Nicolae Stanciu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, trimis în judecată de către DNA. Dosarul merge la Galaţi

Dosarul în care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Stanciu, judecător, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, va merge la Curtea de Apel Galaţi. Decizia a fost luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, care au dispus strămutarea judecării cauzei de la Constanţa la Galaţi.
 
În cauză, Nicolae Stanciu, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, este suspectat de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii. De asemenea, tot în prezenta cauză, Vasile Costea, administrator al unei societăţi comerciale, este bănuit de cumpărare de influenţă şi dare de mită.
 
Potrivit procurorilor DNA, „în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Stanciu Nicolae, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi a primit de la inculpatul Costea Vasile mai multe obiecte de mobilier în valoare de 14.815,03 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în data de 21 decembrie 2012. În schimbul acestor foloase, inculpatul Stanciu Nicolae a promis că îşi va exercita influenţa derivată din calitatea sa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile. Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile“, conform DNA.
 
„În declaraţia de avere întocmită la data de 12 iunie 2013, inculpatul Stanciu Nicolae nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier. În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului în vederea confiscării foloaselor necuvenite reprezentate de obiectele de mobilier“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
Iniţial, dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura asigurătoare dispusă în cauză. Ca urmare a deciziei ÎCCJ, cauza va merge spre soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9025

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 01 noiembrie 2023

02 Nov 2023 1174

Firme Constanța Societate în domeniul lucrărilor de construcții înființată la Siminoc

27 Sep 2023 735

Farul Constanța Surpriză pentru Gheorghe Hagi. „M-a emoționat 200%! A fost unul dintre idolii mei, cu care am crescut“

14 Feb 2023 2518

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 noiembrie 2022

29 Nov 2022 1431

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 noiembrie 2022

16 Nov 2022 2257

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 noiembrie 2022

16 Nov 2022 1816

Președintele Iohannis a eliberat din funcție mai mulţi judecători, printre care unul de la Curtea de Apel Constanța

21 Feb 2022 1470

CSM a decis Un fost președinte al Curții de Apel Constanța iese la pensie!

03 Feb 2022 1830

Iată de ce au fost achitați Nicolae Stanciu, fost președinte al Curții de Apel Constanța, și omul de afaceri Vasile Costea (DOCUMENT)

14 Jan 2022 3079

Nicolae Stanciu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, trimis în judecată de către DNA, achitat definitiv

14 Dec 2021 2037

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 octombrie 2021

22 Oct 2021 1575

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iulie 2021

27 Jul 2021 2230

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 iulie 2019

18 Jul 2019 2950

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iunie 2019

21 Jun 2019 2346