Noi detalii din anchetă Moartea militarului de pe Fregata „Regele Ferdinand“, filmată. Ce au surprins camerele de supraveghere (video)

Continuăm prezentarea detaliilor mai puţin ştiute din ancheta derulată de procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în cazul militarului de pe Fregata „Regele Ferdinand“, ucis într-un accident rutier.
 
Conform anchetatorilor, la data de 28 octombrie, ora 4.50, pe şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, în apropierea intersecţiei cu strada Pandurului, un autoturism înmatriculat în Constanţa, condus de o persoană neidentificată iniţial, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea. Potrivit IPJ Constanţa, după producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 
Se pare că şoferul a susţinut în faţa anchetatorilor că a crezut că a lovit un câine, nu o persoană.
 
În ediţia de ieri am arătat că, potrivit motivării judecătorilor, avocatul inculpatului a susţinut că cel în cauză nu şi-ar fi dat seama că a lovit un om şi că ar fi aflat de cele întâmplate de pe reţelele de socializare, după care a mers într-un parc şi în câteva ore s-a predat la poliţie. De asemenea, tot în motivarea judecătorilor se mai arată că, ulterior accidentului, inculpatul s-ar fi întors la locul faptei unde poliţia era prezentă pentru cercetări, însă nu s-a predat organelor de anchetă şi a plecat din nou de la faţa locului.
 
În ediţia de azi vom prezenta ce a surprins o cameră video amplasată pe un bloc din zona accidentului rutier.
 
„În urma vizionării înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere ale blocului (…) din şoseaua Mangaliei se poate observa că suspectul a oprit autoturismul marca Opel, model Zafira, chiar în spatele acelui bloc, a coborât de la volan, a verificat autoturismul şi a realizat că îi lipseşte plăcuţa din faţă a numărului de înmatriculare. S-a deplasat apoi, în fugă, către şoseaua Mangaliei pentru ca ulterior să urce din nou la volan şi să părăsească zona“, potrivit celor consemnate în minuta judecătorilor.
 
Citeşte şi:
 
Detalii exclusive din anchetă Şoferul care l-a accidentat mortal pe militarul de pe Fregata „Regele Ferdinand“ s-a întors la locul faptei, după care a plecat (video) 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“, ucis într-un accident rutier. Judecătorii şi-au motivat decizia finală (video)

29 Jul 2019 4213

Avem verdictul din spatele uşilor închise Şedinţă secretă la judecătorie, după ce un militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“ a murit pe o şosea din Constanţa (video)

12 Feb 2019 10174

A murit un militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“ Tragedie rutieră pe şoseaua Mangaliei din Constanţa. Ce au decis judecătorii (video)

24 Jan 2019 2432

Militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“, mort într-un accident rutier. Final de anchetă (video)

29 Dec 2018 6857

Detalii exclusive din anchetă Şoferul care l-a accidentat mortal pe militarul de pe Fregata „Regele Ferdinand“ s-a întors la locul faptei, după care a plecat (video)

06 Nov 2018 5801

Anunţ de ultim moment din sala de judecată Este vizat şoferul acuzat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand

31 Oct 2018 4785

Azi se decide libertatea şoferului suspectat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand

31 Oct 2018 2053

Jale la Luncaviţa. Fruntaşul de pe Fregata Regele Ferdinand accidentat mortal în Constanţa condus pe ultimul drum cu onoruri militare (galerie foto+video)

31 Oct 2018 10887

Militar mort într-un accident rutier în Constanţa. Procurorii cer arest la domiciliu pentru un tânăr din Tulcea (video)

31 Oct 2018 3207

Exclusiv! Doliu în Forţele Navale! Iată ce interdicţii are şoferul suspectat că l-ar fi accidentat mortal pe militarul de pe Fregata Regele Ferdinand (video)

30 Oct 2018 2634

Militarul decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța va fi condus mâine pe ultimul drum. Zeci de mesaje de condoleanțe transmise (video)

29 Oct 2018 4398

Comandantul Fregatei "Regele Ferdinand" "Transmit condoleanțe tuturor membrilor familiei, și celor care l-au cunoscut, au pierdut un om drag, un camarad" (video)

28 Oct 2018 2970

Liga Militarilor Profesioniști, în doliu după moartea militarului decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

28 Oct 2018 5561

UPDATE. Tânărul decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța era militar pe Fregata Regele Ferdinand

28 Oct 2018 11276

Accident naval. Coliziune fregată-portcontainer. Nava militară are puntea principală avariată

10 Dec 2015 2532