Nicuşor Constantinescu, azi la Curtea de Apel Constanţa. Ce s-a discutat şi când va avea loc pronunţarea

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au redeschis, azi, dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cere revizuirea cauzei unde a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa.
 
Instanţa a rămas în pronunţare, termenul pentru anunţarea deciziei fiind stabilit pentru data de 12 septembrie.
 
Amintim că Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.
 
În prezent, fostul şef al CJC este cercetat de procurorii DNA Constanţa în alte trei dosare distincte, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, dintre care două în formă continuată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 682

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 728

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1378

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1537

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 882

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1362

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 919

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 801

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1022

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2231

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1046

Mazăre și Nicușor, citați în 2024 la Judecătoria Constanța!

24 Sep 2023 1364