O cunoscută familie din Constanța, la judecată cu primarul pentru un teren legat de Dosarul Retrocedărilor

  • Acțiunea a fost deschisă de compania Grand SRL, deținută de fostul consul general al României la Toronto, Antonella Marinescu.
  • Avocații primăriei au susținut, printre altele, că „reflectarea unei situații juridice reale este obligația Municipiului Constanța, interesul general neputând fi sacrificat interesului privat al reclamanților“.
  • Prin Hotărârea nr. 582/2021, Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele secției, a decis admiterea acțiunii formulate de reprezentanții firmei.
  • Hotărârea Tribunalului Constanța a fost atacată la instanța superioară.
 
Compania Grand SRL, deținută de Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto, fost deputat PSD și, totodată, fiica Paraschivei Barbu (al cărei nume se leagă de Dosarul Retrocedărilor din Constanța), a dat în judecată municipalitatea în legătură cu un teren situat în cartierul Faleză Nord.
 
Firma, în prezent proprietară a suprafețelor respective, s-a arătat nemulțumită de faptul că Municipiul Constanța a făcut o serie de mențiuni cu privire la sentința penală pronunțată în Dosarul Retrocedărilor în evidențele juridice ale imobilelor.
 
În replică, în proces, avocații primăriei au susținut, printre altele, că „reflectarea unei situații juridice reale este obligația Municipiului Constanța, interesul general neputând fi sacrificat interesului privat al reclamanților“.
 
Totodată, „pâratul (nr., Municipiul Constanța) are îndatoritarea legală, pe de o parte, de a reflecta în documente emise situația juridică reală, dar și de a preîntâmpina situația în care eventuali terți subdobânditori de bună credință s-ar putea apăra în sensul că nu au cunoscut efectele juridice generate de Decizia penală 32/07.02.2019“.
 
Practic, acestea sunt două dintre motivele (invocate în fața instanței) prin care Municipiul Constanța explică de ce a făcut mențiuni legate de decizia penală pronunțată de Curtea Supremă în Dosarul Retrocedărilor din Constanța cu privire la diferite suprafețe desprinse din terenurile retrocedate prin dispoziții desființate de instanța supremă.
 
Cele două motive au fost invocate în procesul deschis municipalității de către reprezentanții firmei Grand, care au obținut în primă instanță obligarea Municipiului Constanța prin Primar la ștergerea mențiunlor legate de sentința din Dosarul Retrocedărilor din evidențele privind situația juridică a mai multor imobile pe care firma le deține în cartierul Faleză Nord.
 
Discuțiile s-au purtat în primă instanță la Tribunalul Constanța, în dosarul 10832/212/2020, în care reclamant este compania Grand SRL, iar pârâți sunt Municipiul Constanța prin Primar și Serviciul Public de Taxe și Impozite Constanța.
 
Admite cererea

 
Prin Hotărârea nr. 582/2021, Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele secției, a decis admiterea acțiunii formulate de reprezentanții firmei.
 

În minuta hotărârii se arată că instanța „admite cererea formulată de catre reclamanta SC Grand SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin Primar“.
 
Instnața „dispune obligarea pârâtului Municipiul Constanța prin Primar la radierea mențiunilor privitoare la Decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Sectia penală în dosarul nr. 6536/2/2008 din evidențele sale referitoare la situația juridică a următoarelor bunuri imobile: teren în suprafață indiviză de 45,94 mp, situat în Constanța (...) aferent apartamentului situat în Constanța (...); teren în suprafață indiviză de 6,98 mp, situat în Constanța, (...) aferent apartamentului situat în Constanța (...); teren în suprafață indiviză de 4,41 mp, situat în Constanța (...) aferent locului de parcare GD2, situat în Constanta (...)“.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de către reprezentanții Municipiului Constanța prin Primar, astfel că acum procesul continuă la Curtea de Apel Constanța.
 
Ce au susținut părțile
 
Se arată în Hotărârea Tribunalului Constanța, document citat pe Jurindex, că „reclamanta a considerat că, în mod greșit, pârâții au procedat la înscrierea unor asemenea mențiuni în evidențele publice deținute de aceștia, întrucât o asemenea măsură este de natură a genera – necorespunzător realității faptice – aparența unei situații litigioase referitoare la acestea și, prin urmare, a îngrădi nepermis exercițiul liber și nestingherit al dreptului reclamantei de proprietate asupra acestor bunuri imobile“.
 
În replică, reprezentanții Primăriei Constanța au precizat, printre altele, că „reflectarea unei situații juridice reale este obligația Municipiului Constanța, interesul general neputând fi sacrificat interesului privat al reclamanților“.
 
Totodată, au spus avocații „pâratul (nr., Municipiul Constanța) are îndatoritarea legală, pe de o parte, de a reflecta în documente emise situația juridică reală, dar și de a preîntâmpina situația în care eventuali terți subdobânditori de bună credință s-ar putea apăra în sensul că nu au cunoscut efectele juridice generate de Decizia penală 32/07.02.2019“.
 
După analizarea tuturor actelor depuse la dosarul cauzei, judecătorii Tribunalului Constanța au decis să admită acțiunea.
 
Ce a decis instanța
 
În motivarea acestei hotărâri, instanța a arătat că „această situație de incertitudine antrenată de acțiunea sau inacțiunea autorității publice riscă să devină perpetuă și, astfel, se ajunge la diluarea și golirea de conținut a substanței dreptului de proprietate“.
 
Judecătorii au mai spus că „existența acestei mențiuni referitoare la anularea Dispoziției de Primar depășește astfel cadrul legal stabilit în mod detaliat de lege cu privire la evidențele pârâților și nu poate fi justificată doar pe baza unei intenții de notificare sau informare în legătură cu existența unei decizii penale, pronunțată într-un litigiu în care reclamanta nu a fost parte. Informarea asupra dispozițiilor obligatorii ale acestei decizii penale putea fi realizată de către pârât prin emiterea unei comunicări, mai ales că nu a fost explicat scopul și efectele concrete din punct de vedere juridic ale respectivei informări“.
 
„De asemenea, este întemeiată și susținerea referitoare la eventualele prejudicii materiale determinate de existența respectivei mențiuni ca urmare a lipsei de atractivitate a imobilelor pentru viitorii cumpărători, în condițiile în care mențiunea este caracterizată și de echivoc, nefiind clar dacă autoritatea publică intenționează demararea unor litigii și nici când acestea vor fi introduse“, se mai arată în hotărârea Tribunalului Constanța.
 
Așa cum am precizat anterior, decizia Tribunalului Constanța a fost atacată de avocații Municipiului Constanța prin Primar, procesul continuând acum la Curtea de Apel Constanța.
 
Cifre și date
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 7 februarie 2022, firma Grand SRL din Constanța este deținută de Antonella Marinescu (40%), Marin Marinescu (30%) și Mugur Ștefan Marinescu (30%), fiind administrată de Marin Marinescu.
 
Societatea a fost înființată în 1991 și se ocupă de „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing“.
 
În 2018, firma a avut patru angajați, profitul a fost 475.400 de lei, iar cifra de afaceri a fost 1.154.084 de lei.
 
În 2019, au fost patru angajați, profitul a fost 295.543 de lei, iar cifra de afaceri a fost 1.100.604 lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost trei, profitul a fost 175.252 de lei, iar cifra de afaceri a fost 855.644 de lei.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Victorie în instanță pentru Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto și fost deputat PSD. Legături cu celebrul Dosar al retrocedărilor din Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 2262

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 784

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 618

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3608

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 644

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 713

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 742

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 847

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 594

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 995

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 524

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1398

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 946

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1231

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 3053