Nicușor Constantinescu, al șaselea dosar de strămutare

  • În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.

Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat, pe data de 12 aprilie 2021, cel de al șaselea dosar în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Judeţean Constanţa, solicită strămutarea unui proces.
 
Din cele șase cauze, doar un dosar având acest obiect a fost soluționat, respectiv procesul 116/36/2021.
 
Prin Hotarârea nr. 29/2021, din 30 martie 2021, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată cererea de strămutare a judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 8910/256/2020 al Judecătoriei Medgidia, formulată de petenul Constantinescu Nicușor Daniel.
 
Decizia a fost definitivă.
 
Prin Hotarârea nr. 809/2021, din 06 aprilie 2021, Judecătoria Medgidia a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de fostul șef al CJC, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii nr. 834/10.12.2020, dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Poarta Albă.
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Judeţean Constanţa, este judecat la Tribunalul Constanța în două dosare penale.
 
În primul dosar, potrivit DNA, Consiliul Judeţean Constanţa a achiziţionat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale.  Nicuşor Daniel Constantinescu CJC, este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Pronunțarea a fost stabilită pentru data de 20 aprilie 2021.

 
Cel de al doilea dosar vizează privind cadastrarea județului Constanța și a fost denumit generic „Geotop“. Cauza se află pe rolul Tribunalului Constanța, noul termen fiind stabilit pentru data de 27 aprilie.
 

În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Opt ani pentru fostul șef al CJC!
Oficial. Sentință finală în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“. Achitări și condamnări


Nicușor Constantinescu, interviu din Penitenciarul Poarta Albă
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecata dosarului privind cadastrarea județului Constanța, amânată pentru la toamnă

26 May 2021 675

21 mai - Ziua municipiului Constanța. Inițiator, Nicușor Constantinescu. Prima manifestare-participare record. Programul manifestărilor din acest an!

21 May 2021 1621

Motivare! De ce a fost achitat Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC! „Nu orice abatere consemnată de Curtea de Conturi este, în mod automat, abuz în serviciu“

11 May 2021 1375

Ce spune legea despre achitarea lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța

05 May 2021 1315

Oficial! Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat la Constanța

04 May 2021 2452

Pronunțare amânată într-unul dintre dosarele lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

20 Apr 2021 641

Bunurile Conpress Group, scoase la licitație de lichidatorul judiciar La vânzare - un fost cămin de nefamiliști, seiful și mașinile de numărat bancnote

13 Apr 2021 2738

„Pretențiile“ lui Chițac de la Mazăre! Euro și dolari. Sumele defalcate pe dosare

10 Apr 2021 2162

Zi importantă pentru Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

06 Apr 2021 878

Nicușor Constantinescu, interviu din Penitenciarul Poarta Albă

30 Mar 2021 1245

Mazăre și Nicușor contra Strutinsky. Ultima decizie a judecătorilor în legătură cu falimentul Xenoti

27 Mar 2021 1434

Ce spune Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJC, despre ultima lui condamnare

19 Mar 2021 955

Opt ani pentru fostul șef al CJC! Oficial. Sentință finală în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“. Achitări și condamnări

18 Mar 2021 3461

CJC a instituit 25 decizii de poprire pe conturile lui Nicușor Constantinescu (document)

18 Mar 2021 1142

New Home Construct cumpără un teren de la Garden Shop Services, fosta Pomacost. Unde este situat

06 Mar 2021 1734