O companie din Constanța, pe cale să primească peste un milion de euro de la primărie!

  • Decizia a fost luată ieri, 7 decembrie 2022, de către magistrații Curții de Apel Constanța, care au respins apelul declarat de municipalitate împotriva primei hotărâri a Tribunalului, prin care a fost obligată la plată.
  • Se arată în minuta hotărârii de ieri a Curții că instanța „respinge apelul, ca nefondat“, hotărârea fiind definitivă.
Primăria Constanța a fost obligată să achite peste 6,52 de milioane de lei, adică peste 1,32 de milioane de euro, către o societate din oraș!
 
Decizia a fost luată ieri, 7 decembrie 2022, de către magistrații Curții de Apel Constanța, care au respins apelul declarat de municipalitate împotriva primei hotărâri a Tribunalului, prin care a fost obligată la plată.
 
Se arată în minuta hotărârii de ieri a Curții că instanța „respinge apelul, ca nefondat“, hotărârea fiind definitivă.
 
Banii vor merge către compania House 3000 Real Estate Investment, firmă care, în ultimii ani, a mai obținut decizii favorabile în instanță privind obligarea primăriei la plata unor sume record, totul având legătură cu lucrările de urbanizare din cartierul Faleză Nord.
 
Decizia privind obligarea municipalității la plată a fost luată în dosarul 4143/118/2021, în care compania House 3000 Real Investment este reclamant, iar Municipiul Constanța prin Primar este pârât.
 
Curtea de Apel Constanța a judecat apelul declarat de municipalitate împotriva deciziei Tribunalului, iar ieri instanța de control a respins ca nefondat apelul.
 
Ce sume trebuie achitate
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Tribunalul a obligat municipalitatea la plata către reclamantă a mai multor sume, hotărârea fiind reconfirmată prin decizia de ieri a Curții de Apel.
 

Astfel, s-a stabilit în instanță:
 
• plata sumei de 3.278.159,26 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată pentru perioada 15.02.2019 – 29.01.2020, conform art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranşei de plată nr. 8 (calculată asupra debitului rămas neachitat principal, rezultat din scăderea tranşelor 1 – 7, din valoarea totală de 61.236.178,454 lei, reprezentând contravaloarea primului stadiu de execuţie al lucrărilor – SAL 1).

 
• plata sumei de 3.270.920,91 lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată pentru perioada 29.01.2020 – 05.04.2021, conf. art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranşei de plată nr. 9 (calculată asupra debitului rămas neachitat principal, rezultat din scăderea tranşelor 1 – 8, din valoarea totală de 61.236.178,454 lei, reprezentând contravaloarea primului stadiu de execuţie al lucrărilor – SAL 1).
 
De asemenea, municipalitatea a fost obligată să achite și cheltuielile de judecată, respectiv 73.638 lei, din care 71.638 lei – taxă judiciară de timbru; 2.000 lei – cotă parte onorariu expert.
 
Totodată, s-a consemnat faptul că onorariul avocatului va fi solicitat pe cale separată.
 
De unde provine datoria
 
Compania House 3000 Real Estate Investment este firma ce a preluat creanțele pe care societatea italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate.
 
Spus pe scurt, compania din Italia se ocupase de lucrările de urbanizare din cartierul Faleză Nord, după ce obținuse în instanță, în urma unor lungi procese, dreptul de a face lucrările, pe cheltuiala municipalității.
 
Iar aceasta, în condițiile în care italienii aveau un contract semnat cu primăria încă din anul 2000, în timpul mandatului fostului primar Gheorghe Mihăieși. Odată cu schimbarea primarului, în timpul administrației Radu Mazăre, firma din Italia a avut o serie de neînțelegeri cu municipalitatea, acestea culminând cu procesele amintite anterior.
 
În cele din urmă, instanța a dat dreptul italienilor să continue ridicarea construcțiilor din zona Faleză Nord și să execute lucrările de urbanizare pe cheltuiala primăriei, urmând să își recupereze banii de la municipalitate.
 
Ulterior, compania italiană și-a vândut creanțele către firma House 3000 Real Investment, care acum se îndreaptă în instanță împotriva Municipiului Constanța prin Primar, pentru recuperarea banilor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cum au motivat judecătorii decizia de a obliga Municipiul Constanța la plata a peste un milion de euro către niște afaceriști din oraș
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Debit de peste 61 de milioane de lei! Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel dosarul în care contestă dobânzile (MINUTA)

12 Apr 2024 542

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6147

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 842

Primăria Constanța contestă executarea silită demarată la cererea House 3000 Real Estate Investment SRL! Se cere o expertiză

16 Feb 2024 683

Primăria Constanța obține suspendarea executării silite într-un dosar deschis de o companie privată din oraș (MINUTA)

14 Feb 2024 754

Le Rose del Lago, din Mamaia, subiect de proces! House 3000 Real Estate Investment SRL îi cheamă în judecată pe primarul Constanței și Fulvia Antonela Dinescu

07 Feb 2024 2184

House 3000 Real Estate Investment SRL cheamă din nou în judecată Municipiul Constanța

18 Oct 2023 812

Municipiul Constanța prin Primar va fi executat silit, a decis Judecătoria Constanța! (MINUTA)

13 Oct 2023 1471

Municipiul Constanța prin Primar, executat silit de o cunoscută companie din oraș! Municipalitatea cere suspendarea executării

10 Oct 2023 3673

Municipiul Constanța, obligat să achite dobânzi legale penalizatoare legate de un debit de peste 61 de milioane de lei! Municipalitatea face apel

23 Sep 2023 3242

Lovitură în instanță pentru Primăria Constanța! Municipalitatea, obligată să achite noi sume afaceriștilor de la House 3000 Real Estate Investment (MINUTA)

12 Jul 2023 1807

Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări în procesul deschis de House 3000 Real Estate Investment Primăriei Constanța

21 Jun 2023 1219

Tribunalul Constanța, așteptat să se pronunțe în procesul deschis de House 3000 Real Estate Investment Primăriei Constanța

20 Jun 2023 1191

House 3000 Real Estate Investment, la proces cu Primăria Constanța, pentru noi tranșe de plată. Când se ia decizia

10 Jun 2023 1235

Primăria Constanța, lovitură în instanță! Judecătorii au respins apelul pentru suspendarea executării silite (MINUTA)

16 May 2023 1432