Municipiul Constanța prin Primar face o „economie“ de peste 30.000 de euro. Cum s-a ajuns la sumă și cine primește mai puțini bani

  • În urma Hotărârii nr. 106 din martie 2021 a Curții de Apel, Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat să achite o sumă cu peste 33.000 de euro mai mică decât cea stabilită inițial de Tribunalul Constanța, în același proces.
  • Suma este datorată dezvoltatorului imobiliar House 3000 Real Investment, „succesor cu titlu particular al FIN.CO.GE.RO Spa Catania Italia“, fiind vorba despre banii datorați pentru lucrările de urbanizare din cartierul Faleză Nord.
  • Hotărârea Curții de Apel Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Municipalitatea din Constanța ar putea face o așa-zisă „economie“ de peste 30.000 de euro. Iar aceasta, după ce Municipiul Constanța prin Primar a primit câștig de cauză în apelul judecat la Curtea de Apel Constanța într-unul din litigiile cu dezvoltatorul imobiliar House 3000 Real Investment SRL.

În urma Hotărârii nr. 106 din martie 2021 a Curții, dezvoltatorul va primi de la Municipiul Constanța prin Primar o sumă cu peste 33.000 de euro mai mică decât cea stabilită inițial de Tribunalul Constanța, în același proces.


Cazul 744/118/2019

Este vorba despre dosarul cu numărul 744/118/2019, în care, inițial, Tribunalul Constanța a obligat Municipiul Constanța prin Primar la plata sumei totale de 8.349.687,49 de lei (1.711.563 de euro) către House 3000 Real Investment, banii reprezentând dobânzi privind creditele pentru lucrările de urbanizare publică din cartierul Faleză Nord.

În acest dosar, Curtea de Apel Constanța a decis, pe 4 martie 2021, să admită apelul declarat de Municipiul Constanța prin Primar și să diminueze suma.

Curtea a hotărât ca municipiul prin primar să fie obligat la plata sumei totale de 8.188.196,27 lei, reprezentând echivalentul a 1.678.460 de eur

Echivalentele în euro sunt calculate la un curs de 4,8784 de euro stabilit de Banca Națională a României pentru data de 4 martie 2021, data pronunțării hotărârii la instanță.

Astfel, Curtea de Apel a decis ca municipalitatea să fie obligată să achite o sumă cu 33.104 euro mai mică față de cea stabilită inițial de Tribunal.


Din decizia Curții de Apel

Se arată în minuta Hotărârii nr. 106/2021 a Curții de Apel Constanța că instanța „admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, astfel: Obligă pârâtul (nr. Municipiul Constanța prin Primar) la plata către reclamantă a sumei de 4.916.665,85 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art.3 alin.21 OG 13/2011 pentru perioada 14.04.2016-28.03.2018, dobândă calculată asupra debitului de 25.771.279,32 lei aferent stadiului 4 de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din Faleză Nord şi la plata sumei de 1.248.779,19 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art.3 alin.21 OG 13/2011 pentru perioada 14.04.2016-02.10.2018, dobândă calculată asupra debitului de 5.111.634 lei aferent stadiului 4 bis de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din Faleză Nord“.

De asemenea, instanța a menținut restul dispoziţiilor sentinţei apelate și a obligat compania la plata către Municipiul Constanța prin Primar a sumei de 2.975 de lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, anumie onorariul avocatului.


Astfel, prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel au fost diminuate sumele stabilite drept dobânzi pentru lucrările executate în stadiile 4 și 4 bis, fiind menținută dobânda de 2.022.751,21 de lei stabilită pentru primul stadiu de execuție.

Mai trebuie precizat că hotărârea Curții de Apel Constanța este supusă recursului, acesta putând fi declarat în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

În cazul în care se va declara recurs, procesul va ajunge la Curtea Supremă.


Ce solicitau afaceriștii

Amintim, în cererea de chemare în judecată, citată pe Jurindex, avocații House 3000 Real Investment au arătat că societatea „este succesor cu titlu particular al FIN.CO.GE.RO Spa Catania Italia care a încheiat cu Municipiul Constanța două contracte de conscesiune nr (...)/2000 și (...)/2000 al căror obiect era realizarea programului de investiții proiect al programului de dezvoltare edilitară municipală Constanța – Zona Faleză Nord“.

