Justitie

O copilă de zece ani, din Constanţa, a fost violată. Ce au decis procurorii. Inculpatul este recidivist

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor, au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr de 25 de ani, din municipiu, suspectat de viol.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. Pe data de 1 august, magistraţii vor analiza măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Conform magistraţilor, inculpatul este acuzat că, în perioada iulie 2016 - mai 2017, bărbatul în cauză ar fi întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu o minoră în vârstă de zece ani, în urma unor constrângeri verbale.
 
Totodată, poliţiştii constănţeni au reţinut în sarcina bărbatului în cauză şi o infracţiune de agresiune sexuală în dauna unei alte minore, în vârstă de zece ani.
 
Pe data de 6 iulie, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa.
 
Amintim că cel în cauză este recidivist. A mai fost condamnat pentru furt. Individul este vecin cu cele două fete.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant la Constanța. O fetiță de șase ani a fost violată de un adolescent. Suspectul, rudă cu victima

28 Mar 2019 1174

Începe judecata americanului acuzat că îşi viola prietenii. Ce s-a descoperit la perchiziţia domiciliară

08 Feb 2019 794

Tânăr suspectat de viol, reținut de polițiștii IPJ Constanța. Victimele sunt două femei din localitatea Topalu

05 Feb 2019 831

Un bunic acuzat că a vrut să-şi violeze nepoata, nemulţumit de pedeapsă

01 Feb 2019 463

Condamnat şi în Veneţia pentru viol şi agresiune sexuală Ani grei de închisoare pentru individul care a încercat să violeze o minoră aproape de Campusul Universităţii „Ovidius“!

31 Jan 2019 711

Caz șocant la Mihai Viteazu, județul Constanța. Un tânăr este acuzat că a întreținut relații sexuale cu propria soră

18 Jan 2019 9823

UPDATE. Cetățean belgian, dat în urmărire pentru comiterea mai multor infracțiuni, depistat și reținut la Constanța

12 Dec 2018 611

Un cetăţean american, judecat la Constanţa pentru că şi-ar fi agresat sexual doi amici

05 Dec 2018 656

O fată de 14 ani a trecut prin momente groaznice aproape de Campusul Universității „Ovidius“. Ce au decis ieri judecătorii

22 Nov 2018 622

Medic homeopat din Constanţa, acuzat de viol, condamnat la aproape 12 ani de închisoare. Acţiunea civilă a unei tinere, respinsă

22 Nov 2018 1112

Un tânăr de 19 ani, violat în parcul din cartierul CET al municipiului Constanţa

29 Oct 2018 1683

Tentativă de viol aproape de Campusul Universităţii „Ovidius“. Victima are doar 14 ani. Prima condamnare

31 Aug 2018 534

Viol, agresiune sexuală şi tentativă la coruperea sexuală a minorilor Veste şoc în lumea sportului din Constanţa

02 Aug 2018 1202

Cât costă un permis fals de conducere. Categoriile A şi B. Ce a păţit un tânăr din Tulcea, condamnat în Grecia pentru viol

23 Jul 2018 2004

Victimele, două surori de 8 şi 9 ani Un bărbat din Constanţa, acuzat de viol şi de agresiune sexuală, a cerut să fie eliberat

04 Jul 2018 625