„Nimeni nu este mai presus de lege!“ Tribunalul Constanța sesizează Curtea Constituţională într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

 
  • În cauză s-ar fi dispus vânzarea a „10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“, conform DNA.
 
 
Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, de la Tribunalul Constanța, s-a pronunțat vineri, 08 aprilie 2022, în dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, au fost deferiți justiției de DNA Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, tribunalul a instanța a admis cererea DNA -Serviciul Teritorial Constanţa privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. 1 lit a) din Legea nr 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
 
Pe cale de consecință, instanța a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 74 alin. 1 lit a) din Legea nr 302/2004 republicată, în raport de dispoziţiile art. 1 alin 1 din Constituţia României, în referire la suveranitatea României, în raport de dispoziţiile art. 1 alin 3 din Constituţia României în referire la dreptate ca valoare supremă garantată a organizării sociale a României, în raport de art. 16 alin 1 şi 2 din Constituţia României privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, şi de faptul că nimeni nu este mai presus de lege, în raport de art. 124 alin. 1 şi 2 din Constituţia României privind înfăptuirea, unicitatea, şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, şi în raport de art. 131 alin. 1 din Constituţia României privind atribuţiile constituţionale ale Ministerului Public.
 
De precizat că este pentru prima dată când procurorii DNA Constanța formulează o atfel de cerere în instanță.
 
În continuare, tribunalul a constatat legalitatea sesizării Tribunalului Constanţa prin rechizitoriul nr 118/P/2015 din 21 12 2020 emis de DNA-Serviciul Teritorial Constanţa privind judecarea inculpaţilor: -Mazăre Radu-Ştefan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (nouă acte materiale); -Enache Marcela, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (şapte acte materiale).
 
În final, tribunalul a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecăţii în cauză şi trimiterea dosarului la completul de judecată pentru a stabili primul termen de judecată.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 

În rechizitoriu, DNA a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în rechizitoriul DNA Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Premieră la DNA Constanța! Prima condamnare pentru trafic de droguri
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD!

13 Oct 2023 1114

Doi renumiți judecători din Constanța ies la pensie!

18 Dec 2022 3088

Tribunalul Constanța a respins un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA. Cine este vizat

30 Jun 2022 2405

Pronunțare în ședință secretă! Zi importantă pentru Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

08 Apr 2022 1969

DNA acuză - 10 terenuri din Constanța ar fi fost vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local. Pronunțarea, amânată

26 Mar 2022 4134

Procurorii nu renunță și cer, în continuare, arestarea preventivă a lui George Fulina, de la Confort Urban

28 Feb 2022 2028

Acord DNA Constanța admis la Tribunal! Cine este afaceristul condamnat

22 Feb 2022 2642

Au fost stabilite completurile de judecători de la Tribunalul Constanța pentru anul 2022

15 Feb 2022 10020

Judecător nou pentru Mazăre!

27 Jan 2022 2257

Stere Anagnoste, de la ANAF Constanța, cercetat pentru luare de mită, a scăpat de controlul judiciar

17 Nov 2021 3817

„Masa și dansul la final“ Detalii până azi secrete din dosarul inspectorului Fotin, de la Antifraudă Constanța, acuzat de luare de mită (document)

13 Nov 2021 3504

Oficial! Ionuț Adrian Fotin, fost inspector la Antifraudă Constanța, acuzat de mită, va fi pus în libertate

11 Nov 2021 1960

60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Mandate anulate în instanță

15 Jul 2021 2045

Procurorii DIICOT au cerut vineri arestarea preventivă a mai multor persoane. Date din anchetă

03 Jul 2021 4383

Aproape 60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Lista arestaților!

02 Jul 2021 3865