Astfel, prin „sentința civilă nr 4853/27.05.2004 a Tribunalului Constanța, instanța a obligat pârâtul Municipiul Constanța la predarea terenurilor ce fac obiectul contractului de concesiune, la realizarea căilor de acces, efectuarea lucrărilor de sistematizare și utilități edilitare, iar în caz de neexecutare a autorizat FIN.CO.GE.RO să efectueze respectivele lucrări pe cheltuiala pârâtului“, potrivit www.rolii.ro.

Mai departe, „realizând lucrările pe cheltuiala pârâtului, FIN.CO.GE.RO Spa a pornit executarea silită împotriva pârâtului. Pentru primul stadiu de execuție al lucrărilor în valoare de (...),454 lei s-au adăugat cheltuielile de executare silită“.

Se mai arată în cererea House 3000 Real Investment că „pârâta a solicitat instanței acordarea unui termen de grație iar prin decizia Curții de Apel Constanța pronunțată în dosar (...) s-a dispus plata eșalonată pe o perioadă de 15 ani a creanței rezultate din lucrările de infrastructură executate la proiectul Faleză Nord până la data de 30.11.2010 reprezentând primul stadiu al lucrărilor . Ulterior au fost parcurse încă 7 stadii de execuție ale lucrărilor aferente proiectului faleză nord iar la sfârșitul anului 2018 s-au încheiat procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor“, conform www.rolii.ro.

Așa cum am precizat anterior, în cazul în care se va declara recurs, dosarul va fi trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție.


Citește și:

Primarul Constanței a scăpat de un proces intentat de un dezvoltator imobiliar din oraș. Se cerea autorizație de construire pe un teren din Mamaia
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța contestă în instanță onorariul executorului judecătoresc. Legături cu FinCoGeRo

26 Feb 2021 1100

Investiție turistică din Mamaia, în centrul unui proces civil, la Tribunalul Constanța. S-au cerut daune de aproape 200.000 de euro

15 Feb 2021 1087

Mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor, vizate de o decizie importantă a Curții Supreme

25 Jan 2021 1284

Judecătorii din Constanța au motivat decizia de a obliga Municipiul Constanța la plata a peste 1.000.000 de euro către niște afaceriști

16 Jan 2021 3284

Municipiul Constanța prin Primar a scăpat de un proces deschis de un dezvoltator imobiliar. Legături cu celebrul dosar al Retrocedărilor

18 Dec 2020 1348

Peste un milion de euro, de la Municipiul Constanța prin Primar pentru un dezvoltator imobiliar din oraș. Decizia de plată nu este definitivă

04 Nov 2020 2933

O mică (mare) avere Municipiul Constanța, obligat să achite peste 1,7 milioane de euro unui dezvoltator imobiliar. Ce se întâmplă cu dosarul

27 Oct 2020 1621

Primarul Constanței a scăpat de un proces intentat de un dezvoltator imobiliar din oraș. Se cerea autorizație de construire pe un teren din Mamaia

24 Oct 2020 2669

Municipiul Constanța, obligat să achite o mică avere unui dezvoltator imobiliar. Totul s-ar putea decide azi

14 Oct 2020 2137

Firma House 3000 Real Investment pe cale să renunțe la unul dintre procesele deschise primarului Constanței

28 Sep 2020 866

Municipiul Constanța, bun de plată. Suma totală este o mică avere și are legătură cu un cartier din Faleză Nord. Cazul a ajuns la Curtea de Apel

20 Jul 2020 2174

Cartier în Faleză Nord Municipiul Constanța, obligat să plătească dezvoltatorului imobiliar House 3000 Real Investment o avere. Sumele din dosar sunt enorme. Sentința, atacată

05 Jun 2020 3923

Georgică Giurgiucanu și Habitat și Ambient, cot la cot cu municipalitatea, dați în judecată de un dezvoltator imobiliar. Despre cine este vorba

07 May 2020 2262

Înalta Curte va tranşa dosarul House 3000 Real Investment SRL - Municipiul Constanţa

23 Aug 2018 1046

Municipiul Constanţa a pierdut. Sumele sunt uriaşe! Cât trebuie să plătim către House 3000 Real Investment SRL - Fin.Co.Ge.R.O. SpA Catania

12 Jun 2017 5028