O cafea cu rom și mai multe strănuturi Motivarea judecătorilor în cazul șoferiței care a omorât două fete pe trotuar, în zona Andronache, din București!

 
 
  • Inculpata a mai precizat că se afla în tratament cu Cipralex şi Anxiar, întrucât de circa 1 an suferă de anxietate şi cu acest tratament ţinea anxietatea sub control, ambele medicamente luându-le seara înainte de culcare.
  • În fața instanței de fond, inculpata a solicitat aplicarea procedurii de judecată întemeiate pe recunoașterea învinuirii, solicitare admisă în considerarea materialului probator administrat în cursul etapei investigative.
 
Judecătorii Curții de Apel București și-au motivat decizia prin intermediul căreia șoferița care, în februarie 2021, a accidentat mortal două fete pe trotuar, în zona Andronache, din București, a fost condamnată definitiv! Inculpata a precizat că în ziua respectivă a băut o cafea în care a adăugat ce rămăsese pe fundul unei sticle de rom și că înainte de accident a avut un acces de strănut, făcând acest lucru de circa 5-6 ori, moment în care după ce a parcurs circa de 100 metri. Ajungând la o intersecţie, în loc să apese pedala de frână pentru a se opri şi asigura, întrucât trebuia să efectueze viraj la dreapta, femeia spune că a confundat pedalele şi a accelerat maşina, aceasta continuând să se deplaseze pe direcţia înainte şi să intre în coliziune cu două persoane care se aflau pe trotuar, moment în care i s-au deschis airbag-urile şi imediat maşina s-a oprit.
 
Zilele trecute, pentru faptele sale, Curtea de Apel București a decis condamnarea șoferiței la patru ani şi şase luni închisoare cu executare.
 
Prin rechizitoriul, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București au dispus trimiterea în judecată a inculpatei, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
În sarcina inculpatei s-a reţinut, în esenţă, că în luna februarie 2021, în jurul orelor 15.35, inculpata a condus autovehiculul marca Mercedes Benz GLA, pe strada Fructelor din Sectorul 2 al municipiului București, dinspre strada Gherghiței către strada Mențiunii, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge.
 
În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Mențiunii a pierdut controlul asupra direcției de mers, accelerând în loc să frâneze și a pătruns pe trotuarul din dreptul unui imobil, unde a accidentat mortal victimele (...) în vârstă de 6 ani și (...), în vârstă de 20 de ani, care stăteau jos pe bordură, a rupt stâlpul de beton de susținere a iluminatului public și s-a oprit într-un gard.
 
Inculpata a recunoscut constant comiterea faptelor ce i se impută, susținând în principiu, că în ziua respectivă, în jurul orelor 10.00, se afla la domiciliu împreună cu soţul său, a băut o cafea în care a adăugat ce rămăsese pe fundul unei sticle de rom, şi ulterior au plecat la domiciliul mamei sale, deplasarea fiind făcută cu autoturismul marca Mercedes Benz GLA, pe care o conducea soţul său şi unde au făcut un grătar şi au servit masa împreună cu aceasta.
 

A mai menţionat inculpata că, atât timp cât a stat la domiciliul mamei sale, nu a consumat nici un fel de băutură alcoolică, iar în jurul orei 15.30, întrucât soţul său a consumat alcool, s-a urcat ea la volanul autoturismului şi au plecat şi-a pus centura de siguranţă, şi-a tras scaunul şi şi-a aşezat oglinda, după care s-a pus în mişcare. Imediat după ce s-a pus în mişcare, a avut un acces de strănut, făcând acest lucru de circa 5-6 ori, moment în care după ce a parcurs circa de 100 metri, când a ajuns la intersecţia cu str. Menţiunii, în loc să apese pedala de frână pentru a se opri şi asigura, întrucât trebuia să efectueze viraj la dreapta, a confundat pedalele şi a accelerat maşina, aceasta continuând să se deplaseze pe direcţia înainte şi să intre în coliziune cu două persoane care se aflau pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 176, moment în care i s-au deschis airbag-urile şi imediat maşina s-a oprit.

 
Cu aceiaşi ocazie inculpata a mai precizat că se afla în tratament cu Cipralex şi Anxiar, întrucât de circa 1 an suferă de anxietate şi cu acest tratament ţinea anxietatea sub control, ambele medicamente luându-le seara înainte de culcare.
 

În fața instanței de fond, inculpata a solicitat aplicarea procedurii de judecată întemeiate pe recunoașterea învinuirii, solicitare admisă în considerarea materialului probator administrat în cursul etapei investigative.
 
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, printre altele, că inculpata este bine integrată social, având un loc de muncă stabil, fiind căsătorită şi având un fiu, major, şi a avut o atitudine procesuală constantă, de cooperare şi de regret, cu privire la producerea accidentului, elemente din care rezultă că aceasta nu are o propensiune spre comiterea de fapte de natură penală, faptele deduse judecăţii constituind un episod izolat, dar cu consecinţe extrem de grave, în viaţa inculpatei.

 

Prin prisma acestor criterii, în mod judicios prima instanță a considerat că pentru atingerea scopurilor generale ale pedepsei şi ale răspunderii penale, s-a impus stabilirea unor pedepse orientate spre zona medie a limitelor speciale, cu menţiunea că aceste limite sunt situate între 2 ani şi 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, şi între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, şi anume a unei pedepse de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, şi a unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 
Referitor şi la modalitatea de individualizare a executării acestei pedepse rezultante, în mod corect s-a arătat de către judecătorul fondului, că dat fiind cuantumul acesteia nu este posibilă decât executarea în regim de detenţie.
 

Magistrații au mai reţinut, pe lângă importanţa valorii sociale ocrotite, şi faptul că inculpata nu a comis doar o infracţiune din culpă, ci şi o infracţiune cu intenţie indirectă - conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe - starea în care aceasta se afla, din cauza alcoolemiei superioară limitei legale, combinată cu efectele pe care le-ar fi putut avea asupra abilităţilor sale de a conduce, asupra atenţiei şi nivelului de concentrare necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi, tratamentul pe care inculpata îl urma, trebuind, în mod normal, luând ca reper tipul omului prudent şi diligent, să o facă pe aceasta să nu conducă autovehiculul şi să evite, astfel, producerea unor consecinţe atât de nefaste. 

 
În final, Curtea de Apel București a menținut prima decizie a Triubunalului București prin intermediul căreia inculpatei i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă, de patru ani şi şase luni închisoare cu executare.
 
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tânăr din Constanța împușcat în cap de polițiști!
Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut! Șoferul condamnat cere să fie eliberat

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 3710

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 1138

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 893

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1050

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2594

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1419

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1011

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 881

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3191

Cine este magistratul care judecă dosarul accidentului mortal de la 2 Mai

22 Feb 2024 2743

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere, din nou, să fie eliberat din arest!

21 Feb 2024 1111

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2533

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2330

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1679

Știri Constanța Tamponare în lanț pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu. Polițiștii au ajuns la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1835