Municipiul Constanta cere, în continuare, 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Procesul, la Curtea de Apel


 
  • Conform portalului instanțelor de judecată, Municipiul Constanta prin Primar cu sed.ales av.Georgiana Raluca Trandafir are calitatea de reclamant.
  • Asta în timp ce pârâții sunt: SC Polaris M. Holding SRL, Mazăre Radu-Ștefan, Martin Eduard Stelian, Tolea Tudorita, Harpalete Doru Aurelian și Drăgan (Oprea) Sorina-Laura.
  • Prin Hotarârea nr. 1469/2022, Tribunalul a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Constanta prin Primar în contradictoriu cu pârâţii Sorina-Laura Drăgan (Oprea), Doru Aurelian Harpalete, Eduard Stelian Martin, Radu-Stefan Mazare, SC Polaris M. Holding SRL şi Tolea Tudorita.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de Municipiul Constanta prin Primar prin intermediul căreia solicită în instanță 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va stabili un prim termen în perioada imediat următoare.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Municipiul Constanta prin Primar cu sed.ales av.Georgiana Raluca Trandafir are calitatea de reclamant.
 
Asta în timp ce pârâții sunt: SC Polaris M. Holding SRL, Mazăre Radu-Ștefan, Martin Eduard Stelian, Tolea Tudorita, Harpalete Doru Aurelian și Drăgan (Oprea) Sorina-Laura.
 
 
Prin Hotarârea nr. 1469/2022, Tribunalul a respins, ca fiind prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Constanta prin Primar în contradictoriu cu pârâţii Sorina-Laura Drăgan (Oprea), Doru Aurelian Harpalete, Eduard Stelian Martin, Radu-Stefan Mazare, SC Polaris M. Holding SRL şi Tolea Tudorita.

Decizia tribunalului a fost contestată de Municipiul Constanța la Curtea de Apel Constanța.

Condamnări și achitări în Dosarul Polaris

Amintim că prin decizia penală nr. 14 din 03.02.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

 
Condamnă pe inculpatul Mazăre Radu Ștefan, la data faptelor primar al municipiului Constanța, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni) și conflict de interese în formă continuată.
 

Condamnă pe inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, la data faptelor om de afaceri, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită.
 
Dispune achitarea inculpaților Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris M Holding S.R.L., Stan Gabriel Marius, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal și Oprea Sorina Laura, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există, faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
 
Dispune confiscarea de la inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel a câte 3.416.371,02 lei fiecare.
 
Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța față de inculpați.
 
Obligă pe inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel la plata către stat a sumei de câte 10.000 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
 
Definitivă
 
Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 07 decembrie 2015, vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 09 decembrie 2015.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UPDATE
Teii tăiați de pe Ferdinand au umplut paharul? Felicia Ovanesian a demisionat din funcția de city-manager al municipiului Constanța!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1001

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1065

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2507

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3084

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

11 Sep 2023 881

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

10 Sep 2023 1188

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

09 Sep 2023 803

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

08 Sep 2023 680

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

07 Sep 2023 826

Precizări importante ale Polaris M Holding despre colectarea separată a deșeurilor

06 Sep 2023 1652

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

06 Sep 2023 1953

Începând cu data de 11 septembrie 2023 Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

05 Sep 2023 958

Polaris M Holding nu va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

01 Sep 2023 1275

Proiectul PSD “STOP Depresia” promovat de Vergil Chițac pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța

30 Jan 2023 1495

Polaris M. Holding SRL a încheiat un contract cu Spitalul Militar de Urgenţă „dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa (DOCUMENTE)

11 Jan 2023 1399