10 May, 2023 00:00
2862
„În temeiul art. 440 alin. 4 din Codul de procedură penală, admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 124/P din 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. 5944/118/2018, privind pe intimatul inculpat Gima Stere. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 6. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 25 mai 2023, cu citarea părţilor. Se emite adresă către Baroul Bucureşti în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimatul inculpat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică“.
„În iunie 2011 – martie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul Gima Stere, personal și în calitate de asociat al unei persoane fizice autorizate, a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în care a atestat mai multe aspecte nereale, printre care și îndeplinirea condițiilor minime de eligibilitate (să fi lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru în cadrul unei ferme cu cel puțin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole). Prin aceste demersuri, inculpatul Gima Stere a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 64.849 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta A.P.D.R.P.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză a fost instituită măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare deținute de inculpat, până la concurența sumei de 64.849 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză“, conform DNA.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: