Îl putem salva şi o vom face. Va străluci“:
Ziua în care Cazinoul a fost pus deasupra tuturor orgoliilor

 

Ministrul Dezvoltării:
„Nu văd să mai existe, efectiv, niciun impediment pentru reabilitarea Cazinoului“

 

Cazinoul din Constanţa se pregăteşte de restaurare (galerie foto)   

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 442

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 878

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 392

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3590

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 527

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1537

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 684

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 352

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 618

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 298

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 559

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 857

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2170

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 784

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 652